loader
Foto

Paula Seling, Marcel Iureş, Zoli Toth susţin: „România are nevoie de artă”

RECOMANDARI  TVR1 

Personalităţi artistice şi culturale cu recunoaştere internaţională și-au arătat sprijinul faţă de tinerii bursieri ai programului Tinere Talente ale Fundaţiei Regale Margareta a României, într-o emisiune-eveniment la TVR1, pe 24 octombrie.|VIDEO

 

Timp de 12 ani, din 2008, în fiecare zi de 25 octombrie, ziua de naştere a Regelui Mihai, Ateneul Român a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente culturale de promovare a talentului. Concertele Regale caritabile, pentru copiii şi tinerii bursieri ai programului Tinere Talente al Fundaţiei Regale Margareta a României, au sprijinit cei peste 300 de artişti aflaţi la început de drum. Pandemia, însă, a pus lacăt acestor manifestări. Duminică, 24 octombrie, de la ora 17.50, la TVR 1, emisiunea „România are nevoie de artă” va reedita cele mai emoţionante momente din cadrul Concertelor Regale caritabile şi va cuprinde o serie de scurte interviuri cu invitaţi speciali, prezenţi la Ateneul Român sau live video: actorul Marcel Iureş, interpreţii Paula Seling şi Zoli Toth, dirijorul Gabriel Bebeşelea, soprana Diana Alexe (fostă bursieră), soprana Iulia Isaev, precum şi Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu". Îi provoacă la dialog jurnalista TVR Valentina Băinţan, producătorul emisiunii, dirijorul Tiberiu Soare şi directorul executiv al Fundaţiei Regale Margareta, Mugurel Mărgărit.

(w882) Paula Seli

(w882) Tiberiu So

Situaţia actuală, în care arta a devenit ultima pe lista priorităţilor, pune sub semnul întrebării continuitatea carierei multor artişti, cu atât mai mult a celor tineri. 30 dintre aceştia sunt în risc de a abandona drumul ales, din lipsa resurselor. Pentru ei, dar şi pentru alţii asemenea lor, spunem, duminică, la TVR 1: „România are nevoie de artă” – printr-o emisiune realizată în sprijinul strângerii de fonduri pentru programul Tinere Talente al Fundaţiei Regale Margareta a României, sub tutela Casei Regale a României. De ce are România nevoie de artă? Vor veni cu argumente invitaţii emisiunii, personalităţi artistice şi culturale cu recunoaştere internaţională, momentele de dialog alternând cu cele muzicale, culese din Concertele Regale.

(w882)

(w882) Marcel Iur

În cursul celor 12 ani, prin programul Tinere Talente au fost acordate 350 de burse tinerilor talentaţi proveniţi din familii modeste. Au fost organizate 450 de recitaluri, concerte şi expoziţii pentru promovarea bursierilor. La rândul lor, aceştia au câştigat 175 de premii la concursuri naţionale şi internaţionale. Au existat peste 140 de participări la masterclassuri naţionale şi internaţionale. De-a lungul timpului, au fost investiţi peste 1.600.000 euro în viitorul artistic al României. Programul se mândreşte cu performanţe extraordinare ale unor artişti precum violoncelistul Andrei Ioniţă, pianistul Mihai Ritivoiu şi compozitorul Sebastian Androne, foşti bursieri ai Fundaţiei Principesa Margareta a României, laureaţi la prestigioase concursuri internaţionale şi aplaudaţi astăzi pe mari scene ale lumii.

(w882) Zoli Toth

Fără ajutor, alţi tineri care ar putea deveni astfel de ambasadori culturali pentru ţara noastră se află în pericolul de a-şi abandona cariera artistică, din cauza lipsurilor materiale. Pentru ca zborul lor să nu fie frânt, fiecare dintre noi, cei care ne bucurăm de harul cu care au fost înzestraţi, îi putem susţine în mod real duminică, de la ora 17.50, urmărind emisiunea „România are nevoie de artă”, la TVR 1. Românii din diaspora o pot vedea la TVR Internaţional, tot pe 24 octombrie, de la 18.30.

(w882) Andrei Dim

(w882)

Producător Valentina Băinţan

***

Logo

 
Ce se întâmplă cu corpul nostru după 50 de ani? | VIDEO

După 50 de ani, începem să simțim mai acut trecerea timpului. Apar durerile articulare, scade forța musculară, iar mobilitatea nu mai este ...

Dezechilibrele hormonale, pericolele ascunse ale mușcăturilor de animale și beneficiile pauzelor active, la „Un doctor pentru dumneavoastră”

Oboseală inexplicabilă, fluctuații de greutate, tulburări de somn, schimbări de dispoziție, pot fi semnale ale dezechilibrelor hormonale. De ce ...

Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

Tinerii şi antreprenoriatul în România

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii trece printr-o perioadă plină de provocări. Multe dintre probleme sunt generate de starea economiei în ...

Teatru și umor, muzică și nostalgie – o nouă săptămână „Poarta Pangrati” la TVR 2

Leonard Miron, Vasile Muraru, Carmen Tănase, Saveta Bogdan, Fuego, Dan Helciug și Mioara Velicu se numără printre invitații Marinei Almășan în ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Reforma administrativ-teritorială și impactul asupra minorităților naționale, în dezbatere la „Info Etnic”

Cum poate fi realizată o reformă administrativ-teritorială care să respecte diversitatea etnică și identitatea comunităților istorice? ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

Case aproape pierdute, azi locuri cu viitor. La „Casa Viitorului”, pe TVR 1, Emilian Grigore descoperă poveștile clădirilor readuse la viață

Cum putem transforma casele trecutului în case ale viitorului, fără să le pierdem identitatea? Ce trebuie să știm despre materialele și ...

Trei povești despre moștenire, credință și puterea de a schimba destine, la „Ora Regelui”

O ceremonie în Sala Tronului a Palatului Regal ce readuce în prim-plan valorile Coroanei Române, povestea renașterii Mănăstirii Curtea de Argeș ...

Dincolo de talent: regulile care îi ajută pe tinerii sportivi să ajungă și să se mențină în top

Performanța timpurie poate deschide drumul către o carieră remarcabilă, dar succesul de durată depinde de disciplină, echilibru și maturitate. ...

Seria de emisiuni „Deportații”, la TVR INFO

Proiectul, realizat de Radu Găină, își propune să documenteze fenomenul dramatic al dislocărilor de populații din spațiul românesc în timpul ...

Cristi Tabără și Cristina Șoloc, în căutare de comori și valori în România frumoasă: Plaiul Cloșani, la „Exclusiv în România”

Pe 15 noiembrie, de la ora 18.00, echipa „Exclusiv în România” ne invită în Mehedințiul de munte, pe Plaiul Cloșani, un ținut al poveștilor, al ...

„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

„Femei în pragul unei crize de nervi”, comedia savuroasă care l-a consacrat pe Almodóvar, la „Filmul de artă”

O iubire pierdută, o prietenă prinsă într-o poveste cu teroriști, întâlniri neașteptate și un gazpacho cu efecte spectaculoase. În universul lui ...