Insulă, peninsulă, munte, șea de văi şi istm …toate în alchimia tainică dintre natură şi zidiri a unei aşezări despre care primul lucru care se poate afirma este legat de frumuseţe. Aceasta este Kastoria.  Sâmbătă, 16 octombrie, la TVR 2.

 

Kastoria este un ghem de lume despre care se poate afirmă fără riscul hiperbolei gratuite că este o poartă către paradis. Un univers pe un petic de pământ din regiunea grecească Macedonia de Vest.​

Nu există un oraș vechi adică un centru istoric în care să fie prezervate prin monumente epoci îndepărtate. Prin anul 550 al erei noastre istoricul Procopius menționa așezarea și frumusețea locului. Distrugeri și cuceriri repetate au determinat în cele din urmă ruinarea castrului aflat pe culmea peninsulei, iar oamenii s-au retras pe limba de pământ ce unește colinele care coboară dinspre nord către lac. Astfel s-a rânduit vatra orașului care a devenit în cele din urmă Kastoria medievală și modernă.

Prelucrarea și vânzarea acestor produse de lux a început în veacul al 14 lea și a ajuns la apogeu la sfârșitul secolului trecut când în regiune funcționau aproimativ 6000 de mici întreprinderi și este 15 mii de lucrători erau implicați în fluxul  economic care a dus faima blănurilor locale până departe în lume. Kastoria a ajuns repede să aibă unul dintre cele mai mari venituri pe cap de locuitor din Grecia.

Casele și edificiile publice sunt așezate în trepte precum într-un amfiteatru. Majoritatea locuințelor sunt vile reprezentative pentru secolele 17 și 18 din perioada de înflorire a orașului. Casă tip conac mică sau mare arată cât de important era proprietarul. Parterul este solid din piatră precum baza unei fortificații iar etajul din materiale ușoare cu încăperi luminoase și balcoane cochete. Curtea se numea avgates. Decorațiile exterioare adăugau un plus de pitoresc locuinței tipice din Kastoria.

Lacul Orestiada îmbrățișează peninsula care este amenajată că un imens parc continuîndu-și croiala malurilor din ambele părți. Luciul de apă cu suprafață de 28 kmp este o oază de liniște de de frumusețe în seansul deplin al cuvântului. Într-o margine a drumului care urmărește conturul lacului o intrare discretă invită într-un univers fascinant.

Peștera dragonului este un sistem carstic descoperit în 1940 în vremea când se amenaja drumul care ocolește peninsula. Nu se cunoaște cu exactitate când a fost asimilată în etosul local legendă dragonului păzitor. Povestea frumoasă spune că în timpul regelul Kastor un tânăr viteaz a a promis că va ucide un balaur care sălășluia în adâncul pământului și scuipa foc și vapori toxici.

Mari și mici se simt precum în atmosfera unui episod din Indiana Jones cu deosebirea că itinerarul este o ambianța prietenoasă,  la o temperatura de 16 grade și într-un mediu în care umiditatea ajunge la 90 de procente.

Un sistem de reciclare a aerului asigura stabilitate microclimatului, iar eclerajul impecabil invita la fiecara pas să descoperi ceea ce natură a zămislit în sute de mii de ani.

Economia locală a fost ajutată semnificativ prin includerea acestui obiectiv la lista atracțiilor locale, iar Kastoria a căpătat un plus de identitate pe harta geografiei turistice din Grecia.

Dispilio nu este simplă reconsitituire de sit neolitic în care poate fi tălmăcită rutină unei vieți din epoca neolitică.

Primele mărturii ale așezării semi lacustre au fost descoperite în anul 1932 în timpul unei ierni secetoase când apele lacului au scăzut foarte mult. Cercetările amănunțite s-a desfășurat mai târziu iar rapoartele științifice au confirmat câteva aspecte esențiale legate de viețurirea oamenilor aici.

