Ion Iliescu, primul președinte al României după căderea comunismului, s-a stins din viață la 95 de ani, în urma unui cancer pulmonar. A fost președintele României de trei ori și a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fiind cercetat pentru aceeași infracțiune și în dosarul Revoluţiei, în care și-au pierdut viața mii de oameni. A fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din 8 iunie, fiind operat de două ori și îngrijt la terapie intensivă.
Spitalul anunțase încă din cursul zilei de sâmbătă că starea fostului președinte este una critică și că beneficiază de terapie intensivă maximală., iar în zilele următoare, starea lui Ion Iliescu a continuat să fie critică, anunță TVRInfo.
„Prefer ca istoria să expună acest bilanț. Istoria, nu manualele de istorie, scrise după simpatiile și antipatiile autorilor lor. Cea mai mare realizare din mandatele mele ține de modernizarea României în acești trei pași: o Constituție pe măsură, pentru o țară integrabilă și integrată în UE și NATO. Provocarea, în primele etape ale României postdecembriste, a fost să depășim refularea opresiunii în forme de violență socială și necooperare economică. Când oamenii trec de la un regim în care ei nu contează și nu există la o formă de democrație perfectibilă, prima tentație e ca fiecare să fie pentru sine. Eu mi-am dorit ca România să fie împăcată cu ea însăși. (...)
Pentru că o democrație sănătoasă presupune iertare, nu uitare, și adevăr, nu mistificare. Retrospectiv, regret anumite momente, episoade, situații, întâmplări din primii ani de după Revoluție, dar, cum spunea cineva, ce s-a întâmplat era inevitabil, ce nu s-a întâmplat era imposibil”, a răspuns Ion Iliescu, în 3 martie 2024, la un podcast găzduit de Ionuț Vulpescu, fostul său consilier și ministru al Culturii.
Acesta l-a întrebat pe Iliescu care sunt realizările și eșecurile celor trei mandate prezidențiale. Vulpescu a publicat dialogul de ziua lui Iliescu, când fostul președinte împlinise 94 de ani. Ion Iliescu nu mai dăduse nici un interviu de șapte ani.
Deși a spus că „regretă anumite momente”, Iliescu nu a menționat niciodată în mod expres nici Mineriada, nici Revoluția, în cele trei părți ale interviului cu Vulpescu, dintre care ultima publicată în iunie 2025, după ce fostul președinte a fost spitalizat.
Citiți și: La 35 de ani de la Mineriadă, niciun vinovat. Mesajul care a stârnit haosul
Trimis în judecată de mai multe ori, atât în dosarul Revoluției din 1989, soldat cu peste o mie de victime, cât și în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu a fost acuzat de crime contra umanității. Iliescu nu a prezentat niciodată scuze victimelor din cele două mari dosare ale României postdecembriste.
Într-o postare publicată pe blogul său, pe tema Revoluției, a susținut, în 2019, chiar că „este momentul să încetăm să căutăm vinovați”.
În dosarul Revoluției, Iliescu a fost trimis în judecată pentru crime contra umanității de Parchetul General ultima oară în 2022: „Începând cu data de 22.12.1989 (orele 16.00) și până la data de 30.12.1989, inculpatul civil Iliescu Ion, folosindu-se de autoritatea de care dispunea în calitate de lider al noii structuri care preluase puterea politico-militară în stat, de inițiator şi coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar), respectiv de preşedinte al CFSN (care şi-a subordonat întreaga forţă militară a României), prin apariţiile sale la TVR şi comunicatele CFSN, a desfăşurat o activitate sistematică şi generalizată de dezinformare a populaţiei României şi a opiniei publice internaţionale cu privire la existenţa unor forţe contrarevoluţionare securist-teroriste şi necesitatea lichidării acestora, acționând în mod direct şi nemijlocit, la generarea şi amplificarea unei psihoze securist-teroriste, cu scopul de a-şi asigura, în contextul Revoluţiei române, accederea la putere, menţinerea şi consolidarea puterii politice în stat, precum și legitimarea în fața opiniei publice.
