Nu era decât anul de grație 1327 cand William de Baskerville, alias respectatul și înțeleptul călugar Guglielmo ajunge la o abație (niciodată numită), undeva, în nordul Italiei.
Îl însoțea novicele Adso din Melk, cel care, mult timp mai târziu, nu va putea părăsi această lume fără să povestească despre ciudatele și groaznicele fapte pentru care ei se așternuseră la un asemenea drum.
Tânărul ilustrator al abației fusese găsit mort, cu țeasta zdrobită, pe povârnișul de unde începea zidul mânăstirii. Abatele nu le permite însă celor doi investigatori să intre și în biblioteca lăcașului sfânt, faimoasă pentru comoara de cărți pe care o adăpostea.
Iată primul semn de întrebare, extins de la Guglielmo și Adso până la tine, cititorule: ce e o bibliotecă? Doar un loc de diseminare a cunoștintelor și a înțelepciunii milenare sau o incredibilă instituție de îngrădire a accesului la mister? La adevăr?
“ll nome della Rosa” începuse.
Apărută în 1980, “Numele trandafirului” este primul roman al scriitorului italian Umberto Eco; și cel mai cunoscut.
Mare maestru al similitudinilor, Eco lasă impresia unei carți polițiste, încă de la primele pagini. Astfel, calugarul franciscan și filozoful William de Baskerville seamănă izbitor cu detectivul fictiv Sherlock Holmes.Totodată, numele însoțitorului său, novicele benedictin Adso este un ingenios joc de cuvinte, cu trimitere la scrierile lui Galileo Galilei.
Recenziile și criticile rămân însă împărțite. În fond, nu aceasta este și ideea? Nici că s-ar ține cont de sfatul lui Guglielmo:
„Cărţile nu sunt făcute ca să crezi în ele, ci pentru a fi supuse controlului. În faţa unei cărţi nu trebuie să ne întrebăm ce spune, ci ceea ce vrea să spună (…) Unicornul, aşa cum ne vorbesc de el cărţile acestea, ascunde un adevăr moral, sau alegoric, sau anagogic, care rămâne adevărat, aşa cum rămâne adevărată ideea castităţii ca virtute nobilă. (…) Litera trebuie să fie discutată, chiar dacă suprasensul rămâne bun. (…)
Umberto Eco, născut in 1932 într-un orășel italian de provincie, Alessandria și decedat în Milano, în februarie 2016 nu a fost doar un scriitor. Chiar a avut el insuși construcția unei biblioteci.
A fost filozof, profesor, cercetător al esteticii medievale și al lingvisticii. Lucrările sale în domeniul semioticii (știința semnelor, studiul simbolurilor) nu sunt întrecute nici azi.
Cel mai popular roman al său, „Numele trandafirului” continuă să creeze dispute.
E o carte polițistă, e despre conflictele religioase de atunci, este despre sacralitate, despre mister, despre puterea minții umane, despre cunoaștere?
E despre iubire?!
„Fie ca Spiritul Sfânt să-ți pună mai multă minte în scăfârlie decât ai, fiul meu!” exclama, exasperat, Maestrul.
Numele trandafirului rămâne ascuns; fiecare dintre noi, cititorii de carte, avem câte o explicație. Pe care - fiecare în parte iar literatura mondială ca un tot unitar - o datorăm geniului unui singur om: Umberto Eco.
Ana-Maria Sandu
