Vineri 21 ianuarie, la TVR 3, Ioan Grigorescu deapănă povestea vieții și a orașul celui care este considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză, poetul și dramaturgul William Shakespeare.
În seara aceasta, „Spectacolul Lumii” va poposi într-un mic orășel din comitatul Warwickshire.
„Un arlechin de aramă îi întâmpină, la capătul străzii Henley, pe toți cei ce poposesc în Stratford-pe-Avon, orașul natal al lui Wiliam Shakespeare. Localnicii nu umblă îmbrăcați ca acum patru secole, dar un dram de pitoresc, adăugat vestigiilor păstrate cu sfințenie, prinde bine în decorul contemporan.” (Ioan Grigorescu, „Shakespeare și lumea lui”)
Cum a ajuns acest mic orășel de provincie, cu case lungi, acoperite cu stuf, pe prima pagină a istoriei teatrului? Povestea începe cu mai bine de patru veacuri în urmă, în 1564, un an înainte de urcarea pe tronul Angliei a reginei Elisabeta I. A fost odată un meșter mănușar și el a avut un fiu, pe care-l chema Will...
„Plin de farmec, ținutul e îmbietor la reverie”, apreciază Ioan Grigorescu, și se lasă furat de ritmul domol din inima Angliei, împărțind povestea vieții și a posterității Marelui Will în două episoade. Vom avea deci vreme să ne obișnuim cu imaginea orășelului cu grădini înflorite, care păstrează toate amprentele trecerii lui Shakespeare, și poate încă vreo câteva în plus...
În casa mănușarului John Shakespeare, consilier și la un moment dat primar în Stratford, interiorul a fost restaurat în stilul Epocii Elisabetane. Școala din Stratford păstrează pupitrul unde a învățat micul Will slovele, pe care a știut mai târziu să le împletească dibaci. Se vede că va fi fost un școlar bun: la sfârșitul școlii ar fi putut aspira la o bursă pentru a-și continua studiile la Oxford, dar conflictele religioase ale epocii l-au împiedicat. O tinerețe focoasă l-a condus prea devreme la „casa lui”, mai curând a Annei Hathaway, soția cu vreo câțiva ani mai matură, a cărei grădină cu flori face și azi parte din farmecul unei vizite la Stratford.
„Casa cu patru copii și doi socri nu era ușor de întreținut. Pe deasupra, fără a fi un cârcotaș, soțul nu era lesne de mulțumit, cum se poate deduce din citatele referitoare la viața conjugală a personajelor sale, de la „Nevestele vesele din Windsor” la „Îmblânzirea scorpiei”, din care răzbate dorul de ducă și setea eliberării din raiul conjugal” (Ioan Grigorescu).
Prea tânăr pentru viața pe care și-o construise, ispitit întruna de chemarea teatrului, ori de câte ori trupe ambulante poposeau în Stratford, „iată-l în primăvara lui 1585 la 21 de ani pornind spre Londra cu un cufăr burdușit de manuscrise, singura lui avere, la care ținea ca la ochii din cap.” Cu indulgență și neostoită curiozitate, domnul Grigorescu îl urmărește pe acest neastâmpărat tânăr în drumul spre celebritate: șapte ani de tăcere nu sunt nici azi acoperiți de cercetări documentate, lăsând loc legendelor.
Începând cu 1592, povestea vieții lui Shakespeare se suprapune cu a teatrului „The Globe”, „un cilindru în care pot să încapă câteva sute de spectatori”.
Călăuza noastră a păstrat pentru noi în memoria arhivei câteva crâmpeie din „Doi tineri din Verona”, înregistrate în timpul unei repetiții, numele actorilor din toate timpurile încrustate în dale, coroana unui copac reconstituită în teatru, și imaginea unui copac bătrân, cu trunchiul prins în chingi de metal, la Stratford, unde legenda îl leagă de prezența lui William Shakespeare....
Și, în final, o mărturisire a autorului:
„Lumea e un teatru, noi suntem actori. Din această înțeleaptă zicere mi-am extras și eu, cu ani în urmă, titlul serialului meu: Spectacolul Lumii”.
Cristina Oancea
