loader
Foto

Daniela Zeca-Buzura, laureat al premiului APLER pentru jurnalism cultural

RECOMANDARI  TVR2   TVRCULTURAL 

Vineri, 13 decembrie 2024, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București va avea loc ediția a XXVI-a a Galelor Premiilor Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) pentru anul editorial 2023.

 

Premiile vizează cele mai bune titluri publicate, precum şi cele mai bune reviste, scriitori și jurnaliști din spaţiul cultural românesc. Printre laureați se numără și gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, produsă și difuzată de 10 ani de TVR, Daniela Zeca-Buzura. Prozatoare, eseistă, critic literar și realizatoare de emisiuni radio și TV, doctor al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, Danielei Zeca-Buzura îi va fi oferit premiul pentru jurnalism cultural.

„APLER este o instituție exigentă, iar premiile pe care le acordă sunt râvnite de toată lumea. E un motiv în plus să mă bucur că acest premiu îmi revine pentru a doua oară (l-am mai obținut în 2010), dar acum pentru mine cântărește o dată in plus pentru că se întâmplă să coincidă cu cei 30 de ani de presă culturală, pe care i-am împlinit în această vară. Este în egală măsură un trofeu al Televiziunii Române, căreia îi mulțumesc, și, nu în ultimul rând, al echipei „Mic dejun cu un campion", conduse de producătorul Ileana Ploscaru Panait, alături de care mi-am petrecut cel mai recent deceniu din viața mea profesională. Mulțumiri tuturor celor pentru care a contat munca și implicarea noastră și reverență celor care stau sâmbăta, de la ora 10.00, pe TVR 2 și duminica, pe TVR Cultural, pentru cafeaua noastră împreună”, spune Daniela Zeca-Buzura.

Juriul Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România, format din Acad. Mircia Dumitrescu, prof.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER, și scriitorul Dan Mircea Cipariu va acorda 10 premii: Cartea anului 2023 pentru “Opera poetică. Απαντα τα ποιηματα. Ediție bilingvă” de E. Konstantinos P. Kavafis, traducere în limba română de Dimitrios Kanellopoulos și Eugen Uricaru, Editura Școala Ardeleană, și ”plăcerea spectacolului” de t.s.khasis, Editura Tracus Arte; Cartea de Poezie a anului 2023: ”33 de cântece pentru Didgeridoo” de Nicolae Coande, Editura Tracus Arte, și ”Bipolarul de la mansardă” de Gelu Vlașin, Editura Tracus Arte; Revista anului 2023: “Viața Basarabiei”, editată de Editura Academiei Române, director – acad. Mihai Cimpoi, și „Contemporanul. Ideea Europeană”, director – Acad. Nicolae Breban; Editura anului 2023: Școala Ardeleană, Cluj-Napoca; Redactorul de carte al anului 2023: Alina Hucai, Editura Școala Ardeleană, și Monica Stanciu, Editura Academiei Române; Premiul pentru jurnalism cultural: Daniela Zeca-Buzura (TVR). Cele 10 diplome APLER sunt concepute de artistul vizual Mihai Zgondoiu.

“Premiile APLER sunt printre cele mai vechi și mai râvnite premii literare de la noi. Acum am ajuns la a XXVI-a ediție, bun prilej de a premia titluri importante pentru istoria literaturii române contemporane și pentru teoria și critica literară. Fiecare laureat va avea bucuria de a primi câte o gravură semnată de Maestrul Mircia Dumitrescu. Cărțile, revistele și editurile laureate sunt un semn că putem fi într-o comunitate de idei și de spirit într-o lume în care recesiunea economică, post-pandemia și războaiele ne provoacă pe fiecare dintre noi”, declară prof.univ.dr. Ioan Cristescu, președintele APLER.

DANIELA ZECA-BUZURA este gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, produsă și difuzată de TVR 2, sâmbăta, de la ora 10.00, și reluată în fiecare duminică de TVR Cultural, de la ora 10.00.

Absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunicării, din anul 2001, Daniela Zeca-Buzura este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul aceleiaşi universităţi. În prezent este membră a Uniunii Scriitorilor din România. La sfîrşitul anului 2006 a primit distincţia „Personalitatea europeană a anului pentru România” – secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia Eurolink şi Comisia Europeană. 2009 - Premiul revistei Convorbiri literare la secțiunea proză pentru romanul Istoria romanțată a unui safari; 2010 - Premiul pentru carte de televiziune, acordat la cea de-a XX-a Gală a Premiilor Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru trei eseuri de critică media; 2013 - Cea mai îndrăgită carte a anului 2012 la „Festivalul Internaţional de Literatură de la Iaşi 2013 pentru romanul Omar cel orb (finalist la Premiul "Augustin Frăţilă" 2013). Este autoarea unei trilogii orientale care cuprinde romanele Istoria romanţată a unui safari, Demonii vântului, Omar cel Orb, iar în 2011 a apărut şi volumul Zece zile sub văl. Din martie 2003 a fost redactor‑şef al redacţiei Literatură‑Arte, iar în perioada 2004‑2012, directorul canalului de televiziune TVR Cultural.

Logo

 
„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...

O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii muzicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la TVR Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...