loader
Foto

Moștenirea Părintelui Justin

RECOMANDARI  TVRMOLDOVA 

„Un om care are evlavie duhovnicească, te molipseşte cu evlavia şi râvna lui” – cuvintele care rămân în inimă după întâlnirea cu maica Justina Bujor, stareța Mănăstirii Paltin-Petru Vodă.

 

Recent a fost difuzată o ediție specială a emisiunii „În slujba binelui”, dedicată începutului Postului Mare și memoriei unei mari personalități duhovnicești, Părintele Justin Pârvu.

La Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, în mijlocul obștii de peste 150 de maici, Maica Justina Bujor ne-a oferit o mărturie plină de lumină despre viața de zi cu zi într-un așezământ în care rugăciunea și dragostea devin mod de a fi. Un loc binecuvântat de prezența și lucrarea Părintelui Justin Pârvu.

Emisiunea a adus în fața telespectatorilor o călătorie emoționantă în chilia Părintelui Justin, acolo unde credincioșii găseau odihnă sufletească și curaj. Prin aceste evocări, am pătruns în taina unei vieți trăite în totală dăruire.

Această ediție a fost o invitație la reflecție, la regăsirea răbdării și a sensului profund al Postului, oferindu-ne un moment de liniște și lumină într-o lume mereu grăbită.

 

Sursa foto: Arhiva emisiunii „În slujba binelui” TVR MOLDOVA

Sursa: TVR MOLDOVA

 

Logo

 
„Zestrea”, colecția-manifest semnată de Liza Panait, la TVR 2

Tradiție, identitate, modă și sustenabilitate se întâlnesc în „Zestrea”, spectacolul-eveniment care aduce în prim-plan creațiile vestimentare ...

„Mâine începe azi”: o nouă poveste despre performanţă şi pasiune, la TVR 2

Miercuri seară îl cunoaştem pe Darius Andrei Butuligă, 9 ani, elev în clasa a III-a la Şcoala Gimnazială CORESI din Târgovişte, de trei ori ...

“Job & Lege”: Muncă la distanță, part-time sau la sediu: ce spune legea și ce trebuie să știi înainte să semnezi | VIDEO

Diferențele legale dintre cele trei forme de muncă, drepturile care rămân neschimbate și capcanele în care cad cei mai mulți angajați sunt ...

România – Franța, în direct la TVR 1. Un loc în semifinalele EuroVolley se decide la Sofia

Se joacă pentru un loc în semifinalele Campionatului European, iar „tricolorii” au în față un adversar de top. România întâlnește Franța în ...

Ediția din 2026 a festivalului UNTOLD marchează un moment esențial în evoluția industriei muzicale, printr-un parteneriat strategic pe termen ...

Gestionarea emoțiilor și impactul lor asupra performanței sportivilor

Experimentarea unei game variate de emoții reprezintă o etapă care nu poate fi evitată și, în același timp, firească în parcursul fiecărui tânăr ...

Radicalizarea digitală a minorilor și avertismentul experților în securitate

Răspândirea extremismului în mediul digital a generat o nouă formă de terorism, ce vizează direct minorii prin intermediul rețelelor sociale și ...

De vorbă cu Cătălin Ștefănescu, despre curiozitate, dialogul tihnit și arta de a asculta

Într-o lume grăbită, în care conversațiile se consumă în viteză, Cătălin Ștefănescu rămâne un apărător al dialogului aşezat, construit cu ...

„Omul și timpul”, un nou sezon la TVR Cultural, cu o dezbatere despre „sfârșitul istoriei”

Un nou sezon al emisiunii „Omul și timpul” începe duminică, 20 septembrie, de la ora 17:00, la TVR Cultural. Invitatul jurnalistului Rafael ...

Ștefan Câlția, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”

Luni, 21 septembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne invită la o întâlnire cu o personalitate a lumii artistice și culturale. ...

„INFO ETNIC”: Democrație, minorități și un premier desemnat, într-o toamnă politică fierbinte

Duminică, 20 septembrie, de la ora 11:00, INFO ETNIC îi invită pe telespectatori la o nouă ediție a emisiunii, la TVR INFO.

Reportaj la Gala „BeatAgora” cu Zoli Toth (ArCuB) / Carte de vizită: Imund (Timișoara) la lansarea albumului de debut „Noi suntem alții” / ...

Pelerinaj la Cacica -

Pelerinajul de la Cacica reprezintă, an de an, un reper spiritual esențial pentru mii de credincioși, un veritabil far de speranță și comuniune ...

România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

Ediția emisiunii „Tradiții”  dedicată maestrului Ștefan Câlția oferă o incursiune profundă în universul artistic și filosofic al unuia dintre cei ...