loader
Foto

"Umbra conştiinţei", la Filmul de Artă

Pe 1 august, de la ora 23.10 la TVR 2, puteți urmări un film al cărui scenariu are la bază criza imobiliară din Statele Unite din 2008.

 

Filmul are în palmares Nominalizări la Globul de Aur şi premiul Screen Actors Guild, pentru cel mai bun rol masculin secundar (Michael Shannon), o nominalizare la premiul Leu de Aur şi două menţiuni speciale – Festivalul de Film de la Veneţia 2014 şi trofeul Grand Special Prize la Festivalul de Film de la Deauville 2015.

(oar_w460)

Duminică seară, la Filmul de artă, la TVR2 este programat un film dur, considerat de unii critici a fi un manifest social, iar de alţii un serios semnal de alarmă asupra problemelor sociale din pătura de jos a societăţii. Filmul este cu atât mai important cu cât personajele din film, chiar dacă sunt fictive, trec printr-o problemă cât se poate de reală, şi anume criza pieţei imobiliare din Statele Unite din 2008.

(oar_w460)

Aşa cum au declarat presei, regizorul şi protagonistul au dorit să se conecteze personal la drama din scenariu şi fie au discutat cu oameni care şi-au pierdut peste noapte casele şi s-au trezit aruncaţi în stradă, fie au asistat la şedinţele de judecată în care, aproape de fiecare dată, băncile ieşeau câştigătoare. De altfel, regizorul Ramin Bahrani îşi aminteşte o astfel de şedinţă în care, el sta cu un blocnotes pe genunchi şi lua notiţe, când a observat că judecătorul începe să dea verdicte în favoarea oamenilor datornici şi nu a băncilor, ca până atunci. După mai multe astfel de verdicte, regizorul a întrebat-o surprins pe asistenta sa, dacă înţelege ce se întâmplă. Mirat, el a aflat că judecătorul îl văzuse, crezuse că era un jurnalist şi dorea să îşi asigure în presă o imagine pozitivă.

(oar_w460)

 

Filmul spune povestea lui Dennis Nash care, în 2008, în timpul crizei pieţei imobiliare din America, îşi pierde casa, din care este evacuat împreună cu mama şi fiul său. Evacuarea e dirijată de Rick Carver, bogatul proprietar al unei afaceri imobiliare, care profită fără scrupule de pe urma crizei economice, cumpărând casele oamenilor la un preţ de nimic. Disperat să-şi întreţină familia, dar şi fascinat de mirajul îmbogăţirii rapide, Dennis începe să lucreze pentru Carver, ajungând în scurt timp asistentul lui şi participând la evacuarea oamenilor care, ca şi el, îşi pierduseră proprietăţile. Dar, spre deosebire de şeful lui, Dennis începe să aibă în curând mustrări de conştiinţă...

UMBRA CONŞTIINŢEI (99 HOMES – SUA, 2014)
Regia: Ramin Bahrani
Cu: Andrew Garfield, Michael Shannon, Laura Dern

FILM.TVR.RO

Logo

 
”Dăruiește Românie!”, o nouă întâlnire cu artiști îndrăgiți, sâmbătă, la TVR 3

Victoria Cociaș, Ozana Barabancea, Alexandra Ungureanu, Andreea Toma, Doru Isăroiu & Red Parlament sunt așteptați de Carmen Târnoveanu la ...

Schimbări în ordinea de desfășurare a Finalei Eurovision Song Contest

Ediția 68 a Eurovision Song Contest introduce o schimbare în modul în care este decisă ordinea de desfășurare a Finalei. Artiștii pot alege să ...

„Lumea de aproape”: Viitorul înseamnă educație | VIDEO

Marți, 16 aprilie, de la ora 17.30, la TVR Craiova am aflat subiectele dezbătute în cadrul  conferinței ,„ParentingNet”.