Spectacolul „Hedda Gabler", realizat recent în platourile TVR după textul dramaturgului norvegian Henrik Ibsen, are în centru un personaj simbolic, care aduce în prim-plan un model de tragică emancipare feminină.
Credit foto: Aurel Baboi; Cristi Neagu (TVR)
TVR 2, TVR HD şi tvrplus.ro au difuzat luni, 4 noiembrie 2013, de la ora 20.10, piesa Hedda Gabler (partea I), în regia lui Dominic Dembinski. Din distribuţie fac parte Ilinca Goia, Adrian Titieni, Rodica Popescu Bitănescu, Claudiu Bleonț, Demeter Andras, Ana Ioana Macaria, Ruxandra Sireteanu, Valentin Popescu.
Partea a doua a spectacolului poate fi urmărită luni, 11 noiembrie 2013, de la ora 20.10.
„Reluarea teatrului TV, la TVR, înseamnă o mare izbândă”, spune Ilinca Goia. Cunoscuta actriţă, interpreta personajului Hedda Gabler, şi regizorul Dominic Dembinski ne dezvăluie viziunile lor asupra spectacolului. Cum s-a transformat Ilinca Goia în Hedda Gabler? De ce crede Dominic Dembinski că telespectatorii trebuie să urmească piesa TV? Aflăm în răspunsurile de mai jos:
Cum caracterizaţi personajul Hedda Gabler, pe care îl interpretaţi?
Ilinca Goia: Este vorba despre unul dintre cele mai complexe personaje feminine din literatura dramatică a tuturor timpurilor. Nu întâmplător conţine accente chiar shakespeariene fiindcă, să nu uităm, Ibsen este cel mai jucat autor după marele Will. Hedda are multiple măşti şi faţete, ce nu pot fi redate concomitent în acelaşi spectacol. Eu am căutat o Hedda Gabler cât mai umană, cât mai vulnerabilă - unde cruzimea ei proverbială este doar o formă de apărare, de demnitate. Apoi am înzestrat-o cu o senzualitate debordantă, aproape androgină care este însă controlată de o conştiinţă absolută care vede şi trăieşte idei absolute precum în teatrul lui Camil Petrescu. Este, aş spune un fel de Gelu Ruscanu feminin, care sucombă sub presiunea ideilor ce o leagă freudian de forţa unui tată, a unui bărbat care îi controlează destinul, psihologia. Este nevrotică, amară, cu simţ comic dar şi tragică. Este vie!
A fost greu să „intraţi în pielea” personajului?
Ilinca Goia: Orice intrare în pielea unui personaj este dificilă. Cu Hedda, am dobândit afinităţi în timpul repetiţiilor şi filmărilor. La început am înţeles-o mai greu, căci este o fiinţă paradoxală, dar, pe parcurs, ea a intrat în pielea mea şi şi-a găsit, cred, o cale justă de expresie: ea mi-a împrumutat fiinţa, trupul, înfăţişarea, dându-mi un look artistic nou pe care spectatorii nu l-au mai văzut în rolurile pe care le-am făcut. Întâlnirea cu Hedda a fost o sărbătoare. Am negociat amândouă şi am scos-o din sfera personajului radical feminist, căci pe parcursul lucrului cu regizorul Dominic Dembinski am înţeles că sunt momente multe în care modelul Heddei creat de noi trebuie lăsat liber.
În ce măsură se regăseşte femeia de astăzi în acest personaj?
Ilinca Goia: Hedda trăieşte într-o lume de bărbaţi care o iubesc, o divinizează, o urăsc, nu o înţeleg, o doresc, o înşală, o mint sau o umilesc. Dar o şi influenţează în adâncuri, ea moştenind inflexibilitatea tatălui ei. Se apără cu armele unei femei, dar reacţionează des ca un bărbat. Mereu înarmată în joacă sau nu este şi o amazoană modernă. Doreşte să scape de lumea mediocră a căsniciei sau triunghiului conjugal şi îşi duce geloziile, frustrările până la capăt. Refuză coliviile bovarice. Se sinucide pentru a-şi clama libertatea. În lumea de azi opresiunea femeilor nu s-a oprit: Hedda Gabler este un model peren de emancipare feminină tragică, chiar dacă uneori pare absurdă sau cel puţin zadarnică într-o lume patriarhală.
