loader

TVR 2 şi seria „Filmul de artă” v-au adus „Trupul duşmanului meu”

RECOMANDARI

Luni, 5 ianuarie, de la ora 23:10, l-aţi putut urmări pe Jean-Paul Belmondo în filmul „Le corps de mon ennemi” din 1976 al lui Henri Verneuil.

 

După ce François Leclercq o seduce pe tânăra şi bogata Gilberte Beaumont-Liégard, ea-l prezintă pe François familiei sale. El reuşeşte să se integreze păturii sociale superioare din orăşelul Cournai, iar un prieten de-al tatălui lui Gilberte (Raphaël Di Massa) îl angajează pe François ca manager al clubului de noapte „Number one”. François descoperă că localul este, de fapt, o acoperire pentru traficul ilegal de droguri al lui  Di Massa. După o dispută aprinsă dintre cei doi pe această temă, Francois descoperă că arma lui i-a fost furată, pentru ca ea să fie descoperită mai târziu, într-un asasinat din Cournai.

Leclerc este acuzat pe nedrept, iar după ce a petrecut şapte ani la închisoare se întoarce în orăşelul său, Cournai, pentru a-i depista pe autorii maşinaţiunilor cărora el le-a căzut victimă. Pe parcurs, rememorează fulminanta sa ascensiune socială în oraşul dominat de industria textilă şi evenimentele care au precedat crima.

Jean-Paul Belmondo – actorul principal al peliculei – este văzut drept unul dintre actorii proeminenţi ai Noului Val din Franţa anilor 60. De-a lungul carierei sale, el a jucat în multe filme regizate de Jean-Luc Godard.

Henri Verneuil este un regizor francez-armean, care – de-a lungul carierei sale – a fost recompensat cu premiului Festivalului Internaţional de film de la Locarno, César, Premiile Edgar Allan Poe sau Globurile de Aur. De asemenea, a fost nominalizat şi la premiile Academiei Americane, cât şi la Palme d’Or. Botezate „cel mai american regizor francez”, Verneuil a lucrat cu toate vedetele cinematografului francez şi european.

De altfel, filmul de luni, 5 ianuarie, a fost precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier,  Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

 

 
Reforma fiscal-bugetară și impactul asupra cetățenilor și companiilor

Sâmbătă, 14 iunie, de la ora 14:30 Narcis POPESCU îi are ca invitaţi pe doamna Ioana JENSSEN, consultant Resurse Umane și co-fondator al ...

„Decembrie Roşu: Podcast - Revoluţie din unghiuri subiective” – noi mărturii inedite

Sunt evenimentele din decembrie ’89 un ecou al problemelor României de azi? Răspunsul îl aflăm în cele două noi episoade ale filmului „Podcast – ...

„Pentru că nu am acceptat să fac rabat de la calitate, mi s-a reproșat că nu știu să fac afaceri.” Alina Donici, un „Brilliant” al brandurilor româneşti

Femeia care a recreat gustul copilăriei în lactatele la borcan, într-un dialog despre pasiune și viziune pentru viitor. Loredana Negrilă ne ...