loader
Foto

Galerie foto

„Portul mic din lumea mare”, istoria vibrantă a oraşului Sulina, la TVR1

Un sat, un port, apoi un oraș, apoi un punct esenţial al comerțului pe Dunăre. Gabriela Avram ne-a spus povestea unui loc cu istorie, care i-a fermecat pe mulţi. La „Dosar România”, duminică, 11 iunie, ora 18.00.

 

Selina, Sunne, Solina. În cele din urmă, numele i-a rămas Sulina. Două limbi de pământ. Între ele, Dunărea, iar mai departe, Marea Neagră. Un loc care s-a încăpățânat să trăiască, dincolo de secetă, bombardamente, schimbări de regim, decenii comuniste, tranziție și privatizări.

(w882)

Ca o nălucă apărea Sulina în ochii celor care, aflați pe corăbii, treceau prin Delta pe atunci sălbatică. Un sat, un port, apoi un oraș, apoi un punct esenţial al comerțului pe Dunăre. Un loc dorit de mulți și în care peste 20 de naționalități au trăit împreună. Un loc cu istorie, un loc care i-a fermecat pe mulţi. Şi care ne va ademeni să-l descoperim duminică, 11 iunie, de la ora 18.00, la TVR 1. Cu acest episod, Gabriela Avram prezintă, la „Dosar România”, o poveste despre un oraș de la Dunăre aflat pe cale de dispariție.

Un loc disputat și râvnit de marile puteri, așa cum l-a văzut Jean Bart, scriitorul român cu nume de corsar francez și care a fost numit în 1909 comisar maritim la Sulina, iar din 1915, căpitan de port din partea Comisiei Europene a Dunării: „Sulina (…) este poarta Dunărei. Pe aici iese grâul și intră aur. Cheia de la poarta asta a trecut în cursul vremurilor dintr-un buzunar în altul, după necurmate lupte, prin arme și intrigi. Europa, după războiul din Crimeea, a intrat în stăpânirea acestei cheii, pe care o ține strâns și n-o mai lasă din mână - nici chiar portarului, care de drept trebuie s-o ție, nu se hotărăște să i-o încredințeze” (Jean Bart, în romanul „Europolis”).

(w882)

„Sulina a fost ridicată de Comisia Europeană a Dunării, a înflorit, a devenit porto-franco*, a ajuns pământ românesc, a trecut prin războaie. Și, aproape distrusă, după cea de a doua Conflagratie Mondială, sub regim comunist a căpătat o altă viață. Apoi, Sulina a trecut și peste deceniile comuniste și peste cele ale tranziției. Aproape uitat, micul port e pus din nou pe hartă de conflictul dintre Rusia și Ucraina”, ne prezintă pe scurt Gabriela Avram trecerea prin vremuri a oraşului de la Dunăre în reportajul „Portul mic din lumea mare”.

(w882)

Lucian Pamfil

Dar dincolo de toate, au rămas oamenii cu poveştile lor, care recompun Sulina, cu dragoste, din amintiri. Printre aceştia - Lucian Pamfil, azi ghid în Sulina. A ajuns în oraş la 26 de ani, pentru un stagiu la unitatea de transmisiuni. S-a îndrăgostit de Deltă și de o fată din Sulina și aşa a rămas aici. Cunoaşte locurile și spune poveştile Deltei tuturor celor pe care-i plimbă cu barca pe canale.

(w882)

Gheorghe Comârzan

La rândul său, Gheorghe Comârzan, acum pensionar, a fost ofiţer de marină, absolvent al Institutului de Marină Mircea cel Bătrân din Constanța. Când era mic, aduna de pe plajă bucăţile de lemn şi resturile pe care furtunile le aduceau la mal și care proveneau de la corăbiile scufundate. Acum este colecţionar şi a creat Expoziţia Sulina Veche. Strămoșii săi sunt mocani ardeleni stabiliţi aici, iar străbunicul său a fost proprietarul primei mori de vânt din Sulina. Iar Vania Aniko Emese, membră a Asociației Descoperă Sulina, duce mai departe iubirea pentru acest colţ al ţării. Ea este din Petroşani, dar verile şi le petrece în Deltă, împreună cu copiii din Sulina şi cu cei care vin în vacanță. Organizează lecții în aer liber, activităţi practice, ecologice. Copiii învaţă astfel despre Delta Dunării, dar și despre competiție şi prietenie.

(w882)

Cum a devenit Sulina la un moment dat o Europă în miniatură, în care locuiau mai mulţi greci, apoi români, ruşi, armeni, turci, austro-ungari, evrei, albanezi, germani, italieni, bulgari, englezi, tătari, muntenegreni, sârbi, polonezi, francezi, lipoveni, danezi, găgăuzi... Cum s-a transformat de-a lungul timpului, cum a ajuns la un moment dat cel mai important nod de navigație pe Dunăre şi cum arată azi oraşul unde Dunărea se varsă în mare vedem în reportajul Gabrielei Avram la „Dosar România”, duminică, ora 18.00, la TVR 1.

Și în acest an, la TVR 1 răsfoim file din „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări. Şi de-a lungul episoadelor „Dosar România” din noul sezon, jurnaliştii TVR investighează situaţii uluitoare, poate prea puţin mediatizate, ce ne vor pune pe gânduri, trag semnale de alarmă asupra unor cazuri ce necesită soluţionări, ne spun poveşti tulburătoare, ce merită urmărite. „Dosar România” poate fi vizionat la TVR 1, duminica, de la ora 18.00. Producător: Răzvan Butaru

*port liber

FILM.TVR.RO

Logo

 
Drama „Marocco/Mikado” (2021), în 4 aprilie, la TVR Cultural: Într-un șir de întâmplări în care toți au avut intenții bune, dar totul se sfârșește cu moarte, cine e vinovatul?

Dramele „Femei obișnuite” (2019), „Marocco/Mikado” (2021) și „Pather Panchali” (1955) sunt propunerile TVR Cultural pentru telespectatori, în ...

Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Compozitorul Aurel Stroe (1932-2008), la „Înapoi la argument”: Structura îi dă existență piesei muzicale (ediție din 2006) | VIDEO

În ultima săptămână din luna martie, TVR Cultural redifuzează dialogurile substanțiale dintre Horia Roman Patapievici și regizorul Corneliu ...