’’Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul”.
Marin Preda a avut o viață… de film sau de roman. De altfel, întreaga sa operă literară își trage dimensiunile, puterea și unicitatea dintr-o viață reală: a scriitorului.
Familia sa, satul unde a copilărit, frații și surorile sale, învățătorul său devin, la un moment dat, personaje. În jurul lor se vor clădi schițe, nuvele, romane.
Marin Preda, scriitorul, așa cum se învață despre el la școală face cinste literaturii noastre.
Dacă timpul ar fi avut răbdare probabil că viața ca o pradă a lui Marin Preda nu ni l-ar fi lăsat nouă, azi, ca pe cel mai iubit dintre pământeni.
Ne-am jucat, parafrazând titlurile mari ale operei scriitorului, fără să uităm de “Moromeţii”, lucrarea sa cea mai cunoscută.
Marin Preda s-a născut într-un august fierbinte, în anul 1922, într-un loc de la capatul lumii, Siliștea-Gumești. Acolo a început să înveţe (lucru care, de altfel, îi va marca întreaga viață), în ciuda unui tată îndărădnic și lipsit total de mijloace materiale.
S-a încăpățânat să rămână pe drumul cunoașterii, chiar dacă, pentru asta, Preda a plătit cu o malarie și cu o miopie. A început să scrie - și să impresioneze cu asta - încă din școală. Nu se întoarce în Siliștea-Gumești, preferând să bântuie prin București, aiurea, de multe ori fiindu-i foame și neavând unde să se ducă, mai mult de garsoniera minusculă a fratelui său, Nilă.
Dar, existau deja oameni care ’’vedeau” ceva în el. Geo Bogza îl ajută să se angajeze, în 1941, corector la ziarul ’’Timpul”. Tot acolo, un an mai târziu, Preda debutează cu schița ’’Pârlitu’’, al cărei original a fost cumpărat imediat, cu o sumă respectabilă.
Din săracia cruntă de până atunci, destinul său virase câtre faimă, bani, recunoaștere. Se prefigura deja un scriitor nou, cu un cuvânt clar și dur, ca un diamant.
Marin Preda s-a opus regimului comunist instaurat de Nicolae Ceaușescu. Moartea sa, în 1980 - în vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia - e și astăzi, subiect de controverse.
Apăruse ’’Cel mai iubit dintre pământeni”, un roman - fotografie a României dintre anii 1945 - 1964; o lume - ’’plină de dipsomani, parchinsoniști și torționari” - în cuvintele de azi: bețivi, bolnavi și... torționari.
Până la cel ’’Cel mai iubit dintre pământeni”, văzuseră literele tiparului ’’Întălnirea din pământuri”, ’’Desfășurarea”, ’’Risipitorii”, ’’Imposibia întoarcere”, ’’Marele singuratic”, ’’Delirul”, ’’Viaţa ca o pradă” și romanul care i-a făcut atenți pe comuniști, ’’Moromeții”.
Creația literară a lui Marin Preda este uriașă. Cum îi plăcea să spună, literatura a fost singura dragoste care nu l-a trădat. Cele trei soții ale sale - Aurora Cornu, prima sa iubire, Eta Vexler, evreica care l-a făcut antipatic regimului și Elena, cea care i-a dăruit urmași - au trăit cu acest gând.
’’Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot inima umană?“, se întreaba Marin Preda, prin gura lui Victor Petrini, personajul său din ’’Cel mai iubit dintre pământeni”.
’’Moromeții” ocupă un loc distinct în literatura noastră. Ne bucurăm să avem adaptări cinematografice după roman. Așa, socialismul cu realitatea colectivizării forțate, cu foncirea aferentă și noi-născuții activiști de partid devin mai facil de vizualizat; și, sperăm noi, de înțeles.
Marin Preda și personajele sale, unice, trăgându-și seva din vieți reale, mirobolante pentru cititorul de azi, aduc literaturii noastre o plus valoare pe care, nici măcar acum, la 40 de ani de la moartea sa, nu o conștientizăm, atât cât ar trebui.
Pentru cel mai iubit dintre pământeni, timpul nu a mai avut răbdare.
Ana Maria Sandu
