TVR Internațional vă invită să urmăriți prima parte a interviului realizat de Aura Dobre cu Ion Popescu, fost vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și una dintre vocile cunoscute ale românilor din Ucraina.
S-a născut în satul Pătrăuții de Jos din Regiunea Cernăuți și acolo are și reședința, din actele de identitate, dar viața l-a purtat de la Cernăuți la Kiev și apoi mai departe la Strasbourg și în alte colțuri ale lumii.
După absolvirea școlii cu studii medii din satul natal, Pătrăuți, am devenit student la Universitatea de Stat din Cernăuți. Am terminat facultatea ca șef de promoție (diploma nr. 1 cu mențiune pentru anul 1986). Apoi, în loc de Aspirantură (sistem de pregătire postuniversitară și academică a viitorilor candidați în științe - n.a.), am fost repartizat ca profesor de limba rusă la o școală profesională de... construcții din Colomya, capitala Pocuției.
Peste un an, în 1987, am câștigat concursul și am fost angajat în calitate de asistent la catedra de Limba Rusă a Universității de Stat din Cernăuți. Peste alți 2 ani am susținut examenele de admitere la Aspirantura Universității de Stat „Mihail Lomonosov” din Moscova, dar în scurt timp m-am transferat pentru aceste cursuri de specializare la Universitatea de Stat din Cernăuți.
Sunt Doctor în Filosofie - Candidat în Științe Filologice (limbi slave), Magistru de onoare în Drept, Magistru în Politologia Relațiilor Internaționale.”
În 1994 a participat la alegerile parlamentare din Ucraina, în calitate de candidat independent, fiind ales în circumscripția electorală Hliboca – Herța, devenind astfel primul român deputat al poporului din Ucraina, cu o platformă electorală națională. A continuat să fie ales și în următoarele legislaturi ca deputat al poporului.
„În anii în care am fost deputat am îndeplinit și funcția de Președinte al Sub-Comisiei în relațiile interetnice din Cadrul Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, minorităților naționale și relațiilor internaționale. În 1996 am devenit membru al Comisiei speciale pentru perfectionarea textului Constituției Ucrainei, devenind coautor al Constituției Ucrainei.
Între anii 1994-1998 am fost ales membru al delegației Ucrainei în Adunarea parlamentară de colaborare economică din bazinul Mării Negre (APCEMN-PABSEC) și raportor principal al PABSEC în problemele colaborării tineretului din zonă.
În perioadele 1996-2002 și 2006-2014 am fost ales și am îndeplinit funcțiile de membru al Delegației Permanente a Ucrainei în Adunarea parlamentară a Consilului Europei (APCE), în 2007-2008 am fost desemnat raportor principal al APCE în problemele colaborării transfrontaliere, iar între anii 2008-2014 am fost ales și am îndeplinit funcțiile de șef al Delegației Ucrainei în Adunarea Parlamentară a Consilului Europei, iar între anii 2010-2012 și apoi în 2014 - am fost ales vicepreședinte al AP a Consiliului Europei.
În 2005 am fost ales președinte al Consilului Național al Uniunii Interegionale „Comunitatea Românească din Ucraina” și președintele Comunității pe principii obștești. Din 2015 sunt asociat onorific al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe principii obștești.
Conferirea titlului de asociat onorific al AP a Consiliului Europei și medaliei nominale “Pro merito” a CE (Ianuarie 2015)
Din noiembrie 2014 și până în prezent sunt.... șomer din motive politice, fără nicio remunerare din partea statului!”
Traiul zilnic, confruntările cotidiene nu au fost și nu sunt deloc simple în condițiile date. L-au ajutat să meargă mai departe educația primită de la părinți și dorința de a nu se lăsa înfrânt de viață sau de conjuncturi.
„Am învățat mult și de la înaintașii Neamului, mai ales din Imperiul Austro-Ungar, dar și de la preoții bătrâni din Nordul Bucovinei. Și „meseria”, dar și „șomajul” temporar mi-au fost impuse de viața politică.
În prezent lucrez pe cont propriu (doar cu suportul familiei) la vol. II al unui studiu academic - continuare a lucrării „Românii din Ucraina. Între trecut și viitor. Studiu etnodemografic și sociolingvistic”.
Primul volum, „Românii din regiunea Cernăuți”, realizat de mine și de Constantin Ungureanu a apărut în 2010 la Editura Primus din Oradea.
Particip și la conferințele, mesele rotunde de nivel național și internațional, la discuțiile privind respectarea drepturilor constituționale ale minorităților naționale și la întâlnirele cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, Consiliului Europei și ai OSCE. Criza sanitară m-a prins mai departe de Bucovina, dar sper că lucrurile se vor normaliza și din nou vom putea circula mai liber prin Ucraina, Europa și spre România.”
Când era student în anul III la Cernăuți a cunoscut-o pe Alexandra, pe care a cerut-o de soție la scurtă vreme. Sunt căsătoriți de mai bine 36 de ani și au împreună o fată, Inna. Părinții săi sunt mereu purtați în amintire, fiindu-i primele modele de viață.
„Părinții - tăticu Vasile și mămica Aurica, ne-au crescut din copilărie cu povești, legende, pilde și propriul exemplu de dragoste față de Neam și Credința Strămoșească, stima față de vecini, consăteni și lumea din jur. Tăticul ne învăța colinde și urături, iar Mămica ne ajuta cu „înfrumusețarea” măștilor pentru „Malancă” sau a costumelor pentru a umbla cu „Căluții”, iar de Sfintele Paști ne permitea chiar să „încondeiem ouăle”. În același timp, ne avertizau să nu spunem nimănui că avem rude în România.