Inculpatul civil Iliescu Ion a deţinut și funcţia de şef militar, subordonându-și Consiliul Militar Superior și astfel este responsabil penal pentru infracțiunile comise (inducerea în eroare) de militarii cu funcții superioare de comandă, aflați sub autoritatea şi controlul său efective. Toate aceste fapte ale inculpatului se circumscriu infracțiunilor împotriva umanității”.
În ceea ce privește dosarul Revoluției, în septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a retrimis rechizitoriul înapoi la Parchetul Militar, printr-o decizie definitivă, cerând rectificarea rechizitoriului. A fost a doua oară când rechizitoriul întocmit de procurori a fost respins de instanța supremă. România are o condamnare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în acest dosar, din 2011, pentru întârzierea foarte mare a judecătorii dosarului.
Referitor la Mineriada din 13-15 iunie, soldată cu „moartea prin împușcare a patru persoane, violarea a două persoane, vătămarea integrității fizice sau psihice a 1.315 persoane și persecutarea prin privarea nelegală de dreptul fundamental la libertate și siguranță a 1.214 persoane”, Iliescu a fost trimis în judecată ultima oară în aprilie 2025, pentru infracțiuni contra umanității. Dosarul se află la Camera preliminară, la ÎCCJ, având termen în 17 octombrie 2025. Puteți urmări parcursul dosarului aici.
Repere din viața lui Iliescu: Provenit dintr-o familie de ilegaliști comuniști, de trei ori președinte al țării, fondator al PSD, exclus din partid de Liviu Dragnea
Ion Iliescu s-a născut la Oltenița, în 3 martie 1930, în familia ilegalistului comunist Alexandru Iliescu și a Mariei Dumitru Toma. Tatăl său a trecut prin lagărele de muncă de la Caracal și de la Târgu Jiu, pentru activitatea sa. După ce tatăl lui s-a recăsătorit, Ion Iliescu a ajuns la București. Din spusele lui Iliescu, atât tatăl său, cât și mama sa adoptivă au fost excluși din Partidul Comunist pentru diferențele de opinie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Iliescu avea 15 ani când tatăl său a făcut infarct (au circulat speculații că ar fi fost împușcat, însă Iliescu a respins această ipoteză).
Ion Iliescu a fost căsătorit cu Nina Iliescu (născută Elena Șerbănescu, în 4 martie 1930, în cartierul Crângași, din București). S-au cunoscut în 1948, când erau în liceu, și au avut o relație în perioada studiilor în URSS, când el a studiat la Institutul de Energetică de la Moscova, iar Nina, la Facultatea de Chimie. Cei doi s-au căsătorit în 1951 și nu au avut copii.
Presa a scris că soții Iliescu l-au crescut pe copilul unui apropiat care a murit într-un accident aviatic în anii '70 și care a lucrat cu Ion Iliescu la Administrația Prezidențială, apoi a lucrat ca diplomat în Ministerul Afacerilor Externe - Mihai Bujor Sion.
Biografia așa cum și-a zugrăvit-o Ion Iliescu însuși o puteți citi pe blogul lui, aici.
Iliescu a fost membru al Partidului Comunist încă din 1944. Între anii 1967 și 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului și, apoi, pentru șase luni, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR). Acesta este motivul pentru care, în martie 2025, Tribunalul București a admis o cerere depusă de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist și i-a retras lui Iliescu certificatul de revoluționar.
Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de „deviere intelectualistă”, a continuat să ocupe funcții de conducere în aparatul comunist de stat. În 22 decembrie 1989, a fost unul dintre principalii fondatori ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a fost preşedinte al CFSN, apoi a fondat Frontul Salvării Naționale (FSN), din care se va desprinde Partidul Democrației Sociale (PSDR, transformat apoi în PSD).
