Aflate în zonele calamitate, echipele Televiziunii Române aduc zilnic pentru telespectatori informații despre zonele în care inundațiile au afectat județele Harghita, Mureș, Brașov, Sibiu, Prahova, Buzău, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea, Botoșani și Iași.

Jurnalista Mădălina Vlăsceanu și operatorul Dorin Turc, de la TVR Cluj, s-au aflat pentru trei zile la Salina Praid, care a fost complet inundată după ce, în urma ploilor torențiale, Pârâul Corund a venit cu un debit de 100 de ori mai mare decât normalul. În fiecare zi, craterele de deasupra minei au devenit tot mai mari și, cu tot efortul depus de specialiști, pericolul ca plafonul să se prăbuşească pare iminent.

Viața locuitorilor comunei Praid din județul Harghita este legată de salină, cei mai mulți trăind din turism și din minerit. Pentru aceștia situaţia este dramatică, iar lipsa apei potabile în zonă, după ce salinitatea râului Târnava Mică a crescut de două ori peste limita maximă admisă, face ca problemele să fie și mai greu de suportat.

Despre spaima trăită de locuitori, despre solidaritate, dar și despre planurile de viitor ale oamenilor din zonă, a vorbit într-un interviu jurnalista Mădălina Vlăsceanu:

Rep: Lucrezi la TVR Cluj, cum ai ajuns să transmiți  de la Salina Praid?

Mădălina Vlăsceanu: În ultima zi a lunii mai, m-a sunat coordonatoarea mea, Andreea Costin, care mi-a spus că voi pleca în cel mai scurt timp la Praid, în sprijinul colegilor mei de la Tg Mureș și Harghita. Imediat am contactat operatorul, Dorin Turc,și am ieșit din casa. Nu știam ce ne așteaptă. Aflasem din transmisiunile colegilor mei din teritoriu că faimoasa salina putea deveni de domeniul istoriei.

Prima reacție pe care am avut-o când am ajuns la Praid a fost de uimire. Mii de oameni au auzit că îi vizitează președintele României. Au înconjurat zona sediului salinei. Abia s-a putut trece printre ei. Și toți cereau ajutor. Mărturiile localnicilor au fost impresionante. “Mă simt că la o înmormântare”, “Salina era moștenirea noastră”, “Am piedut lupta cu indiferenta autorităților”. Până și turiștii erau îndurerați, iar o româncă stabilita în Germania a plâns în timp ce îmi oferea un interviu. Micii comercianți din zona sunt în pragul disperării. Nu mai au clienți. Nu au vânzări. Nu vor mai avea din ce să trăiască. Încă nu au un plan B, pentru că nu s-au gândit că vor avea vreodată nevoie de unul. Pentru 130 de localnici, salina era singura sursa de venit. Se aventurau fară frica zi de zi în subteran să își câștige pâinea. Oamenii, altădată neînfricați, acum plângeau că niste copii. Suferință pe care o trăiesc nu se poate descrie în cuvinte.

Rep: S-ar fi putut preveni catastrofa?

Mădălina Vlăsceanu: Ceea ce m-a întristat a fost faptul că aceasta situație putea fi prevenita. Iar acest dezastru este o dovada clara a indiferentei celor care puteau să facă ceva și nu au făcut. Am auzit din nou clasica scuza “natura ne-a luat prin suprindere”. Din 2007 se știa de fisurile din salina care în 18 ani au făcut că dezastrul să se producă. Aproape doua decenii în care cei responsabili puteau să salveze salina. Și nu au făcut-o.

Rep: Cum mai este situația în zonă?

Mădălina Vlăsceanu: Duminica, 1 iunie, colegul operator Florin Ploscar a venit cu forte proaspete. Am mers zeci de metri prin noroi, până în vârful unui deal. Am sărit și garduri. La propriu. Aproape că am rămas blocați în nămol. După ce am reușit să ajungem sus, am văzut cratere uriașe deasupra vechii mine. Apa nu mai intra în salina, semn că aceasta este plina la maximum. În timp ce filmam dezastrul, craterele s-au mărit sub privirile noastre și ale celor câțiva localnici. A fost un zgomot care mi-a dat fiori. Și primul meu gând a fost “daca acesta este zgomotul se aude la o mica rupere a pământului, cum vă fi în cazul în care o să se prăbușească tot?”. M-am îngrozit preț de o secunda și m-am rugat să nu se întâmple așa ceva. În timp ce toți priveam neputincioși pământul care surpa, unul dintre localnici își amintea cum arata zona în copilărie. “Era plin de verdeață, acolo mă jucam eu.” Am încercat să îmi imaginez cum ar fi putut exista “viață” atunci deasupra minei. Nu am reușit.

Localnicii au povestit că în ultimii 10 ani, turismul a cunoscut o dezvoltare accelerata. De la 100 de pensiuni, numărul s-a triplat. Salina era cea care aducea turiștii în zona. Am văzut pensiuni în curs de a fi ridicate, alții au făcut împrumuturi uriașe pentru noi investiții și acum au rămas cu datoriile. Turiștii care își făcuseră rezervări pentru perioada următoare le-au anulat. Acum unii se gândesc să ofere alte puncte de atracție turiștilor, alții vor pune lacătul pe ușa.

Pe 1 iunie, la amiaza părea că e liniște. Dar era liniștea dinaintea furtunii. Metaforic vorbind, a plouat din nou cu necazuri în viețile oamenilor. Au fost evacuate 45 de case aflate la câteva zeci de metri de părăul Corund și la câteva sute de metri de surpări. Oamenii au plecat cu ce au apucat. Câteva haine, pentru un alt localnic, bunul cel mai de preț a fost televizorul. Oamenii erau speriați, dar și furioși. Până duminica, nimeni nu s-ar fi interesat se soarta lor. Unii au plecat la rude, alții la prieteni, iar cei care nu au avut la cine să apeleze au fost ajutați de autoritile locale și cazari la o pensiune. Și noi, jurnaliștii, am fost evacuați. Pentru țoață lumea a fost o măsură preventiva și s-a dorit protejarea vieților omenești.

Rep: Cum se descurcă oamenii?

Mădălina Vlăsceanu: Sute de oameni din trei sate au venit în Praid și i-au ajutat pe pompieri și mineri să construiască un dig de protecție. Femeile și bărbații munceau cot la cot. Au umplut cu o viteză umitoare 14.000 de saci, care să protejeze casele în cazul unei viituri.

Zona care altădată era plina de turiști, localnici, voie buna și aventuri în natura, acum este pustie. Au fost trei zile intense la Praid, cu transmisiuni live din oră în oră, zeci de interviuri și multe reportaje. Am plecat de acolo cu sentimentul că și eu am pierdut ceva. Și generațiile care vor veni. Am pierdut, la fel că localnicii, o moștenire neprețuită. O comoara a naturii de care unii și-au bătut joc. Un loc care vă exista doar ca umbră a ceea ce a fost cândva.

Cei care își doresc să ajute, să meargă acolo ca turiști. Sunt alte minunații în zona care merita vizitate. Este o liniște care iți mângâie sufletul, un aer curat, ospitalitatea este la ea acasă, mâncarea gustoasa îți încântă simțurile, o oaza care te încarca cu energie. Praid este zona care ți se întipărește în minte și te convinge să te întorci, pentru că are multe să îți ofere. „Împreună facem bine!”