loader
Foto

Un sfert de veac de „Garantat 100%”. Cu Cătălin Ştefănescu

RECOMANDARI  TVR1 

„Contează ce faci cu invitatul cu care stai de vorbă, cât de mult și de autentic e conținutul care rămâne în urma acestei întâlniri”, ne spune, din experienţă, vedeta TVR.

 

„Garantat 100%” împlineşte 25 de ani de emisie. Într-un scurt interviu, realizatorul şi moderatorul Cătălin Ştefănescu face un „bilanţ” al întâlnirilor prilejuite de emisiunea de la TVR 1. Pe 13 octombrie, la ora 23.00, jurnalistul ne aşteaptă să descoperim povestea primului invitat al noului sezon „Garantat 100%”.

 

E o toamnă specială pentru Cătălin Ştefănescu. Pentru că este a douăzeci şi cincea toamnă în care, cu şarmu-i caracteristic, îşi provoacă interlocutorii la un dialog ce curge ca nicăieri altundeva. Pentru că, într-o atmosferă parcă vrăjită, invitaţii se deschid şi se lasă văzuţi într-o lumină aşa cum nu au mai făcut-o. De un sfert de veac, din fotoliul sau de pe canapeaua din faţa sa, ni se dezvăluie Oameni. Iar semnătura lui Cătălin Ştefănescu girează întâlniri una şi una.

În această toamnă, „Garantat 100%” continuă la TVR 1 cu un nou sezon. Din 13 octombrie, urmărim alte dialoguri pline de farmec, naturaleţe şi acel quelque chose ce ne ţine ochi şi urechi în faţa micilor ecrane. Cum priveşte realizatorul şi moderatorul Cătălin Ştefănescu cei 25 de ani de emisiune, ce amintiri deosebite are şi cum vede viitorul întâlnirilor „Garantat 100%” ne spune chiar el, într-un scurt interviu.

Un sfert de veac de dialoguri frumoase... E mult? E puţin? Ce înseamnă pentru tine?

C.Ş.: Înseamnă o bucurie imensă. Un pic de nostalgie. Și un pic de amărăciune. Bucurie, că mi-am făcut și îmi fac meseria așa cum am crezut și așa cum cred de cuviință. Nostalgie, pentru că aveam 30 de ani când am început această emisiune. Amărăciune, pentru că nu de puține ori a trebuit să existe o luptă pentru supraviețuirea emisiunii.

Dacă te gândeşti acum, pe loc, care dintre ediţiile „Garantat 100%” îţi vine în minte şi de ce?

C.Ş.: Poate că prima. Pentru pasiunea, entuziasmul și respectul față de profesie, care animau întreaga echipă. Toate astea s-au păstrat până azi. Le sunt foarte recunoscător colegilor de la Cluj, unde am început acest proiect, așa cum le sunt recunoscător colegilor de la București, cu care lucrez de atâția ani. E o bucurie să-i întâlnesc în fiecare zi de filmare – nu zic asta așa, pentru că dă bine la interviu, ci pentru că așa e. Și le sunt profund recunoscător sponsorilor noștri, fără de care emisiunea nu ar fi supraviețuit.

(w882) Cătălin

Ai ratat vreun invitat pe care ţi l-ai fi dorit foarte mult să vină la „Garantat 100%”?

C.Ş.: Nu știu dacă „ratat” e cuvântul potrivit. Deși cred că așa aș fi formulat și eu cu niște ani în urmă. Cu timpul, am înțeles că nu contează lista de invitați. Că nu felul ăsta de repertoriu contează. E ca și când ai avea un insectar, în care ai și exemplare rare. Contează ce faci cu invitatul cu care stai de vorbă, cât de mult și de autentic e conținutul care rămâne în urma acestei întâlniri. O replică întâlnită uneori e „Am văzut că l-ai avut pe…”. Nu doar că sună rău. E, într-un fel, o dovadă a felului în care se gândește azi în meseria asta. Pentru unii, e suficient ca o personalitate cunoscută să fie trecută pe listă. Bifată. Ca să-ți răspund, da, evident, sunt mulți cu care nu am reușit să filmez un dialog.

Dintre întânirile de la „Garantat 100%”, a fost vreuna care să fi avut vreun impact major asupra ta, să te fi influenţat în mod neaşteptat?

C.Ş.: Toate întâlnirile mă influențează într-un fel anume. La „Garantat 100%”, încercăm să facem un serviciu public. Adică, exact ceea ce e în fișa postului și în esența ideii de televiziune publică. Încercăm să facem o emisiune de cultură care să fie de folos publicului, adică să inspire, să trezească gustul pentru lectură, pentru descoperirea feluritelor chipuri ale artei, să cultive ideea de dialog civilizat, să folosească o limbă română cât mai corectă. Și, nu în ultimul rând, să promoveze lucruri de interes pentru spațiul nostru public, pentru modelul civilizațional la care aspiră societatea noastră.

Iei în calcul modificări în formatul „Garantat 100%” din sezoanele viitoare? Ce schimbări ţi-ai dori să faci în emisiune? Îşi au locul?

C.Ş.: Nu știu. Chiar nu știu. Suntem aici, împlinim 25 de ani de când există emisiunea asta, nu ne e rușine cu ceea ce am făcut până acum și credem că întotdeauna se poate mai bine.

Cum te vezi peste 25 de ani?

C.Ş.: E un exercițiu care-mi lipsește. Nu știu dacă e bine sau nu. Dar nu mă gândesc la asta.

Ce mai e... Garantat 100% în zilele noastre?

