loader
Foto

Serialul fenomen „Doctor Quinn” – la TVR 2

RECOMANDARI  TVR2 

Producția, cu 4 premii Primetime Emmy care i-a adus frumoasei actriţe Jane Seymour un Glob de Aur, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 16.00.

 

„Doctor Quinn”, unul dintre cele mai faimoase şi îndrăgite seriale western poate fi urmărit de la ora 16.00, dar şi în reluare, de la ora 23.00.

Iniţial, reţeaua CBS a realizat şi lansat doar un episod pilot pentru a „testa” interesul publicului pentru o astfel de producţie, iar rezultatele au fost peste aşteptări. „Doctor Quinn” a fost un succes fulminant încă de la acest prim episod, astfel încât producătorii au decis continuarea sa. Aşa se face că au fost realizate 150 de episoade, pe parcursul a şase sezoane. Curând după lansare, succesul şi popularitatea serialului a depăşit graniţele SUA, ajungând în peste 100 de ţări în care a rulat. În momentul în care s-a anunţat întreruperea serialului, protestele fanilor au fost atât de vehemente, încât producătorii s-au văzut forţaţi să continue acţiunea. Soluţia lor de compromis a fost să realizeze alte două filme care au continuat aventurile lui „Doctor Quinn”.

TVR 2 difuzează atât cele 150 de episoade ale „Doctor Quinn”, cât şi cele două filme care continuă acţiunea eroilor din serial.

(w882)

Dacă de regulă o carte stă la baza unei producţii cinematografice sau de televiziune, în cazul de faţă a fost exact invers. Succesul extraordinar la public înregistrat de serialul fenomen „Doctor Quinn” a determinat apariţia mai multor cărţi cu aventurile personajelor din serial. Interesul major poate fi explicat şi prin faptul că, chiar dacă acţiunea se petrece la jumătatea anilor 1800, subiectele sunt cât se poate de actuale şi astăzi: rasism, bigotism, medicină alternativă, migraţie – toate desfăşurate pe fundalul luptei unei femei pentru a se afirma într-o lume a bărbaţilor.

Serialul creat de Beth Sullivan rămâne unul de referinţă nu doar prin problemele actuale, ci şi pentru  mesajele sale optimiste – pentru că în „Doctor Quinn” compasiunea, generozitatea, întrajutorarea şi curajul eroilor sunt principalele arme în lupta cu problemele apărute.

Protagoniştii aleşi au şi ei o contribuţie importantă la succesul serialului: Jane Seymour şi Joe Lando, actorii care dau viaţă personajelor  Dr. Michaela Quinn şi Byron Sully, formând unul dintre cele mai faimoase cupluri de pe micul ecran.

Dincolo de palmaresul impresionant, cu 20 de trofee dintre care 4 premii Primetime Emmy şi alte 44 de nominalizări (conform IMDB), serialul „Doctor Quinn” i-a adus lui Jane Seymour un Glob de Aur (în 1996), în timp ce Joe Lando a fost numit „unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi din lume” (de revista People, în 1993).

(w882)

Doctor Quinn (DR. QUINN, MEDICINE WOMAN – SUA, 1993-1998)
Cu: Jane Seymour, Joe Lando, Chad Allen, Erika Flores, Shawn Toovey
În 1867, Michaela Quinn, tânără doctoriţă şi moştenitoarea unei familii bogate din Boston, lasă în urmă confortul în care a trăit până atunci şi se mută într-un orăşel din Vestul American încă sălbatic: Colorado Springs. Entuziastă, plină de bune intenţii şi dornică să se afirme într-o meserie dominată de bărbaţi, Michaela – poreclită "Dr. Mike" - e primită cu suspiciune de localnici, dar reuşeşte să-şi facă doi prieteni buni: Byron Sully, susţinătorul cauzei indienilor cheyenne, şi Charlotte Cooper, moaşa satului. Şi, de parcă adaptarea nu i-ar fi fost suficient de dificilă, un incident tragic schimbă şi mai mult viaţa Michaelei: muşcată de o viperă, Charlotte i-i încredinţează pe patul de moarte pe cei trei copii ai ei, Matthew, Colleen şi Brian. Devenită brusc şi mamă, şi medicul unei comunităţi care nu prea are încredere în capacităţile ei, Dr. Mike se înarmează cu curaj şi optimism pentru a schimba în bine vieţile celor din jur.

 

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...