loader
Foto

819 înscrieri, din 55 de țări, la Concursul Internațional „George Enescu” 2026 – dublu record istoric la ediția aniversară

INFO-CULTURAL  TVRCULTURAL 

Ediția aniversară a XX-a Concursului Internațional „George Enescu” stabilește două recorduri istorice: cel mai mare număr de înscrieri și cea mai amplă participare internațională din istoria proiectului.

 

Ediția aniversară a Concursului „Enescu”, alcătuită din competiția propriu-zisă și programul internațional de Masterclassuri, a atras împreună 819 înscrieri din 55 de țări, marcând o creștere de aproape 23% față de ediția precedentă și confirmând interesul tot mai mare al tinerilor muzicieni din întreaga lume pentru această platformă de excelență artistică.

Din totalul celor 819 înscrieri, 756 au fost înregistrate pentru competiție (secțiunile instrumentale – vioară, violoncel, pian și compoziție), iar 63 pentru programul internațional de Masterclassuri, organizat în premieră în această formulă extinsă. Interesul fără precedent confirmă atractivitatea atât a competiției, cât și a componentei sale educaționale pentru noua generație de artiști.

Cele mai numeroase înscrieri provin din China (152), Coreea de Sud (134), România (65), Statele Unite ale Americii (64) și Japonia (50). Acestea sunt urmate de Italia (39), Germania (36), Franța (24), Rusia (23), Spania (20), Polonia (20) și Taiwan (19), precum și de participanți din alte zeci de state din Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Oceania și Orientul Mijlociu.

„Cele 819 înscrieri primite la ediția aniversară a XX-a consolidează poziția Concursului Internațional George Enescu ca reper internațional pentru noua generație de muzicieni. Faptul că tineri artiști din 55 de țări aleg România pentru un moment atât de important al parcursului lor profesional ne onorează și ne responsabilizează. Ne bucură, în același timp, interesul pentru programul internațional de Masterclassuri, care contribuie la dezvoltarea unei comunități artistice în jurul valorilor promovate de George Enescu” - Cristina Uruc, manager ARTEXIM, organizatorul Concursului Internațional George Enescu.

(w882) Concursul

Competiția propriu-zisă a ediției aniversare a reunit 756 de candidați din 55 de țări, cel mai mare număr din istoria Concursului Internațional George Enescu. Cele patru secțiuni – pian, vioară, violoncel și compoziție – continuă să atragă tineri muzicieni din întreaga lume, consolidând poziția Concursului Enescu printre cele mai prestigioase competiții internaționale de profil.

Programul internațional de Masterclassuri completează această dimensiune educațională și profesională, reunind 63 de înscrieri din 18 țări. România conduce clasamentul, urmată de Hong Kong, Israel, Italia, China, Regatul Unit, Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii.

În urma etapei de preselecție, 150 de tineri muzicieni – câte 50 pentru fiecare dintre secțiunile de pian, vioară și violoncel – au fost invitați la București pentru etapele live ale competiției, care se vor desfășura între 29 august și 19 septembrie 2026.

Finalele vor avea loc alături de Orchestra Națională Radio și Filarmonica „George Enescu”, sub bagheta unor dirijori de prestigiu internațional. Case Scaglione va conduce Finala Secțiunii Violoncel, alături de Orchestra Națională Radio (luni, 7 septembrie, ora 18:00), Harry Ogg va dirija Finala Secțiunii Vioară împreună cu Filarmonica „George Enescu” (duminică, 13 septembrie, ora 18:00), iar Daniela Candillari va conduce Finala Secțiunii Pian (sâmbătă, 19 septembrie, ora 18:00).

Ajuns la cea de-a XX-a ediție, Concursul Internațional George Enescu își continuă misiunea începută de George Enescu de a descoperi, susține și promova cele mai valoroase tinere talente ale muzicii clasice. Alături de programul internațional de Masterclassuri, competiția oferă participanților șansa afirmării pe una dintre cele mai importante scene ale muzicii clasice internaționale și oportunitatea de a studia alături de artiști și profesori care definesc astăzi standardele excelenței interpretative la nivel mondial.

========================================================================

Concursul Internațional „George Enescu” este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Parteneri principali: Rompetrol, BRD Groupe Societe Generale, LEXUS

Parteneri: Purcari, One United Properties, Nazurro Aqua, L’Or, Althaus, Mobexpert

Cu sprijinul: Țuca Zbârcea & Asociații, Flavours, Sanador

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Foto principală: Concursul „Enescu” 2024 - Alex Damian.

Logo

 

Ediție specială filmată la evenimentul Bikers for Humanity 10 - Rock Fest 5 cu Cristian Hrubaru și Costi Azoiței (lansarea compilației „Musink ...

De la Budapesta la Snagov. Umbrele (contra)revoluției din 1956

Duminică, 18 octombrie, de la ora 17.00, la TVR Cultural, Rafael Udriște îl are invitat pe dr. Florian Banu, istoric și cercetător CNSAS, într-o ...

Dana Dogaru, o viață între scenă și realitate. Mărturisiri despre teatru, oameni și timp, la „Rețeaua de idoli”

De aproape cinci decenii, trăiește sute de vieți pe scenă, în fața camerelor de filmat și la microfonul teatrului radiofonic. Luni, 19 ...

Romanța cucerește inimile românilor. Festivalul „Crizantema de Aur”, în direct la TVR

Televiziunea Română transmite în direct, la TVR 3 și TVR Craiova, cea de-a 59-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație a ...

Politica – sport național. Cu mulți suporteri naționaliști

Bianca Vasile, Tiberiu Stoichici, George Lungoci și Boris Velimirovici invită telespectatorii TVR Info la o nouă ediție INFO ETNIC, duminică, 18 ...

În lumea unui artist. Ioana Pavel, în dialog cu scenarista, regizoarea, actriţa Claudia Ciobanu, la „Interviurile TVR Cultural”

Regie, actorie, muzică și scris - cum se întâlnesc toate în lumea Claudiei Ciobanu? Aflăm la „Interviurile TVR Cultural”, alături de Ioana ...

România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană

Datele publicate de Eurostat indică o accelerare a creșterii prețurilor la nivelul întregului bloc comunitar și al zonei euro, însă ritmul din ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

TVR 70: Carol Țuli, „Tezaur Uman Viu” - primul portret din seria „Nepieritorii”, la TVR 1

Meşteşugari, rapsozi populari, instrumentişti care păstrează tradiţiile de secole ale poporului român sunt protagoniştii seriei de emisiuni ...

Valoarea strategică a pregătirii mentale în optimizarea performanței sportive

Cu toate că investiția într-un specialist în pregătire mentală poate fi percepută inițial ca un efort financiar suplimentar, analiza pe termen ...

Economia supraviețuirii și criza morală

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU vă invită la o ediție de colecție "Alchimia banilor". Invitați în ...

Tineri dansatori din Timișoara, pe scena mondială de la Dublin | VIDEO

La ”Reporter Special” vă invităm să descoperiți povestea tinerilor dansatori de la studioul de dans al Timeei Șerban, care au reprezentat ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

Povești cu și despre marii artiști care au făcut România să râdă, la „Gala umorului – Campionii comediei”

TVR 1 ne invită în fiecare vineri, de la ora 20:00, să ne reîntâlnim cu personalități care au scris istoria comediei românești. Din 16 ...