În mijlocul familiei când Părinții erau în Viața
Trei frați de-ai bunicii - Ilie, Petru și Ion Zmoșu, în primăvara anului 1944, au plecat din zori, prin pădure, la târgul din Rădăuți și după masă nu s-au putut întoarce că deja era pusă granița...
Din sat foarte multă lume a fost deportată din diferite motive, dincolo de Polul Nord, la Belomorkanal, în stepele Kazahstanului și în alte locuri ca acestea.
Pe monumentul din sat, ridicat în memoria consătenilor - jertfelor neîntoarse din deportări - sunt 142 de nume, inclusiv 17 de la Fântâna Alba (Varnița)...
Monumentul celor deportați din sat
Oamenii din sat erau, pe de o parte precauți, pe de alta... mândri că sunt români.
La noi în sat, de exemplu, chiar și pe timpul recensămintelor sovietice, niciun localnic nu s-a declarat „moldovean”. Oamenii locului totdeauna se declarau români, iar o parte din cătunul Arșița se declarau poloni (strămoșii lor s-au stabilit în sat încă pe timpul Imperiului Habsburgic).”
Harta satului natal
Tradițiile, obiceiurile și mai ales limba strămoșească cu bogăția ei i-au fost profesori pentru viața întreagă. Și amintirile din perioada copilăriei, din satul natal, sunt pansament pentru momentele dificile.
„Când eram elev la Pătrăuți, în Școala Medie, din centru, exista un colectiv de dansuri populare „Bucuria” (în prezent pe lângă Casa de Cultură funcționează colectivul de dansuri autentice „Mugurelul” cu grupuri de diferite vârste, laureat al mai multor festivaluri internaționale). Funcționa și un cor școlar care în repertoriu, alături de cântecele obligatorii „sovietice patriotice”, avea și cântece populare românești. Și dacă în echipa de dansuri populare eu aveam loc garantat, cu „cântatul” a fost un pic altfel...
Eu, în copilărie, totuși am „cântat” chiar și în acel cor școlar... Și, datorită acestui „fenomen” din viața mea, corul școlar „a câștigat” locul 2 pe scena raională! Povestea a fost așa: dirijorul, adică profesorul de muzică, cu studii serioase încă pe „timpul României”, Dumitru Ștefureac, (Dumnezeu să-l ierte!), ne-a învățat chiar să scriem notele muzicale, având o tablă specială - liniată cu „chei” pentru aceste note. Bunul de el! Sincer considera că fiecare „fecior de gospodar din sat” poate cânta, dacă are măcar un pic de ureche muzicală... Și ne permitea „în contul” răspunsului pentru nota din catalog, să interpretăm și câte o melodie de-acasă. Pe mine Tăticul, după mai multe chinuri, m-a învățat să cânt ceva frumos la „mini-acordeon” ca să fie mai altfel, dar și pragmatic ca să pot acompania și să fiu mai norocos de sărbătoarea Sfântului Vasile când se mergea cu Căluții!”
Cu bunăvoința profesorului a ajuns să cânte în corul cel mare la un important festival cu public și cu juriu pretențios. Numai că înainte de spectacolul final, dirijorul s-a îmbolnăvit și a venit un altul care nu știa „calitățile muzicale” ale tuturor membrilor corului.
„Pe scena din Raion, când totul s-a început, pe neașteptate, m-am trezit față în față cu noul dirijor... Fiind băiat descurcăreț și trecut prin multe pătărănii, nu m-am pierdut! Am țintit ochii la bețișorul din mâna dreapta a noului conducător artistic și mi-am ciulit bine urechile să mă orientez ce notă să iau, fiind învățat de la repetiții să mă orientez spre vecinii mei mai experimentați într-ale cântatului. Spre sfârșitul cântecului, însă, când se cânta pe două voci și vecinii mei cântau unul pe o voce, celălalt pe alta, am dat și eu drumul la un... falsetto din toată diafragma, de a auzit până și ultimul spectator din sală, ca să nu mai zic de urechile fine ale juriului, care auzea un cântec patriotic interpretat mai...experimental! Ropotele de aplauze și zâmbetul celor din juriu ne-au ajutat să trecem și de această etapă. Să nu mai spun de bietul dirijor care mă privea cu recunoștință că… am terminat de cântat! La cel de-al doilea cântec am fost rugat să rămân în culise. Așa a obținut corul nostru locul doi pe Raion. Poate că ar fi luat chiar locul întâi, dacă… nu mă dădeam eu în spectacol! Vorba tatii: Dacă nu te impun împrejurările - nu te apuca de ce nu poți. Dacă ai de ales - alege ce poți face cel mai Bine, și stăruiește să faci mai Bine decât toți - și atunci Bunul DUMNEZEU va avea Grijă să te ajungă și pe tine Norocul din urmă."
Viața a demonstrat că talentul muzical l-a luat de zestre sora mea, Larisa, mamă a 4 băieți, care a creat renumitul Ansamblu de copii și adolescenți de dans popular autentic Mugurelul din Pătrăuții de Jos pe Siret din nordul Bucovinei...Fratele mai mic, Vitalie, a absolvit facultatea, dar având 6 copii și 3 nepoței, și-a luat „în grija sa” să prelucreze parcelele de pământ de lângă casa părintească, rămase necolectivizate și să ridice case…"
Copii din ansamblul de dansuri autentice Mugurelul din satul natal
Interviu realizat de Aura Dobre
