Duminică, 24 mai, de la ora 7:00, la TVR 3 ne vom lăsa conduși într-una dintre cele mai visate destinații turistice, într-un moment în care nu știm cât de curând vom putea din nou spera s-o vizităm - Veneția.
Călătoria lui Ioan Grigorescu are loc într-un final de veac, cu douăzeci de ani în urmă așadar. Ceea ce el vede ca fiind un val imens de turiști, aduși de nenumărate autocare, ’’caravanele nichelate ale timpurilor noi”, e doar o delicată undă față de ce avea să urmeze în cele două decenii ce s-au scurs de-atunci.
La vremea aceea, Veneția avea, aflăm, circa 300.000 de locuitori și era vizitată anual de două milioane de turiști. Între timp, din ce în ce mai accesibilă de la bordul croazierelor și zborurilor low-cost, Veneția a ajuns să primească în jur de 15 milioane de turiști anual și să mai numere doar puțin peste 50.000 de locuitori.
Desigur, înainte de primăvara aceasta, care a așternut tăcerea pentru două luni în Piața San Marco și a readus fauna apelor curate pe canalele Veneției...
Ioan Grigorescu se apropie pe ocolite de fragila frumusețe a orașului. Face un popas la Murano, ca să contemple nașterea minunată a cristalelor și oglinzilor, ne face martori la o demonstrație de sculptură în sticlă, dar și la ravagiile produse de scufundarea lentă, dar de neoprit... Face un popas în cealaltă insulă faimoasă, Burano, unde se fac dantele și măști, și unde te poți opri să te gândești că tot așa arăta și Veneția înainte de a deveni atât de bogată și de puternică... Aici ne întâlnim cu umbra Molimei, mai prezentă ca oriunde, dar atât de elegant ascunsă - de unde oare să fi pornit tradiția medievală a măștilor ce fac faima carnavalului venețian decât de la măștile doctorilor și vracilor din vremea ciumei?!
Pasionat de istorie, Ioan Grigorescu ne lasă răgaz să călătorim în timp, de la vremea când primii locuitori ai uscatului se refugiau pe insulele lagunei pentru a fugi din calea hunilor, prin veacurile în care moaștele Sfântului Marcu au fot răpite din Alexandria Egiptului, și când comerțul cu mirodenii a făcut forța și faima Serenissimei Republici, când un oraș minunat se ridica din ape, încă din secolul al XI-lea, sprijinit de păduri întregi...
’’Coloanele de marmură ale palatelor nu sunt decât prelungirea stejarilor din adâncuri”.
Lemnul s-a dovedt a fi cel mai rezistent material în lupta cu marea. Stejarii multiseculari rezistă încă. Cel care cedează e solul mâlos al lagunei. Grigorescu evocă prăbușirea neașteptată a campanillei, în 1902. Orașul se scufundă, se pare, cu 20 de centimetri într-o sută de ani, salvarea sa a devenit o problemă a patrimoniului mondial. Mai ales că în cele două decenii ce s-au scurs, timpul s-a scurtat, am devenit mai nemiloși cu planeta și rezultatele se văd: inundațiile sunt tot mai frecvente, cele din toamna trecută au fost cele mai grave din ultima jumătate de secol.
Cu ochi de reporter vezi altfel decât cu ochi de turist. Ioan Grigorescu nu caută doar frumosul, spectaculosul peisaj urban al lagunei venețiene, ci și vederi modeste care răspund întrebărilor din fundal, întrebări firești despre viața de zi cu zi - și moartea - celor care trăiesc cu adevărat aici, în mare parte lucând chiar la întreținerea și punerea în valoare a orașului.
În vreme ce noi ne pregătim să revedem acest film (’’S-a stins viața falnicei Veneții’’, duminică, 24 mai, ora 7:00, la TVR 3), tot mai multe voci se întreabă dacă un turism de masă este sau nu un lucru bun pentru oraș și pentru locuitorii săi.
Cristina Oancea
***
Aici puteți accesa:
