loader

Premieră TVR 1: a treia serie „Izolaţi în România”, din 2 octombrie

RECOMANDARI  TVR1 

Vom cunoaşte locuri şi oameni pe care nu i-am mai văzut, dar vor fi şi întâlniri cu personaje deja cunoscute din seriile anterioare, oameni pentru care semenii lor au urcat să taie lemne ori să ducă o pâine. De miercuri, ora 22.00, la TVR 1.

 

Izolaţi în România

O nouă serie de reportaje Izolaţi în România, a treia, ne va duce în locuri în care nu am mai fost şi la oameni pe care telespectatorii nu i-au mai văzut. Cele 12 noi episoade ne vor arăta şi schimbările produse de oameni pentru a-i ajuta pe cei rămaşi să trăiască în vârf de munte sau în locuri greu accesibile din România. Primul episod – miercuri, 2 octombrie, ora 22.00, la TVR 1.

(w882)

„Uneori am mai bătut şi la o uşă dragă, pe unde nu am mai fost de mult. De câteva ori, am fost cu oameni buni, telespectatori care au urcat să taie lemne ori să ducă o pâine.

Da, sunt emoţii mai mari acum. Pentru că şi eu voi afla deodată cu telespectatorii, cât e de bine...” – ne-a mărturisit Dite Dinesz, realizatoarea seriei, care face echipă cu Marius Danci, operator şi Constantin Buţă, reporter.

(w882)

De ce a plecat din nou la drum? Ne răspunde tot Dite Dinesz: „Fiindcă ştiam că ei mai sunt acolo sus, că mai sunt cătune unde nu am ajuns şi fiindcă ei ne fac bine. Ei, de la capătul potecilor, ştiu să ne facă bine, doar apărând pe ecran. Vieţile lor au ce nu avem noi. Pe alocuri se transformă în medicamentul care ne ia durerea de lume. Durerea de zi cu zi, despre care noi credem că e capătul lumii. Iar ei, care chiar stau la capătul lumii, niciodată nu vor avea această durere. Gânduri şi tristeţi au şi ei, dar se bucură că ni le pot spune şi de aceea îmi face bine să ştiu că urcăm din nou la ei”.

„Dacă nu e cum trebe, e bine cum e!”

(w882)

O nouă serie Izolaţi în România e pentru echipa de realizatori de la TVR Timişoara „ceva ce mai trebuia spus”. Sau poate ceva ce nu a fost înţeles pe deplin şi acum îl caută din nou. „Fiindcă Izolaţi în România e o căutare. Şi îţi asumi că nu ştii drumul sau ce e la capăt.
E cumva şi o mare bucurie! Peste tot, oameni care vor să ajute. Emisiunea aceasta nu e doar o serie tv, e o stare înspre bine, pornită de oamenii simpli şi blânzi de la capătul potecilor.

(w882)

Dar orice răspuns am primi urmărind seria, să credeţi în răspunsul acesta: Dacă nu e cum trebe, e bine cum e!”, a mai spus Dite Dinesz, citând un interlocutor al ei.

Episodul 1 – Pe poteci din Munţii Trascău şi Muntele Găina

„Oameni din cătune diferite au ceva în comun: timpul şi regulile acelui timp. Fiecare pare venind din altă lume şi ascultându-i te duci cu gândul la ce nu ştim noi. Sau ce nu am trăit noi şi niciodată nu vom mai avea cum să trăim ca ei”.

(w882)

În primul episod Izolaţi în România – miercuri, 2 octombrie, la TVR 1 facem cunoştinţă cu Treja „o minune cu chip de om”. Energică, la peste 90 de ani. Coboară o potecă abruptă, după pâine. „Dar drumul acesta e marea bucurie că se întâlneşte cu oameni. Ce ştiu eu - zice ea. Să ţes, să cos. Nu mare lucru! Filmam şi ne trimitea jos, de teamă că o să pierdem poteca, că e prea greu şi mult pentru noi. Filmam cu drona şi ridica bastonul către ea. Îl adusesem pe bată-l crucea”.

(w882)

(w882)

În Duminica TOMII, echipa a trecut muntele şi ajunge la Tecşeşti, unde se adună oameni din toate cătunele. Că e duminică şi aici au biserică nouă. Cum i-au găsit reporterii TVR, vedem miercuri, 2 octombrie, de la ora 22.00, la TVR 1.
Undeva lângă Râmeţi, în Valea Uzei, unde de asemenea călătorim în primul episod, sunt tot mai puţini oameni. Şi cei care au rămas muncesc cât pentru un sat întreg, ca şi cum le-ar ţine locul.

(w882)

„Nu plecăm până nu o auzim pe Maria cum descântă. Dincolo de orele multe la muncă, le place să joace şi să descânte. Şi ei se simt fericiţi că au cui descânta, la TVR” (Dite Dinesz, realizatoarea seriei Izolaţi în România).

 

 

Logo

 
O nouă ediție Remix cu Time to Rock / Istorii musicale la editura CDPL / Costi Cămărășan și Compact – 50 de ani

Prima rubrică împrumută genericul emisiunii „Time to Rock”, preluată de la Timișoara de TVR 3 în fiecare sâmbătă, de la ora 22.30. Cu sprijinul ...

România în lume

De la muzică și educație la diplomație culturală și proiecte internaționale, două întâlniri despre inițiativă și deschiderea către lume.

Povestea din ochii lor

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Emisiunea “Investiţi în România!”, premiată de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti

Pentru longevitate, profesionalism şi consecvenţă în promovarea oportunităţilor oferite de mediul de afaceri românesc, emisiunea „Investiţi în ...

Când pasiunea şi voinţa nu au limite. „Misterul gemenelor”, un film inspirat dintr-o poveste reală, la TVR 2

Drama, producţie Franţa 2025, având regia semnată de Frédéric şi Valentin Potier, tată şi fiu, aduce pe micul ecran povestea a două gemene, ...

Planurile economice pentru 2027: Promisiuni privind înghețarea taxelor, indexarea pensiilor și noi controale ale Fiscului

Pregătirea bugetului de stat pentru anul 2027 aduce în prim-plan atât mesaje de liniștire adresate populației și mediului de afaceri, cât și ...

România – SUA, meci important pentru „Stejari” în World Rugby Nations Cup. Sâmbătă, la TVR

După înfrângerea în fața reprezentativei din Tonga, naționala de rugby a României are nevoie de un rezultat bun în confruntarea cu Statele Unite ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cele mai bune voci și hituri ale anului, pe scena Galei Premiilor Muzicale Radio România 2026, la TVR 2

The Urs, Andia, The Motans, Irina Rimes, Lidia Buble și Alexia se numără printre laureații ediției din acest an a Galei Premiilor Muzicale Radio ...

“Satul meu”: Cultivarea prunului la Sâmburești, Olt | VIDEO

Cultivarea prunului și uscarea prunelor, în comuna Sâmburești din județul Olt, sunt tradiții continuate și astăzi de generații de pomicultori. ...

Secretul ascuns al Mesei Rotunde: Povestea cavalerului blestemat să vâneze un dragon imaginar, în premieră la TVR Cultural

Documentarul „Romanul uitat al Mesei Rotunde”, pe care îl vom vedea în premieră la TVR Cultural pe 13 noiembrie, urmăreşte demersul unui tânăr ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Radiografia violenței în școli: Cine este responsabil și cum văd românii soluțiile pentru siguranța copiilor

Potrivit datelor dintr-un studiu național realizat cu sprijinul UNICEF și al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, o mare ...

SUA: Victorie istorică a democraților. Ce urmează? Vedem la „Breaking Fake News”, pe TVR 1

Marian Voicu dezbate rezultatul istoric al alegerilor intermediare din Statele Unite alături de jurnalista Ştirilor TVR, Ramona Avramescu. ...

“Ce zice legea?” la TVR 3 și la TVR Timișoara | VIDEO

“Ce zice legea?” la TVR 3, în fiecare miercuri, de la ora 13:30 și la TVR Timișoara, tot miercuri, de la ora 17.00. “Ce zice legea?” – ...