Care este, în opinia dvs, mesajul piesei?
Ilinca Goia: Greu de spus. În cazul unui scriitor genial cum este Ibsen, mesajele sale sunt o ţesătură de idei, chiar şi contradictorii. A fost un autor preocupat de soarta femeilor şi a creat personaje feminine antologice. Pentru mine, mesajul său fundamental constă în repunerea femeii într-o condiţie morală, intelectuală şi sufletească egală dacă nu mai presus de dispoziţiile de compromis masculine. Nu este un mesaj feminist exclusivist, ci un semnal prin care Ibsen spune că personaje precum Hamlet sau Lear pot fi şi de sex şi condiţie feminină. De fapt, Hedda este omul total.
Teatrul TV vs. teatrul pe scenă, în faţa spectatorilor - mai dificil, mai simplu?
Ilinca Goia: Reluarea teatrului TV, la TVR, înseamnă o mare izbândă. Telespectatorii au nevoie de el, i-au dus dorul şi îl merită. Actorii de asemenea. Sigur că este cu totul altceva decât cel de pe scenă, dar dacă este bine făcut, decupat cinematografic, devine motiv de emoţie vie, ca şi cel de pe scenă. Este pentru actor o experienţă unică pe care am făcut-o cu bucurie şi încântare.
Cum aţi lucrat cu echipa TVR?
Ilinca Goia: Am avut parte de o echipă minunată, de profesionişti desăvârşiţi care la toate nivelurile, departamentele au fost creativi şi implicaţi. O splendidă coeziune, comuniune în echipă, în acelaşi timp o fructuoasă emulaţie au făcut ca vremea petrecută în platou, cu Hedda..., să-mi rămână în suflet ca un timp magic, parcă am visat cu toţii acelaşi vis care ne trăia el pe noi. Am lucrat cu multe televiziuni, dar întâlniri ca acum nu am avut. Ar fi mare păcat, cu un asemenea potenţial creator, să nu continuaţi seria producţiilor proprii de teatru şi film de televiziune!
Dominik Dembinski şi motivele pentru care telespectatorii ar trebui să urmească piesa:
Cum ai construit spectacolul Hedda Gabler?
Dominik Dembinski: Spectacolul a fost o provocare repertorială, dar şi de forţe actoriceşti şi artistico-tehnice din partea TVR. Este o piesă clasică scrisă în 1890, pe care eu am translat-o în anii 70 ai secolului XX. Am dorit o montare specifică unui studio profesionist de televiziune, ţintind o stilistică oarecum austeră, aparent clasică, dar de fapt discret postmodernă, care să continue genul de spectacole de televiziune marca BBC sau, şi mai bine, marile creaţii din arhiva Teatrului de Televiziune al TVR făcute de Petre Băleanu, Dinu Cernescu, Eugen Teodoru, Dan Necşulea, Cornel Todea, Alexandru Tocilescu, Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Tudor Mărăscu.
Am dorit să revitalizez un gen de mare succes şi impact, o manieră clasică în haine noi, să mă adaug unei tradiţii glorioase, singurului brand de mare şi îndelungată tradiţie, Teatrul de Televiziune care începe la noi în anii ’50, chiar de la înfiinţarea Televiziunii Române şi care din varii motive, unele absurde sau inexplicabile, a fost întrerupt!
Sigla de acum a serilor de teatru, cea cu bătaia gongului în alb negru este aceea clasic consacrată. Ea convine ca preambul spectacolului meu care doreşte să creeze stilistic acest arc peste timp şi să refacă spectacolul de teatru pentru televiziune în platou fără forţări cinematografice sau efecte de teleplay. Deşi spectacolul Hedda Gabler foloseşte şi elemente de teleplay, limbaj cinematografic, dar le integrează într-o creaţie specifică de televiziune ce n-ar fi fost posibilă fără minunata echipă artistică, dar şi tehnică a televiziunii publice. Construcţia spectacolului este precum cea a unui mecanism riguros ce imită, metaforizează estetica unui gen pe care deseori o depăşeşte, dar care doreşte o creaţie nouă, dedicată zilelor noastre într-o formă clasică ce poate trezi în spectator nostalgii sau speranţe.