La alegerile din „Duminica Orbului”, din 20 mai 1990, a reușit să obțină primul mandat de președinte al României postcomuniste, cu peste 12,2 milioane de voturi, surclasându-i pe Ion Rațiu (PNȚCD) și Radu Câmpeanu (PNL). A fost singurul politician cu trei mandate de președinte al României: din 1990 până în 1992, apoi între 1992 și 1996 și între 2000 și 2004 (când a câștigat în turul al doilea împotriva lui Corneliu Vadim Tudor).
Un episod rămas în memoria publică a fost gonirea din țară a regelui Mihai și a familiei regale, imediat după Revoluție. În anul 1990, regele Mihai a ajuns în țară, iar, în drum spre Curtea de Argeș, mașina sa a fost oprită de poliție și întoarsă din drum. Regele a avut voie să vină în țară pentru prima dată în 1992, fără să îi fie permis să vorbească de la Palatul Regal. Abia în anul 2001, Iliescu a făcut un gest de reconciliere, invitându-l pe regele Mihai la redeschiderea unei galerii de artă, dar adresându-i-se cu „Sire”.
În podcastul lui Ionuț Vulpescu, Iliescu a susținut că: „Eu am avut fidelități și convingeri. O fi fost asta rețeta mea pentru trei reușite la stânga în fotoliul de la Cotroceni? Nu singura, dar în mod clar, asta a contribuit la legătura mea cu oamenii, cu electoratul, care a știut oricând de unde să mă apuce și unde să mă găsească. Am fost, în modul cel mai nobil, nu plictisitor, previzibil, pentru că întotdeauna am fost în partidul meu și mai important, al partidului meu. (...)
Ion Iliescu e, deocamdată, numele singurului lider din Est care pierde și recâștigă alegerile, a se vedea ce s-a întâmplat în 1996, când soarele nu a mai răsărit pentru stânga, și în 2000, când am avut un răsărit mai romantic, pentru o nouă etapă a democrației construită de la stânga spectrului politic. Al doilea adevăr inconturnabil e că sunt singurul președinte din partea unui partid de stânga, ales în România prin vot direct. Acestea sunt refrenele operei mele politice. (...) Eu am preluat România din comunism și am dus-o în democrație. Drumul dintre cele două a însemnat nu doar tranziție, ci și democratizare. Asta a fost una dintre fețele tranziției. Sunt mulțumit de ce am lăsat în urma mea”.
Ion Iliescu a devenit președinte de onoare al PSD în 2006 (când Mircea Geoană a devenit președinte al formațiunii în locul său). În 2010, când a împlinit 80 de ani, Iliescu a anunțat că se retrage din funcțiile deținute în partid. Funcția de președinte de onoare i-a fost menținută și sub șefia lui Victor Ponta (începând cu 2013) și i-a fost retrasă de Liviu Dragnea, în anul 2015. A fost și senator timp de două mandate: între 1996 și 2000 (când Emil Constantinescu l-a învins în cursa pentru Cotroceni) și între 2004 și 2008.
Iliescu a spus, despre acest subiect, în interviul acordat fostului său consilier Ionuț Vulpescu: „E foarte important simțul măsurii – după ce ai jucat în liga mare a politicii, nu mai poți accepta orice rol, de dragul de a fi „șef” pe undeva”.
Vorbe rămase în istoria recentă și meme-urile care au circulat despre Iliescu
Despre Nicolae Ceaușescu: „Ceaușescu a întinat nobilele idealuri ale socialismului”.
Adresându-se minerilor din Valea Jiului, în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990: „Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înalta conștiința civică. Deci, va mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înalta disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Și de asta dată ați demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conștiința civică, patriotică ați simțit momentul dificil și cu o dăruire exemplară v-ați arătat gata să fiți solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toți cei de bine, care doresc progresul societății românești. Vreau să va mulțumesc deci pentru acest act de înalta solidaritate pe care l-ați demonstrat în aceste zile”.
