Oana Constantinescu, o profesionistă remarcabilă în domeniul financiar, în Franța, i-a dezvăluit jurnalistei Aura Dobre detalii despre: gestionarea timpului, economie, invazia știrilor, echilibrul mental și sufletesc în vremuri de pandemie.
Unii dintre noi își doresc toată viața să viziteze Parisul. Să-i străbată străzile, să-i viziteze muzeele și, evident, să-și facă fotografii de arătat nepoților, în cele mai cunoscute locuri din capitala Franței. Oana Constantinescu are șansa de a vedea Parisul în fiecare dimineață când își plimbă câinele, «biletul ei de voie» în vremea carantinei impuse de pandemia Covid - 19.
«Locuiesc în Sevres, în Ile de France, la o aruncătură de obiectiv foto de Tour Eiffel și tot cam pe atât de Versailles, dar nu cu aceeași vizibilitate directă. Am terminat «Cibernetică» la Iași în … secolul trecut, și, de atunci, am luat drumul corporațiilor și mi-am construit cariera în domeniul financiar, dar mai mult în afară țării, pentru că în România nu am reușit să trec niciodată de nivelul interviurilor cu HR-ul! În prezent lucrez în cadrul aceleiași corporații americane, care m-a adus în Franța, dar de data aceasta în divizia de healthcare (GE Healthcare), și sunt commercial controller pentru Franța, raportând direct CFO-ului pentru Europa de Vest.
Am ajuns în Franța acum fix 3 ani, la începutul lui mai 2017, printr-o repartiție internă din Budapesta, în cadrul unei corporații americane… Încurcate sunt căile Domnului câteodată.
Acomodarea nu a fost tocmai ușoară, cultura locală fiind diferită. Mai ales în provincie, francezii sunt destul de închiși și în plus și pe plan profesional făceau destul de multe diferențe între noi «expații» și «nativii». În plus, franceza mea, când am ajuns acum trei ani, era la nivel de furculition și lingurition, iar în orășelele provinciale nu ai nicio șansă să te înțelegi cu cineva în limba engleză. Motive pentru care, după vreun an de stat în Franța, deja îmi făceam planuri să mă întorc, fie în Budapesta, fie în alt oraş din România.
Dar, Dumnezeu a avut alte planuri pentru mine, mi-a scos în cale o biserică românească la Pulversheim, la 50 km de Belfort, cu o comunitate minunată de români care locuiau în zonă de mai mulți ani. Ulterior, am descoperit și o mânăstire românească ortodoxă, la 120 km de Belfort, cu o măicuță tare dragă mie, venită de la Mânăstirea Văratec… și uite așa am început să mă simt tot mai mult «acasă» în Franța.
Criza actuală m-a surprins proaspăt mutată la Paris, de numai 4 luni, în plină (re)adaptare, departe de puținii, dar dragii mei prieteni pe care apucasem să mi-i fac la Belfort, în estul Franței, dar și mai departe de familie, care este în România.
De o lună de zile sunt în teletravail cum spune francezul, adică lucrez de acasă, dar nu pot spune că ritmul a încetinit în vreun fel, considerând specificul business-ului. Este destul de greu să fac o delimitare clară între timpul de lucru și cel de odihnă și, nu de puține ori, în ultimele săptămâni, m-a prins miezul nopții în față calculatorului, afundată în rapoarte, emailuri sau call-uri cu alți lunateci înghițiți de mrejele corporatiste!
De când cu pandemia, parcă timpul s-a dilatat, am timp să fac mult mai multe, am timp să vorbesc cu familia și cu prietenii pe whatsapp, telefon, am timp de citit (două cărți în numai 4 săptămâni, pfai, numai în vacanțe mai aveam astfel de bucurii !), am reluat cursurile de franceză (slăbiciunea vieții mele). Plus că am timp mai mult pentru rugăciune, ascult Sfinte Liturghii online din locuri unde nici nu mi-aș fi imaginat că aș putea avea acces vreodată: din România, din Franța, Israel sau Grecia. Acum am timp să vizualizez online piese de teatru de la ”Bulandra” din București. Îi ascult pe actorii noștri dragi în diverse live-uri pe Facebook. Ascult online concerte de la Opera din Viena sau de la cea din Paris.
Simt că viață mea s-a mutat într-o altă dimensiune, dar, cu toate astea, de la plecarea mea din România, pot spune că mă simt mai apropiată ca oricând de prieteni, de familie, de colegi și simt că trăiesc cu rost orice zi, fără să mă mai pierd în tumultul vieții !
Sunt mereu în contact cu prietenii români și francezi din estul Franței (Alsacia, Belfort, Vosges) și Slavă Domnului, toată lumea este sănătoasă sau dacă au fost infectați, acum sunt recuperați şi înapoi în mijlocul familiilor lor.
În prezent, locuiesc într-un cartier rezidențial, la limita dintre două orășele din Ile de France: Sevres și Meudon. Le desparte doar o pădure. Fiind o zonă retrasă și cartierul este liniștit și departe de agitația tipic pariziană. Totuși, nu pot să nu remarc schimbarea naturii în aceste zile: cântecul păsărelelor nu mai este acoperit de vuietul din depărtare al autostrăzii, nu mai este negură peste Paris (eu locuiesc pe un deal, iar «în vale», este Turnul Eiffel, care de regulă este acoperit de o pătură de ceață și de poluare).
