loader
Foto

Soluții durabile pentru viitorul energetic

RECOMANDARI

Gala „Moldova Eco Energetică” a adus în prim-plan direcțiile strategice și inovațiile din domeniul eficienței energetice pentru perioada 2024-2026.

 

Moderatoarea Elena Guțu, alături de invitații Ion Muntean, director al Centrului Național pentru Energie Durabilă, și Mihai Tîrșu, director al Institutului de Energetică din Moldova, au discutat măsuri și programe menite să susțină tranziția energetică.

Printre subiectele principale abordate s-a numărat îmbunătățirea performanței energetice a blocurilor locative, un pas important pentru reducerea consumului de resurse și a impactului asupra mediului.

S-a explicat rolul auditului energetic în identificarea soluțiilor optime pentru economisirea energiei, precum și implementarea unui program de vouchere pentru electrocasnice eficiente, prin care cetățenii pot înlocui aparatura veche cu echipamente moderne, mai prietenoase cu mediul și mai economice.

În cadrul Galei Moldova Eco Energetică au fost prezentate cele mai recente inovații în domeniul energiei durabile, inclusiv soluții pentru producerea celei regenerabile, demonstrând angajamentul țării către un viitor mai verde.

Emisiunea a subliniat importanța cooperării între autorități, experți și cetățeni pentru a transforma Moldova într-un exemplu regional de sustenabilitate energetică.

Sursa: TVR MOLDOVA

 

Duminică, 07 septembrie 2025, ora 13:00, Academia Română şi TVR Cultural vă invită să revedeţi şi să reascultaţi dialogul dintre profesorii ...

Început de an școlar cu probleme în multe unități de învățământ

Clopoțelul sună din nou, dar pentru mulți elevi începutul de an școlar nu aduce doar emoția revederii colegilor și profesorilor, ci și problemele ...

Influențează prezența altora performanța individuală?

Influențează prezența altora performanța individuală?

publicat: Marţi, 02 Septembrie 2025

De câte ori nu ai auzit expresia: „În meci joacă altfel decât la antrenament”? E mai rapid, mai precis, mai motivat. Sau dimpotrivă – se ...