C.Ş.: Bună întrebare. Pentru unii, iubirea. Pentru alții, Divinitatea. Tot aici pot intra și banii, puterea, smerenia, ura, generozitatea, indiferența, solidaritatea, prietenia, cinismul, dușmănia – sunt atâtea și atâtea, în funcție de felul fiecăruia de a vedea lumea. Pentru emisiunea noastră, garantat 100% e spiritul ideii cu care am început acum 25 de ani. O idee care nu s-a stins. Și nici n-a obosit.

 

„Am fost mereu cu un picior în Occident, dar cu sufletul în România” – Edi Schneider, aka DJ Phantom, invitat în prima ediţie din noul sezon „Garantat 100%”

Duminică, la ora 23.00, Cătălin Ştefănescu ne aşteaptă la TVR 1 să descoperim povestea primului invitat al noului sezon „Garantat 100%”.

Născut la Sebeş, dar crescut în Germania până spre vârsta adolescenţei, Eduard Schneider a studiat în Germania și în Franța, iar în 1996, la 26 de ani, a decis să se întoarcă în România. Un an mai târziu, înființa studioul Schneider Productions, împlinindu-și, astfel, visul din adolescență. A produs acolo albume pentru cele mai mari case de discuri din România, viceoclipuri, reclame, scurtmetraje și filme documentare. Din 2010, este cetățean de onoare al municipiul Sebeș.

(w882) Cătălin

„Am fost mereu cu un picior în Occident, dar cu sufletul în România. Îmi place atât de mult viitorul, cât îmi place şi trecutul, dacă ar fi să fac o călătorie în timp ar fi foarte greu. Dar eu cred că putem să tragem învăţături din tehnologia veche şi să o combinăm cu tehnologia de ultima oră”, consideră Edi Schneider, cunoscut de mulţi dintre noi ca DJ Phantom, după numele de scenă pe care şi-l luase când a început să facă muzică.

Ce l-a determinat să se îndrepte spre acest domeniu, ce sentimente îi trezeşte vizita în Televiziunea Română sau cum a ales să facă din fabrica unde au muncit bunicii săi unul dintre cele mai performante studiouri de producţie din ţară aflăm chiar de la el, duminică, 13 octombrie, de la ora 23.00, în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”, la TVR 1.

Logo

 
Geopolitica, fără ipocrizie

Duminică, 25 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Ștefan Popescu, analist de politică ...

TVR Cultural, duminică 25 octombrie, de la ora 20:00. Sezon Nou

Radicalizarea în rândul adolescenților, de la ura din mediul online la violența din viața reală. Dezbatere la „INFO ETNIC”

Mesajele rasiste, propaganda extremistă și violența motivată de ură în rândul adolescenților sunt în centrul unei noi ediții „INFO ETNIC”, ...

Premieră “Memoria locului”: Mănăstirea Jitianu

Vă invităm să urmăriți în premieră o nouă ediție “Memoria locului”, duminică, 25 octombrie, de la ora 17:30, la TVR 3.

Premierul anunță un plan integrat de creștere a siguranței în școli

Valul de violențe extremă din unitățile de învățământ, marcat de incidentele recente de la Bistrița și Pitești în care profesori și elevi au fost ...

„Tainele marilor oraşe”, episodul 2: Lupta dramatică din spatele înălțării Bazilicii Sacré-Cœur, la TVR Cultural

Luni, 26 octombrie, ora 18.00, filmul documentar care analizează istoria mai puțin cunoscută, secretele de construcție și misterele ascunse ...

Pasiune, geniu și autodistrugere. Gwyneth Paltrow și Daniel Craig, în filmul de artă „Sylvia”, la TVR 2

O poveste de dragoste intensă, dar profund marcată de suferință, pe micile ecrane! Duminică, 25 octombrie, ora 22.00, TVR 2 difuzează drama ...

„Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”. Imagini şi documente în premieră, sâmbătă, la „Ora Regelui”

Pe 24 octombrie, la ora 13.00, „Ora Regelui” prezintă prima parte a filmului documentar „Regina Maria în Lumea Nouă. Vizita istorică în America”, ...

“Stare de bine”: Ce spune vocea despre noi? | VIDEO

Ce spune vocea despre noi? Ne dezvăluie emoțiile, trădează nesiguranța, transmite încredere, autoritate sau vulnerabilitate. Uneori, spune o ...

Casele din lemn, între tradiție și tehnologie – sâmbătă, la „Casa Viitorului cu Emilian Grigore”, la TVR 1

Sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1, Emilian Grigore ne invită să descoperim cum sunt construite locuințele din lemn stratificat ...

Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Dumitru Gorzo la Iași: „Imaginile sunt propuneri vii” | VIDEO

La Galeria Borderline, artistul Dumitru Gorzo își expune bestiarul de stenciluri și vorbește despre copilăria din Maramureș, arta de stradă și ...

Valul de violență din școli: De la vulnerabilitatea adolescenței la radicalizarea în mediul digital

Seria recentă de incidente grave petrecute în unitățile de învățământ din România a adus în prim-plan o problemă profundă legată de siguranța ...

Sebastian Gheorghiu, despre pasiune, proiecte culturale și diplomație prin cultură, la „Interviurile TVR Cultural”

Cum se construiește un proiect cultural de la zero, ce înseamnă să lucrezi în slujba artiștilor și cum poate deveni cultura un ambasador al ...

Gulaș în ceaun, la foc de lemne: rețeta bunicii, readusă la viață în natură | VIDEO

Alături de Mircea Boar, pasionat de gătitul în aer liber, am pregătit un gulaș la ceaun și am descoperit ce înseamnă să gătești fără grabă. ...