loader
Foto

Valahii din Moravia – „românii uitați”

RECOMANDARI

Sâmbăta, de la ora 18:30, pe TVR 3 puteți afla, timp de 4 săptămâni, povestea valahilor din Moravia.

 

Există în pensiula Balcanică și spre nord, prin Carpați, o Europă necunoscută, alta, diferită de cea promovată de agențiile de turism. O Europă neștiută, una cu așezări izolate care în ciuda trecerii anilor, secolelor oamenii care le locuiesc și-au păstrat tradiția, portul, uneori și frânturi de vorbe care amintesc de strămoșii lor pierduți prin negura timpului.

(w882)

Un fel de „imperiu” al vechilor păstori traci, daci și apoi valahi, care au stăpânit acei munți încă de la începuturile vremii.

Urmașii ciobanilor liberi încă mai trăiesc în localități cocoțate pe vârfuri de munte, având aceleași obiceiuri pastorale. Ei încă își mai cheamă munții, dealurile și apele cu nume arhaice românești. Despre ei se știe prea puțin în România de azi.

(w882)

„Frați pierduți” dincolo de granițe subiective. Frați din alte vremuri, lăsați în părăsire de hoardele politicienilor fiecărui veac care au stăpânit peste provinciile care alcătuiau cândva România Mare.

Demersul nostru jurnalistic de a-i cunoaște pe frații uitați, începe în Valahia Moravă din Cehia de azi.

(w882)

Am fost curioși să știm ce mai păstrează valahii de azi după 500-600 de ani din povestea de viață a strămoșilor plecați cu oile pe potecile Carpaților. Și aveam să descoperim că vechile tradiții revin la viață.

Ne-am întors în țară și am mers și în comunitățile istorice de cehi și slovaci din Banatul Montan și din Nord-Vestul Transilvaniei.

(w882)

echipa de filmare:

imagine: Rudolf Szilagyi

sunet: Marius Stanciu

lectura: Constantin Lupescu

ilustrația muzicală: Cătălin Grigore

montaj: Nicoleta Georgescu

producător: Aura Dobre

 
1946: Vot furat, țară pierdută!

1946: Vot furat, țară pierdută!

publicat: Sâmbătă, 24 Mai 2025

1946 este anul în care, în urma unor alegeri falsificate grosolan, regimul comunist era instaurat în România. Despre rezultatul acestor alegeri ...

Infertilitatea în România: O problemă demografică și socială urgentă | VIDEO

Declinul demografic din România reprezintă o problemă stringentă, reflectată în numărul alarmant de scăzut al nașterilor. Statisticile recente, ...

Boala, adesea privită ca o adversitate, poate fi interpretată ca o lecție fundamentală despre viață. O ediție "Eu pot!" despre curaj, reconectare ...