loader
Foto

Mihai Rădulescu a prezentat la TVR 1 a doua ediţie a Galei Dezvoltării Durabile

PROMO

TVR 1 ne-a invitat să urmărim cea de-a doua ediție anuală a Galei Dezvoltării Durabile, în care au fost premiaţi cei mai buni dintre cei care și-au înscris proiectele la concursul „Apa trece, proiectele rămân”. Pe 2 ianuarie, de la ora 16.30.

 

Concursul și Gala reprezintă inițiativa Departamentului de Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, cel care a lansat conceptul de „ciclu olimpic de 7 ani” al dezvoltării durabile.

Dacă anul trecut a fost dedicat EDUCAȚIEI, iar 2022 este cel al APEI, printre domeniile care vor fi abordate în anii următori amintim: echitatea, sănătatea, schimbările climatice, digitalizarea, consumul și producția.

(w882)

Organizațiile eligibile pentru competiția din acest an au fost:
1. ONG: ONG-uri sau grupuri de inițiativă,
2. Școli: Școli, licee, grădinițe, Inspectorate școlare județene, instituții de tipul „Palatul Copiilor”, „Casa Corpului Didactic” sau similar,
3. Universităţi şi cercetare: Universități și institute de cercetare & dezvoltare,
4. Administraţie publică: Instituții ale administrației publice locale și centrale (Primării, Direcțiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, alte instituții ale administrației centrale sau locale, servicii deconcentrate),
5. Societăţi comerciale.

(w882)

Invitat: László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă

Prezentator: Mihai Rădulescu

Producător TV: Oana Radu Turcu

 
Destinații prin lume: Insulele Caraibe (I)

Destinații prin lume: Insulele Caraibe (I)

publicat: Vineri, 16 Mai 2025

O excursie în Insulele Caraibe ar putea fi exact ceea ce aveți nevoie dacă sunteți în căutarea soarelui, nisipului și relaxării. Vă propunem o ...

Umilirea în satul global și demonizarea femeii: Cazurile Yoko Ono și Monica Lewinsky (II)

„Experiențele Yoko Ono și Monica Lewinsky” aduc perspective esențiale asupra felului în care genul, puterea și discursul public se intersectează ...

Concurenţi... cu şcoală îşi măsoară puterile în arena „Care pe care”

Ruxandra Gheorghe-Negrea ne propune o nouă confruntare pe teme lingvistice la „Care pe care”, sâmbătă, 17 mai, de la ora 16.00, la TVR 1.