Despre tinerii adunați în Piața Universității, cerând adoptarea Proclamației de la Timișoara, după Revoluție: „Sunt unii care le plâng de milă câtorva golani care provoacă dezordine în centrul Capitalei”.
Către un jurnalist din Constanța, Paul Pârvu (Telegraf), care, în 1992, l-a întrebat despre Revoluție, despre Piața Universității, despre KGB și influența USRR: „Măi, animalule!”
Către Mircea Geoană, în 2005, când Adrian Năstase a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Traian Băsescu: „Mircea Geoană s-a purtat ca un prostănac între cele două tururi de scrutin ale prezidențialelor, când s-a dus prin țară și a spus că UDMR va fi alături de PSD la guvernare”, pierzând voturi în Transilvania.
În 2004, către presă, la o reuniune a Uniunii Ziaristilor Profesioniști din România: „Felicit obştea gazetarească. Aş dori ca ea să fie mai sudată, să depăşim aceste momente de trăire separată a baronilor presei de plebea muncitoare din presa română, să se creeze o unitate de acțiune conjugată în interesul şi al presei şi al culturii române (...) Și în presă, ca şi în politică, există şi baroni - nu neapărat ca o chestiune jignitoare la adresa cuiva".
„Meandrele concretului”: „Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului”, a spus Iliescu în 2000. El a explicat, în podcastul fostului său consilier: „Ceea ce am vrut să spun a fost că ceea ce este real-concret învinge ceea ce e ideal-transcendental – poate tocmai am scos o nouă frază, la fel de tare ca prima”.
În 2024, în podcastul lui Ionuț Vulpescu, Iliescu a vorbit și despre glumele care circulau pe seama longevității sale: „Ca o paranteză, știu că Internetul e plin de meme-uri cu mine, cum că speranța moare penultima sau că am fost văzut la bancă, pentru un credit pe 30 de ani etc. Pe unele le apreciez, atâta timp cât au umor, adică sunt inteligente. Lumea nu începe cu noi și cu siguranță nici nu se termină cu noi. Valabil pentru orice muritor”.
În ultimul interviu public, Iliescu a criticat suveranismul
În ultimul interviu pe care i l-a acordat lui Ionuț Vulpescu, înainte să fie spitalizat, Ion Iliescu a făcut mai multe declarații referitoare la averile oamenilor de stânga și la suveranism. Fostul șef al statului a spus: „Ce nu am suferit însă niciodată a fost să văd oameni de stânga cu buzunarele pline. A fi la stânga e un mod de viață. Nu poți reprezenta interesele claselor defavorizate trăind într-un răsfăț. „Sărac și cinstit” a fost și antidotul pentru ca stânga să nu devină cinică sau necredibilă. Cred însă că bunăstarea și cinstea nu sunt incompatibile. Eu am spus atunci, „decât să mă îmbogățesc pe căi necinstite, prefer să mor sărac și cinstit”.
Întrebat și despre suveranism, Iliescu a declarat: „E și greșit, e și toxic să numești patriotism disperarea fanatică de a vota eroi mesianici care să facă din România o insulă, nu un partener european și proatlantic. Patriotismul nu implică români care să defileze prin corporații în ie și ițari, nici geografii mistice, dacopatie sau suveranitatea vlahilor. România a mai confruntat asemenea derapaje pe timpul lui Vadim, dar partidele au avut o maturitate de a depăși retorica asta pătimașă și populistă. Ceea ce m-aș bucura să revăd și acum (...)
Nu trebuie să fii expert în politică, se vede cu ochiul liber că în România nu există organic un suveranism justificat ideologic, consistent cu sine însuși. Suveranismul este un discurs negativ și reacționar, oglinda nemulțumirii față de clasa politică și practicile politice în genere. Nu avem un suveranism robust, ci o variantă populistă și resentimentară. La bază, suveranismul este o contradicție: România e un stat liber și suveran. Cum să vrei să fii suveranist într-un stat autonom și independent?”
Sursă foto main: Shutterstock / Gabriel Petrescu