Dispilio înseamnă și descoperirea unei tăblițe inscripționate cu semne grafice, iar acest aspect a provocat în lumea academică dezbateri legate de începuturile scrierii și a comunicării non verbale. Asocierea perioadei și a artefactelor cu cultură de tip Vinca rămâne o ipoteza fascinantă pentru imaginea zorilor civilizației europene, în care vecinătățile și schimburile comerciale și de tip cultural cu alte comunități erau componente curente ale vieții cotidiene.

Arhitectură din zona Kastoriei a fost multă vreme tipar pentru regiunea Macedoniei de Nord, meșterii constructori fiind căutați și prețuiți până în inima Balcanilor. Conacul Tsiatsiapa este un edificiu excepțional care pune în valoare în chip unic arhitectură urbană a orașului Kastoria la mijlocul secolului al 18 lea când urbea devenise un centru de referință pentru economia și cultură regiunii.

Casă situată în cartierul Apozari pe malul nordic al lacului a fost prorietatea unui om bogat pe nume Moralis. Casă este și un model socio arhitectonic de bussines întrucât zona parterului era destinată exclusiv afacerilor și activităților comerciale.

Nu este un conac în sensul general acceptat în percepția noastră ci o reședința asemenea unui crâmpei de existență care se replică într-o anumită perioada că un tipar în Kastoria.

Frescele sunt fac parte din viață omului aflat la începutul erei modern nu atât că decorații cât că aspirații.

Casă arată în acest fel pentru că a fost inclusă într-un program de resturare care privește redarea patrimoniului material către oameni. Parterul și mezaninul sunt construite din piatră și au doar câteva deschideri, puțuri de aer, ferestre mici, în timp ce etajul superior și balcoanele acoperite sunt realizate din material mai ușor  numit "tsatmas" lăcuit, jumătate de cherestea umplută cu diferite tipuri de moloz, și tencuit, în special secțiunea cu vedere la lac sau la curtea interioară, și iluminată de un rând dublu de ferestre.

Lacul este că o răspântie a apelor  la mănăstirea Panagia Mavriotissa dedicată Fecioarei Maria.

Ansamblul monahal a fost construit la porunca împăratului bizantin Alexios I Komnenos pentru a elogia o bătălie între normanzi și trupele imperiale conduse de comandantul George Palaiologos în anul 1083.

Mănăstirea a avut mai multe nume la început fiind numită Mesonesiotissa adică cea aflată „în mijlocul insulei” iar prin secolul al XVII lea Krepenitissa după numele unui sat din apropiere unde există un sat Krepeni.

Numele Mavriotissa vine tot de la un sat aflat lângă Kastoria și îl are de la sfârșitul veacului al XVII-lea. Alături de biserica principala a mănăstirii a fost ridicată mai târziu o capela închinată Sf. Ioan Evanghelistul.

Un zugrav local pe nume Eustathios Iakovou a fost cel care în 1552  a realizat ceea ce am putea denumi fără teamă de a folosi hiperbole gratuite și respectând proporțiile sixtină Kastoriei.

În proximitatea a două frontiere ale Greciei este un altfel de paradis. Este vorba despre lacul Prespa care se împarte în două părți separate printr-un istm și cunosculte că Prespa mare și Prespa mică. Este un parc natural care încheie intinerarul nostru. Câțiva pași și un urcuș pieptiș ne duc alături de prieteni și alegem un punct de observație pentru coloniile de păsări.

De remarcat, de asemenea, în această abundență de bogăție naturală sunt speciile rare de păsări acvatice care cuibăresc aici; pelicanul dalmațian și marele pelican alb, cormoranul pigmeu, 7 specii de stârci, gâsca galbenă și ibisul lucios. Merită menționat faptul că Prespa găzduiește cea mai mare colonie de reproducție de pelicani dalmați din lume, cu aproximativ 1000-1200 de perechi. Pelicanii dalmați și cei albi formează adeseori colonii mixte și pot fi întâlniți doar la Prespa și în Delta Dunării.​