loader
Foto

Galerie foto

„Petrea Icoanelor” – o poveste despre supravieţuire, clandestinitate şi memorie, în premieră la TVR 1

RECOMANDARI  TVR1 

Într-o perioadă în care libertatea era urmărită şi pedepsită, arta a devenit mijloc de a rămâne în viaţă. Documentarul „Petrea Icoanelor”, realizat de Alexandru Munteanu, aduce în prim-plan destinul lui Teodor Şușman jr., unul dintre membrii grupului de rezistenţă anticomunistă din zona Munţilor Vlădeasa. Producţia poate fi urmărită în premieră la TVR 1, marţi, 29 septembrie, de la ora 21.00.

 

În România anilor ’50, pentru cei care se opuneau noului regim, munții deveniseră locuri de refugiu, dar și spații în care supraviețuirea depindea de discreție, de sprijinul unor localnici și, uneori, de o identitate nouă. Este și povestea lui Teodor Șușman jr., cel care face subiectul documentarului  „Petrea Icoanelor”, semnat de Alexandru Munteanu, film pe care telespectatorii TVR 1 îl văd în premieră pe 29 septembrie, de la ora 21.00.

(w882) Petrea Ico

(w882) Petrea Ico

După ce tatăl său, Teodor Șușman, a intrat în clandestinitate, iar apoi a murit în 1951, fiul său a continuat să se ascundă, împreună cu fratele său, Avisalon. Căutați de Securitate, cei doi s-au retras către zona de nord a Masivului Vlădeasa. Teodor Șușman jr. avea însă o altă identitate: Petru Cora. Sub acest nume, în satele de la poalele muntelui, a devenit cunoscut drept „Petrea Icoanelor”. Picta icoane și își câștiga astfel existența, fără ca oamenii care îi cumpărau lucrările să știe cine era, de fapt, iconarul.

(w882) Petrea Ico

În timp ce Securitatea îl căuta pe Teodor Șușman jr., „Petrea” își continua activitatea aproape sub ochii autorităților. Timp de mai mulți ani, icoanele au fost pentru el o modalitate de a supraviețui, iar pentru cercetătorii de astăzi au devenit indicii importante pentru reconstituirea unei povești aproape uitate.

(w882) Petrea Ico

„Petrea Icoanelor este un pseudonim sub care unul dintre fiii lui Teodor Șușman senior a reuşit să supravieţuiască, împreună cu fratele său, timp de mai bine de 5 ani, în satele de la poalele Muntelui Vlădeasa. Filmul spune povestea acestor 5 ani, dar şi povestea celor care încearcă să reconstituie istoria acestor oameni deosebiţi care s-au opus instalării regimului comunist în România. Şi vorbim aici de un complex de activităţi – de istorici, arheologi, cercetători şi artişti plastici”, explică Alexandru Munteanu, realizatorul documentarului.

(w882) Petrea Ico

Filmul urmărește în paralel anii de clandestinitate ai lui Teodor Șușman jr. și eforturile celor care încearcă astăzi să găsească icoanele pictate de acesta și să pună cap la cap fragmentele unei istorii care a rămas multă vreme ascunsă.

Iar cercetarea continuă să aducă surprize. Filmările s-au desfășurat pe parcursul a doi ani, iar în luna august, cu doar o lună înaintea premierei documentarului la TVR 1, echipa a descoperit încă o icoană pictată de Teodor Șușman jr.

(w500) icoana - P

Astfel, obiectele păstrate în casele oamenilor din zonă devin mărturii ale unei epoci în care un om urmărit de Securitate putea trăi printre localnici sub un alt nume, iar o icoană putea ascunde povestea unui destin. „Petrea Icoanelor” se vede în premieră la TVR 1, marți, 29 septembrie, de la ora 21.00.

(w882) Petrea Ico

Imagine Dinu Mărgărint

Realizator Alexandru Munteanu

Producător Cristina Rădulescu

 

Logo

 
Harghita – gustul unei regiuni, poveștile unui ținut. Duminică, la „Exclusiv în România”

De la catedrala neogotică din Ditrău și doba țărănească din Tulgheș până la gorduna secuiască și bucatele pregătite la Călimănel, „Exclusiv în ...

„Petrea Icoanelor” – o poveste despre supravieţuire, clandestinitate şi memorie, în premieră la TVR 1

Într-o perioadă în care libertatea era urmărită şi pedepsită, arta a devenit mijloc de a rămâne în viaţă. Documentarul „Petrea Icoanelor”, ...

Procesul de învestire a noului Executiv și provocările politice ale premierului desemnat

TVR INFO difuzează luni, de la 13.00, ediții speciale care urmăresc audierile miniștrilor desemnați în Parlamentul României. Procedura de ...

Echipa "Cap Compas" propune un itinerar la hotarele nord-africane - o călătorie care începe în fața unei inscripții votive care amintește de ...

Meciul România – Bosnia, luni seara în Liga Națiunilor

România joacă luni, de la ora 21.45, pe Arena Națională, împotriva Bosniei și Herțegovinei, în grupa B4 a Ligii Națiunilor. Partida se va disputa ...

Noul Cod al Urbanismului prezintă „erori materiale” care pot bloca autorizațiile | VIDEO

Noul Cod al Urbanismului a intrat în vigoare pe 25 august 2026, însă doar la o lună de la aplicare, specialiștii în domeniu atrag deja atenția ...

„Tonomatul DP2” revine la TVR 2 cu un nou sezon, din 28 septembrie

Muzică, povești, teme care îi preocupă pe tineri și invitați din lumea artistică se întâlnesc într-un nou sezon „Tonomatul DP2”, din 28 ...

„Poarta Pangrati” se deschide la TVR 2. Marina Almășan revine la legendara „oră 5”

Din 28 septembrie, de luni până joi, de la ora 17:00, Marina Almășan îi invită pe telespectatorii TVR 2 la „Poarta Pangrati”, un program ...

Gustul amar al libertății, o nouă dezbatere la „Omul și timpul”

Profesorul Emil Constantinescu, președinte al României între 1996 și 2000, invitat special la „Omul și timpul”, duminică, 27 septembrie, ora ...

Mănăstiri reprezentative din județul Olt: Clocociov, Brâncoveni și Călui | VIDEO

Județul Olt păstrează numeroase lăcașuri bisericești și mănăstirești vechi de secole, multe dintre ele restaurate de-a lungul timpului, ceea ce ...

Doru Ionescu vă propune Dosar „Rock’n’Craiova" (partea I: The bright side) cu Redivivus, Basorelief, Trinity, Cristian Ciomu și Opus 1.61, Horia ...

Muzeul Teatrului Național București își dezvăluie poveștile la TVR 1

Costume de scenă, manuscrise, fotografii, afișe și obiecte care au traversat mai bine de un secol de istorie spun povestea teatrului românesc ...

Premieră “Povești la ceai”: „Adunat Mureș - Seri de comunicare autentică” (II) | VIDEO

„Adunat Mureș - Seri de comunicare autentică” este o inițiativă culturală și socială care aduce în prim-plan dialogul sincer, conexiunile umane ...

Gustul copilăriei, pe foc de lemne: O simbioză a tradiției și antreprenoriatului | VIDEO

În peisajul rural autentic al satului Idicel Pădure, un exemplu remarcabil de îmbinare a tradiției cu spiritul antreprenorial se conturează prin ...

Interviu la două viori. Andreea Nistor, invitata Ioanei Pavel la „Interviurile TVR Cultural”

Ce se întâmplă atunci când două violoniste se întâlnesc nu doar la dialog, ci și la instrument? Luni, 28 septembrie, de la ora 19.00, la TVR ...