Care sunt primele trei motive pentru care telespectatorii ar trebui să urmească piesa?
Dominik Dembinski: Este prima oară după foarte multă vreme când vor vedea la televizor un text de Ibsen şi pentru prima dată capodopera lui, Hedda Gabler. Sper ca publicul să fie cucerit de creaţia marilor actori cu care am lucrat şi care se întrec pe sine într-un spectacol care i-a provocat cu partituri desăvârşite. Vor vedea alte faţete ale acestor actori pe care îi vor găsi surprinzători sau deosebiţi de ceea ce au făcut până acum: Ilinca Goia, Adrian Titieni, Rodica Popescu Bitănescu, Demeter Andras, Claudiu Bleonţ, Ana Ioana Macaria, Ruxandra Sireteanu, Valentin Popescu.
Telespectatorii vor descoperi că, deşi în aparenţă este vorba despre o tragedie grea, sofisticată, în versiunea noastră va conţine părţi comice, tragicomice şi chiar melodramatice. Lumea nordului norvegian este adaptată meridianului sudic pe care jucăm, patimile sunt arzătoare, răceala şi austeritatea ibseniană au primit o surdină poetică ce nu exclude tragicul, doar îl umanizează.
Aş ruga telespectatorii să privească spectacolul cu răbdare, căci el îşi are ritmurile lui, când mai lente, când mai rapide, precum o simfonie. Vor asculta şi vedea textul lui Ibsen în întregime, ceea ce presupune un respect faţă de un creator clasic universal, ce nu a fost amputat prin viziunea regizorală excesiv modernistă. Şi, mai ales, să dorească să vadă ambele părţi chiar dacă ele sunt despărţite cu o pauză de o săptămână între ele, din motive ce ţin de aritmetica grilelor. Pot privi spectacolul nostru precum o serie scurtă de teatru, ce povesteşte în două părţi mai lungi, o acţiune reală scurtă, de doar 48 de ore – o zi şi o noapte dilatate. Aş vrea ca prima parte să stârnească curiozitatea de a urmări ultima parte care este surprinzătoare, stranie, ciudată ca o lovitură reală de teatru!
Cum caracterizaţi personajul principal – Hedda Gabler? În ce măsură se regăseşte femeia de astăzi în acest personaj?
Dominik Dembinski: Hedda Gabler este un personaj androgin. Are multiple măşti şi deviaţii de identitate, chiar şi sexuale. Este un personaj sfâşiat între cerebral şi senzual, reface filosofic tragedia poetică a scindării, dar şi legăturii dintre apolinic şi dionisiac. Hedda Gabler, în interpretarea Ilincăi Goia, aflată într-un moment artistic fast după participarea la multlaureatului film Poziţia Copilului, va fi o provocare specifică, va împrumuta temperamentul ei, sensibilitatea ei şi maturitatea mijloacelor de expresie la care a ajuns.
Dar asta pot spune despre toţi actorii care s-au depăşit pe sine - Adrian Titieni, Claudiu Bleonţ, Demeter Andras, Ana Ioana Macaria, Rodica Popescu Bitănescu.
Femeia de azi se va regăsi nu numai ca femeie, ci ca om, în acest spectacol. Va înţelege că i se aduce lauda supremă: este capabilă de sentimente, idei, viziuni, idealuri, forţe care o îndreptăţesc să devină o matrice umană. Hedda este omul integral. Tragic. Comic. Melodramatic. Absurd. Viu, chiar şi atunci când decide să moară. În numele ideii de libertate.
Piesa a fost proiectată, în avanpremieră, la Teatrul Metropolis. Vezi detalii aici: http://bit.ly/16rQ5aB
