loader
Foto

Amintiri de durată la "Cap Compas"

RECOMANDARI  TVR2 

Din nord până în sud, Vietnamul este consonant, cu reverberaţii ce pot fi percepute mai degrabă cu sufletul decât cu simţurile fizice. Locurile se aşează pe hartă pentru a destăinui micile secrete care fac din munţi, din văi, din lunci şi câmpii, dar mai ales din ţărmuri de mare, inimitabile colţuri de paradis lăsate moştenire oamenilor.  

 

Cap Compas

Atins în egală măsură de modernism, dar şi de arhaic, oraşul Ninh Binh, cu o populație de 200.000 de locuitori, este punctul zero în îndreptarea spre spaţiile de referinţă din nordul ţării.

O plimbare cu barca de-a lungul râului Ngo Dong este o invitație pentru descoperirea a tot ce are de oferit zona.

(w882) Cap compas

Impresionante formaţiuni calcaroase aflate la vedere şi risipite ca niște personaje de basm anticipează o lume a adâncurilor, a templelor şi a siturilor arheologice tot atât de luminoasă ca şi cea din exterior.

Reperele patrimoniale UNESCO se află aproape după fiecare meandru al cursului de apă.

(w882) Cap compas

La marginea lacului stau aliniate bărcile gata să-și primească turiştii pentru a descoperi cele 47 de grote și peșteri, 31 canioane şi văi, pagode, temple și situri istorice pentru care cel care doreşte să le vadă pe îndelete trebuie să aloce o zi întreagă.

(w882) Cap compas

Cu peste 1.000 de ani în urmă, zona turistică culturală și spirituală a Pagodei Bai Dinh a fost o reședință temporară a monarhilor dinastiei Dinh. În timpul dinastiei Ly, învățătorul național Nguyen Minh Khong a construit un templu pentru meditație și ca loc pentru a oferi remedii vindecătoare, în special pentru vindecarea bolilor regelui Ly Than Tong.

Pagoda Bai Dinh, situată în zona montana din Trang An, a devenit patrimoniu UNESCO prin dubla sa valoare: cea de moștenire culturală și spirituală si cea legată de poziţionarea sa într-un decor unic.

Vreme de secole, puternicii conducători ai nordului tinuturilor vietnameze au făcut din acest loc un oraș fortificat întins pe o suprafață semnificativă, o suma de palate, temple și altare. Nord-vestul orașului este mărginit de râul Hoang Long, ai cărui afluenți trec prin vechea capitală asigurând răcoare şi prospeţime în oraş și servind drept căi navigabile.

(w882) Cap compas

Aşezarea imperială conferă identitate culturală zonei și ajută pe contemporani să înţeleagă mai mult despre valorile trecutului.

Astăzi, vechea cetate nu mai există rămânând doar puține vestigii ale secolului al X-lea, iar vizitatorii pot vedea templele construite în onoarea împăraților Đinh Tiên Hoàng și Lê Đại Hành şi a fiilor acestora.

De la mările împânzite de insule ale nordului, până la căile navigabile șerpuitoare din sud, Vietnamul este definit de diversitatea unei ţări, care, pe mai bine de 3200 km, se învecinează cu apele mării. Generozitatea oamenilor poate fi simţita la orice pas.

Cu fiecare pas făcut aici se adună amintiri pentru totdeauna.

Ediţia Cap Compas dedicată Vietnamului se difuzează duminică, 24 noiembrie, de la ora 12:30, la TVR 2.

(w882) Cap compas

Info şi foto: Cap Compas TVR

https://www.instagram.com/cap.compas.travel/

http://tvr2.tvr.ro/emisiuni/cap-compas_4956.html

https://www.youtube.com/watch?v=CNbyEB2Amyg&list=PLxO8-C91Lp92_uELhZ4sFewOUYu8L5Mom

https://www.facebook.com/Elena.Dinu.TVR/

Tag-uri: Cap compas, TVR 2, Vietnam

Logo

 
România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...

SUA: Victorie istorică a democraților. Ce urmează? Vedem la „Breaking Fake News”, pe TVR 1

Marian Voicu dezbate rezultatul istoric al alegerilor intermediare din Statele Unite alături de jurnalista Ştirilor TVR, Ramona Avramescu. ...

“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...

Când corpul devine instrument, iar spațiul - muzică. „Soundscape”, cu compozitorul Cătălin Crețu, la TVR Cultural

Pe 12 noiembrie, la „Soundscape”, Kyrie Mendel reușește să ne dezvăluie un portret inedit al unui om care transformă corpul, gestul, spațiul, ...

Cum transformă un licean pasiunea pentru geografie în performanță europeană! „Mâine începe azi”, cu Tudor Toma, la TVR 2

A călătorit în 27 de țări, iar visul lui este să ajungă în Antarctica, precum Emil Racoviță și să devină om de știință. Tudor Toma, elev la ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

Schimbarea de mentalitate: Soluția lui Gheorghe Hagi pentru naționala de fotbal

Înainte de confruntările decisive din Liga Națiunilor împotriva Poloniei și Bosniei-Herțegovina, Gheorghe Hagi a analizat starea actuală a ...

Documentarul „Navele de război: o sută de ani de inovaţii”, la TVR INFO

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 21.00, TVR INFO le oferă telespectatorilor o incursiune fascinantă în istoria confruntărilor pe mare prin ...

Cracovia zi lumină

În răstimpul dintre un răsărit și un apus de soare, echipa “Cap Compas” propune un itinerar la cele mai reprezentative obiective ale Cracoviei. ...