loader
Foto

Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, în premieră în turul al doilea la Roland Garros

TVRSPORT  TVRSPORT 

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse s-au calificat în runda a doua a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, în premieră, luni, după ce au dispus de australianca Kimberly Birrell cu 6-1, 6-0, respectiv McCartney Kessler, scor 7-5, 7-6 (7/3).

 

Start excelent pentru tenisul feminin românesc la Roland Garros 2024. Jaqueline Cristian (26 de ani, locul 60 WTA) a bifat prima sa victorie într-un meci de pe tabloul principal al turneului parizian, învingând categoric în primul tur, într-o partidă încheiată în puțin peste o oră. Cu 5 ași reușiți și profitând de cele 5 duble greșeli comise de adversara sa, Cristian a dominat jocul și și-a asigurat prezența în turul secund, dar și un cec în valoare de 117.000 de euro și 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a româncei va fi tânăra cehoaică Sara Bejlek (19 ani, 188 WTA), autoarea unei surprize în primul tur, în care a trecut clar de ucraineanca Marta Kostiuk, scor 6-3, 6-1.

Și Gabriela Ruse (27 de ani, locul 80 WTA) a debutat cu succes la Paris, obținând o victorie muncită după două ore și patru minute de joc. Ruse a revenit spectaculos în primul set, de la 2-4 la 7-5, iar în al doilea set, după ce a condus cu 4-0, a fost egalată și chiar depășită de americanca Kessler (25 de ani, locul 44 WTA). În ciuda ratării a două mingi de meci la 6-5, Ruse a gestionat excelent tiebreak-ul decisiv, impunându-se cu 7-3.

Pentru Ruse, aflată la a doua participare pe tabloul principal de simplu de la Roland Garros – prima fiind în 2022 –, succesul înseamnă același premiu ca și pentru Cristian: 117.000 de euro și 70 de puncte WTA. În turul al doilea, românca o va înfrunta pe puternica spaniolă Paula Badosa (27 de ani, locul 10 WTA), într-un duel de foc.

Performanțele româncelor aduc speranță și entuziasm în rândul fanilor tenisului, semnalând un început promițător pentru delegația României la Grand Slam-ul parizian.

Regăsiți aici mai multe detalii.

sursa foto: shutterstock/Hellen77

 

Logo

 
 „Religia la tablă”, la TVR 1. Cum mai vorbim despre credință generației crescute cu internetul și inteligența artificială?

La 35 de ani de la revenirea religiei în școala românească, documentarul „Religia la tablă” propune o incursiune în trecutul, prezentul și ...

Scandal la nivel înalt și dezinformare de laborator: “Breaking Fake News!” explică şi ne arată cum se rescrie realitatea

Adevăruri ascunse și falsuri fabricate: De la Casa Albă până la fântânile din sat... Joi, 8 octombrie 2026, ora 22.00, jurnalistul Marian Voicu ...

„Religia la tablă”. O călătorie între două lumi

Marți, 13 octombrie, de la ora 22:00, la TVR 1 și TVR+. O incursiune documentară în trecutul, prezentul și viitorul orei de religie în România. O ...

Mituri care ne pun sănătatea în pericol: ce spun medicii despre dezinformarea medicală

„Detoxul curăță organismul.” „Biopsia împrăștie cancerul.” „Dacă antibioticul a funcționat o dată, îl pot lua și data viitoare.” Sunt doar ...

Criza energetică și perspectiva scumpirilor în viitorul apropiat

Sistemul energetic național se confruntă cu cel mai sever test al ultimilor decenii în privința asigurării necesarului intern de energie electrică.

Premieră “Ce zice legea?” - Se prescrie o datorie după 3 ani? | VIDEO

„Au trecut trei ani, deci nu mai trebuie să plătesc” — este adevărat sau doar unul dintre miturile frecvente despre datorii? Aflăm răspunsul ...

Festivalului de Folclor „Cântecele munților” continuă la TVR 1 cu spectacolul „Frați la bine și la greu”

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Din 11 ...

O nouă identitate și un trecut periculos. „Profesiune: reporter”, la Telecinemateca

Un jurnalist american își abandonează identitatea și începe o viață nouă folosind numele unui bărbat mort. Numai că trecutul celui dispărut ...

Alexia Motronea, mica speranță a săriturilor în apă. Miercuri, la „Mâine începe azi”

Are doar 8 ani, dar nu se teme de înălțime. Alexia Motronea din Otopeni își găsește curajul chiar și pe platforma de 10 metri. Zeci de ore de ...

TVR devine scena principală a Romanian Fashion Week (RFW) 2026

Evenimentul se va desfăşura în zilele de 7 şi 8 octombrie 2026, începând cu ora 20:00, şi va fi transmis live pe tvrplus.ro.

„Lifestyle cu Eda Marcus”, un nou început de weekend la TVR Sport

Din 10 octombrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 10.35, Eda Marcus invită telespectatorii TVR Sport într-un univers al stării de bine, unde ...

„Atunci când satul face 7000 de ani”, un documentar observațional de Sergiu Ciocoiu | VIDEO

În peisajul pitoresc al Neamțului, satul Hoisești nu este doar un simplu punct pe hartă, ci o poartă către un trecut îndepărtat, o mărturie vie a ...

Vulnerabilitățile economice și riscul de sărăcie în România

Analizele recente realizate la nivel european conturează un tablou îngrijorător în privința stabilității financiare și a calității vieții pentru ...

Sezon nou “Sarea în bucate”: Rețeta secretă de Papanași de la Moneasa | VIDEO

Dan Liuț vizitează Moneasa, o stațiune cunoscută pentru papanași și pentru festivalul clătitelor („al scoverzilor"), organizat în ultimul ...

Felicia Filip, celebrată la TVR 2 în Gala „Artiști de Platină ai României”

Vineri, 9 octombrie, de la ora 22.10, TVR 2 difuzează Gala de Excelență „Artiști de Platină ai României”, un spectacol dedicat uneia dintre cele ...