loader

O săptămână plină cu vedete la „IERI-AZI-MÂINE”, pe TVR 2

RECOMANDARI  TVR2 

Corina Dănilă şi TVR 2 vă aşteaptă, de luni până vineri, de la ora 16:00, cu noi „amintiri pentru viitor”. În această săptămână vă veţi întâlni cu Polina Manoilă, Florina Cercel, Mihaela Mihai şi Eugen Cristea.

 

Corina Dănilă
IERI-AZI-MÂINE

Aşa cum v-am obişnuit până acum, prima zi a săptămânii o dedicăm folclorului şi muzicii populare, iar invitata de luni, 26 ianuarie, este Polina Manoilă. Cântă pe scenă de mai bine de 50 de ani, a scos 16 albume cu peste 250 de melodii, iar piesele ei – inspirate din regiunea Olteniei – i-au adus distincţia Meritul cultural Clasa I din partea statului român. Împreună cu ea, luni vom depăna câteva din amintirile pe care le-a strâns de la primul ei spectacol, la vârsta de 14 ani, până la concertele pe care le-a ţinut în faţa unor personalităţi ca Charles De Gaulle, Indira Ghandi sau Lech Walensa.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Pentru marţi, 27 ianuarie, ziua dedicată teatrului, „IERI-AZI-MÂINE” o aduce pe Florina Cercel, actriţa cunoscută din rolurile interpretate în filme ca „Roșcovanul” (1976), „Toate pînzele sus” (serial TV, 1977), „Marele singuratic” (1977) sau „Burebista” (1980).  În 1964 a terminat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Jules Cazaban, Cornel Todea şi Victor Moldovan, iar debutul l-a avut pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi cu rolurile: Ana Stambuliu / „Fii cuminte. Cristofor”, Sonia  în „Mitică Popescu” de Camil Petrescu şi Veta în „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Invitatul de miercuri, ziua dedicată muzicii uşoare, este Mihaela Mihai, artista care a adus în radiourile româneşti celebra piesă „De-ai fi tu salcie la mal”. Absolventă a Conservatorului din Bucureşti, Mihaela Mihai a participat la Cerbul de Aur cu melodiile „Trurli, Trurli dragă” şi „Glasul tău”.  De-a lungul carierei, a jucat în trei filme româneşti („Cartierul veseliei”- 1964, „Asediul”-1970, „Bariera”-1972), iar în 1975 s-a stabilit la Paris, de unde se va întoarce – pentru scurt timp – în 1990 (va reveni definitiv în ţară zece ani mai târziu).

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Joia este ziua în care sărbătorim sportul şi atleţii care au scris istorie. De la ora 16:00, Corina Dănilă predă ştafeta lui Cristi Mîndru, care îl aduce în platou pe Cornel Gheorghe, unul dintre cei mai de succes patinatori români.  A fost de 11 ori campion naţional al României, a obţinut cel mai bun rezultat pentru România la Campionatul Mondial de la Praga, în 1993, şi în finala olimpică de la Lillehammer, în 1994, s-a clasat al 14-lea, performanță egalată abia  12 ani mai târziu la Jocurile Olimpice de la Torino. Vorbim cu el despre istoria patinajului în România, dar vorbim şi despre Campionatul European de Patinaj Artistic de la Stockholm, care se desfăşoară în această săptămână şi este difuzat şi de Televiziunea Română.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Încheiem săptămâna cu Eugen Cristea, invitatul emisiunii din ziua dedicată divertismentului, cel care ne-a „avertizat”, în anii 90, să ne ferim de măgăruş. Actorul a  jucat, de-a lungul anilor, pe scenele teatrelor naţionale din Timişoara şi Bucureşti, a apărut în numeroase lung metraje şi a cucerit copiii prin emisiunile pe care le-a făcut la Televiziunea Română şi Radio România. Ultima zi a săptămânii va fi ocazia perfectă să revedem câteva secvenţe din clasicele emisiuni „Feriți-vă de măgăruș!”, „Ghici cine vine la mine?”, „Ceaiul de la ora 5”, „Kiki, Riki, Miki” sau „Arca Marinei”.