Franța, la momentul de față, este încă în faza de creștere a numărului de cazuri de infectați cu SARS – CoV 2. Spitalele din zonele roșii (Paris și Grand Est) sunt saturate. Numărul deceselor este în creștere. Impactul economic este semnificativ. Se vorbește deja de recesiune, un preambul al crizei economice, dar, cu toate acestea, lumea respectă regulile și toți speră într-o revenire cât mai rapidă la o viață pe care o numeam normală, înainte de această pandemie.
Acum ce să spun, nu știu de cine trebuie să mă feresc mai mult, de Covid - 19 sau de avalanșa de știri, nu întodeauna pozitive, care ne invadează pe toate canalele de comunicare?! :)
La știri mă uit o singură dată pe zi, seara, că să nu mă las copleșită de informaţiile negative ce vin din toate colțurile lumii. Cumpărăturile mi le fac online, dar o dată la două săptămâni ies la piață să iau fructe și legume proaspete, echipată întotdeauna cu mască și cu mănuși. Când mă întorc, urmează ritualul de dezinfectare!
Sunt și fericita posesoare a unui bichon, Kara, (unul din puținele motive pentru care avem voie să ieșim din casă), care îmi asigură o plimbare de o oră în fiecare seară în pădurea din spatele blocului.
Cum fac să îmi păstrez echilibrul mental și sufletesc în această perioadă? Păi, cu disciplină! Mi-am făcut un program destul de clar cu ce am de făcut în fiecare zi, convorbirile cu prietenii și familia, nelipsite zilnic, ancorarea în viitor, când vom fi ieșit din situația actuală (deja, împreună cu o prietenă foarte bună ne facem planuri cu ce zone din Franța să vizităm în vara asta). După cum și guvernanții francezi ne recomandă, este riscant în momentul de față să facem planuri de vacanțe la capătul lumii. Așa că anul acesta ne vom limita la teritoriul Franței !
Câteodată, realizez că sunt singură într-un oraș nou, în una din zonele roșii ale Franței, fără să cunosc pe nimeni, purtând după mine și un astm cronic și atunci anxietatea încearcă să îmi dea târcoale, dar imediat «sun un prieten» sau familia și cu ajutorul lor mă repun pe orbită!
Și apoi ar mai fi așa: citesc cât de mult pot, am grijă de florile de pe balcon, am reînceput să gătesc și am descoperit că o fac binișor (rezultatele vor fi probabil vizibile pe cântar, după perioada de izolare :)) ...). Dar, cred că aceleași lucruri le făceam și în perioada pre - COVID - 19, dar timpul dedicat lor era mult mai redus, pentru că aveam o mulțime de timpi morți: în trafic, la cumpărături. Practic, acum timpul liber este mult mai condensat și folosit mult mai util.
Dacă mă gândesc să mă întorc în România? Greu de răspuns la această întrebare. Încă nu am un plan concret în minte pentru viitor. Deocamdată îmi este bine aici, dar, desigur, dorul de cei dragi este parte din viața mea și câteodată, în combinație cu încercările vieții de imigrant, mai am îmboldiri să mă întorc, dar cred că mi-ar fi greu să mă reacomodez la sistemul din România. Familia îmi lipsește cel mai mult, dar Slavă Domnului, acum avem atâtea canale de comunicare și putem scurta distanțele și îi putem simți aproape de cei dragi.
De Paște urma să vină fratele meu în Franța, cu familia lui, dar evident că zborul s-a anulat, planurile ni s-au năruit… În schimb, ne mulțumim cu liniile înroșite de WhatsApp și Facebook în videoconferințe, în fiecare seară.
Paștele, din păcate, îl voi petrece singură, acasă, departe de biserică, pentru că și aici, ca și în România, bisericile au fost închise, dar sperăm să ne bucurăm de Slujba de Înviere măcar online prin Zoom sau alte tehnologii, în care vom putea cu toții, în cor, să cântăm Hristos a Înviat !, fiecare din casele noastre, dar cu Lumina Învierii veșnic vie în sufletele noastre!
Românilor de pretutindeni le spun așa: să ne păstrăm calmul, să respectăm restricțiile impuse de autorități, chiar dacă sunt dificile în această perioadă de Paște. Să fim lucizi și să nu ne lăsăm copleşiti de informațiile nu întodeauna corecte sau pozitive care ne survin pe toate canalele. Să avem grijă de noi și de cei dragi și să ne gândim la perioada post – COVID - 19, când vom putea fi din nou împreună și când vom reveni la viețile noastre normale. Dumnezeu să ne ajute!”.
La două zile după ce Oana mi-a trimis textul pe mail, mi-a scris un mesaj scurt: «Dacă nu este prea târziu pentru completat, te rog să pui tu acolo că am un proiect de suflet în care m-am implicat. Este singura dovadă că am terminat și eu Cibernetica !”. Proiectul de suflet este site-ul Mânăstirii «Nașterea Maicii Domnului» din Godoncourt, Franța.
Aura Dobre
