loader
Foto

Galerie foto

Lingvista Rodica Zafiu, invitata lui Mircea Dumitru la „Dialoguri academice” | VIDEO

TVR Cultural a difuzat, în 21 aprilie, discuția dintre filosoful Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, și lingvista Rodica Zafiu, înregistrată în cadrul emisiunii „Dialoguri academice”.

 

Rodica Zafiu este profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București și cercetătoare la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti“ al Academiei Române.

A publicat volumele „Poezia simbolistică românească”, „Narațiune şi poezie”, „Diversitate stilistică în româna actuală”, „Limbaj şi politică”,  „101 cuvinte argotice” și a colaborat la mai multe tratate și monografii asupra limbii române în context romanic, dintre care cea mai recentă este „The Oxford History of Romanian Morphology”.

Acestora li se adaugă manualele de limbă şi literatură română pentru liceu și lucrări de referință în domeniul lingvistic. Este autoare a peste o sută de studii și articole apărute în volume colective și în periodice de specialitate.

Prof. univ. dr. Zafiu a adus contribuții semnificative la studiul conectorilor discursivi, al mijloacelor lingvistice ale modalizării, evidențialității şi aproximării, la cercetarea fenomenelor de gramaticalizare şi pragmaticalizare; a investigat textul poetic, discursul politic şi jurnalistic, argoul, tendințele limbii române actuale, procesul de standardizare lingvistică.

Rodica Zafiu a realizat rubrici săptămânale cu tematică lingvistică în reviste culturale precum „Luceafărul”, „România literară” si „Dilema veche”.

Contribuția sa la lingvistica română a fost recunoscută prin premiile „Timotei Cipariu” și „Bogdan Petriceicu Haşdeu” ale Academiei Române.

Din anul 2023, Rodica Zafiu este membră corespondentă a Academiei Române, Secţia de Filologie şi Literatură.

 

 

​*** Program difuzare:

TVR Cultural - duminică, ora 22.30 și vineri, ora 13.30

TVR Internațional - luni, ora 00:00 (ora României)

Echipa:

Jurnalist - Adina Toderașcu

Producător - Daniel Paraschiv

FILM.TVR.RO

Logo

 

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

Turismul religios, pelerinaj pentru suflet

Turismul religios, pelerinaj pentru suflet

publicat: Marţi, 30 Aprilie 2024

În Săptămâna Patimilor, la „Investiţi în România!”, am ales o temă deosebită: turismul religios, pelerinaj pentru suflet. Emisiunea se difuzează ...

”Un doctor pentru dumneavoastră”, ediție specială

În Marţea Mare, aducem speranţa! La TVR Internațional, de la ora 19:00.