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+

***

Emisiunea „IERI-AZI-MÂINE poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

Logo

 
Discursurile istorice ale președintelui american Donald Trump, analizate în emisiunea „Omul și Timpul”, la TVR Cultural

„Cuvintele pot câștiga alegeri. Pot crea lideri. Pot schimba o națiune. Puțini politicieni ai lumii contemporane au folosit discursul ca ...

România – Ucraina, trei dueluri de foc în Cupa Europeană a Națiunilor, în direct la TVR Sport

TVR Sport aduce în casele telespectatorilor unul dintre cele mai așteptate momente ale finalului de an pentru iubitorii hocheiului: România – ...

„Tu votezi România!”: Programe speciale la Televiziunea Română în ziua alegerilor parțiale

Telespectatorii TVR vor afla rezultatul exit poll-ului realizat de CURS-Avangarde, prezentat la ora 21:00, pe TVR 1 și TVR INFO, imediat după ...

De Sfântul Nicolae, „Care pe care” aduce o ediție de poveste, cu premii, magie și surprize la TVR 1

Sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 16:40, TVR 1 difuzează o ediție specială a concursului „Care pe care”, pregătită chiar în zi de sărbătoare. Așa ...

Exodul tinerilor, violenţa şi singurătatea în secolul comunicării – în dezbatere la „Punctul critic”

Emisiunea de dezbateri „Punctul critic” propune pentru zilele 9, 10 și 11 decembrie trei ediții dedicate unor teme sociale relevante în pragul ...

„Călăuza”, capodopera lui Andrei Tarkovski, la TVR Cultural

Este considerat unul dintre cei mai influenți cineaști ai întregii istorii a cinematografiei. TVR Cultural difuzează filmul „Călăuza”, în ...

„Tezaur folcloric”, duminică la TVR 1: o ediție dedicată Festivalului Național „Strugurele de Aur”

Duminică, 7 decembrie, de la ora 13:00, Gheorghița Nicolae ne invită la o ediție specială „Tezaur folcloric”, închinată unuia dintre cele mai ...

Portret de excelență: Irina Cajal-Marin, între memorie, cultură și responsabilitate publică

Duminică, 7 decembrie, de la ora 15:30, TVR Cultural prezintă un nou episod al seriei „Portret de excelență”, dedicat unei personalități ...

Economistul și statisticianul TUDOREL ANDREI, invitatul vicepreședintelui Academiei Române, MIRCEA DUMITRU la

TVR Cultural şi Academia Română vă invită duminică, 07 decembrie 2025, ora 13:00, la "Dialoguri Academice" cu TUDOREL ANDREI, preşedintele ...

Curajul de a spune poveștile comunităților multietnice. Cu Teodora Drăgoi

În copilărie, era timidă și emotivă, iar televiziunea părea o lume imposibilă. Astăzi, Teodora Drăgoi este jurnalist TVR, producător și ...

Sărbătorile de iarnă în Bihor

Todinca Vasile, cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, doctor în sociologie, aduce în fața dumneavoastră câteva din ...

Stresul și anxietatea în practica sportivă

În sportul de performanță, stresul și anxietatea nu sunt doar termeni abstracți, ci realități cu care sportivii se confruntă zi de zi.

Când nimic nu e sigur, totul e posibil. Întrebări și recomandări la sfârșit de an: Mai puțină minciună și mai multă mișcare!

Am adunat pentru cititorii noștri câteva articole, recomandări și invitații la instrospecție, potrivite finalului de an: Nu mai spune DA când ...

Mihăiţă poate umbla. Să-i oferim fiecare câte un pas! Povestea lui, la „Simplu şi rural”, pe TVR 2

De Moş Nicolae, Ana Maria Andrei şi Gabriela Voinea ne propun să fim parte din visul unui copil aflat la mâna destinului. Îl cunoaştem vineri, pe ...

Ediție „Ora Regelui” dedicată educației. Sâmbătă, 6 decembrie, la TVR 1

A rămas România deschizătoare de drumuri? Responsabilitatea socială este atributul semenilor noștri?  Sunt modelele internaționale valabile ...