Sâmbătă, 27 noiembrie, de la ora 19.30, la TVR 3, Radu Găină v-a așteaptat la o nouă ediție "Românii și lumea".
În anul 1914 ardelenii, bănățenii și bucovinenii au plecat la război și mulți dintre ei intuau, iar unii erau chiar convinși, că lumea nu va mai fi la sfârșitul ostilitătilor ca în punctul de start al conflagrației. Nimeni nu bănuia totuși că peste patru ani va urma o cavalcadă a tronurilor. Marele Război și schimbările istorice determinate de acesta au constituit seva multor scenarii de film, dar în ceea ce-i priveste pe români se mai pot scrie încă multe.
Făurirea Romăniei Mari părea o minune, însă e de remarcat faptul că astfel de impliniri sunt pregătite prin sacrificii și moduri de acțiune asumate doar în momente în care istoria bate la ușă, iar popoarele știu că clipa fastă nu trebuie ratată. E vorba de instinct colectiv , dar și de abnegația sau devotamentul fiecărui individ în parte în numele unui ideal.
Iuliu Maniu, juristul Episcopiei greco-catolice de Blaj și vicepreședinte al Partidului National Român din Austro-Ungaria, s-a înrolat în armata austro-ungară ca simplu soldat, deși îi trecuse vârsta de recrutare. A făcut-o pentru a demonstra loialitatea față de monarhia bicefală, în ideea că românii își vor îmbunătăți situația și vor obține drepturi tocmai datorită acestui fapt.
Pentru mulți dintre românii de o parte și de alta a Carpaților opțiunea lui Maniu părea o adevărată trădare de neam. Astăzi deslușim că a fost o tactică necesară a unui lider politic abil, care evita confruntarea directă cu autoritățile sau declanșarea unor persecuții împotriva altor lideri ai romănilor transilvăneni.
Sângele apă nu se face și Maniu dezertează din armata austro-ungară în toamna lui 1918. Vine la Arad unde se află întrunită conducerea Partidului Național Român și primește misiunea de a reprezenta interesele externe și militare ale Transilvaniei. Maniu ajunge într-o Vienă puternic anarhizată datorită convulsiilor sociale și politice determinate de prăbușirea monarhiei, dar și a pericolului bolșevizarii trupelor staționate aici.
Iuliu Maniu reușește să constituie o armată românească gata să servească Consiliul Național Romănă de la Arad, dar și să restabilească ordinea în Viena. Pamfil Șeicaru a reliefat mai tarziu faptul că niciodată Iuliu Maniu nu a mai atins culmea la care s-a înălțat în octombrie și noiembrie 1918. E o parere, desigur, dar în acele zile în care, în capitala Austriei se cânta "Deșteapta-te române" pe străzi, iar lumea aplauda frenetic trupele române. Iuliu Maniu înlesnea revanșa lui Avram Iancu și a unchiului său Simion Bărnuțiu.
Tot din Transilvania a fost mobilizat în armata austro-ungară și Victor Deleu, lider al mișcării naționale românești din Sălaj, născut la Pericei, localitate învecinată cu Bădăcinul, unde văzuse lumină zilei Iuliu Maniu. Victor Deleu era considerat de autoritățile austro-maghiare un element periculos pentru liniștea statului. A fost trimis să lupte în Galiția și în toamna anului 1914 a trecut linia frontului împreună cu ostașii din compania pe care o comanda.
Ca prizonier de război a încercat, alături de alți ofițeri români, să înființeze un corp de voluntari ardeleni, care să lupte alături de armata română pentru eliberarea Transilvaniei de sub stăpânirea monarhiei austro-ungară. În decembrie 1916 s-a organizat la Darnița, lângă Kiev, un lagăr unde au fost concentrați un număr mare de români transilvăneni și bucovineni. Într-un memoriu adresat guvernului din Romănia, prizonierii și voluntarii au solicitat sprijinul, arătând că doresc să contribuie la realizarea unității naționale prin uniŕea într-un stat liber cu frații din România. În urma acestui memoriu, la 25 februarie 1917, Ministerul de Război al regatului român a aprobat înființarea Corpului de voluntari transilvăneni-bucovineni.
La 5 martie 1917 a avut loc la Darnița semnarea următorului angajament: "Noi, ofițerii, gradații și soldații români de neam, jurăm pe onoare și conștiință, că voim să luptăm în armata română pentru dezrobirea ținuturilor noastre românești de sub dominația Austro-Ungariei și pentru alipirea lor la România". Era practic prima Alba Iulie. La 8 iunie 1917, unitățile militare de voluntari transilvăneni sub conducerea lui Victor Deleu, au ajuns la Iași unde au fost primite de către autoritățile românesti, în frunte cu regele Ferdinand și regina Maria. În cuvântarea sa memorabilă rostită în Piața Unirii din capitala Moldovei, dar și a României în acel moment, Victor Deleu preciza: "Am venit pentru că aici ne-a chemat în primul rând sângele și neamul; în al doilea rând, dragostea de această țară liberă, la care zburau visurile noastre... Eram datori să venim, fiindcă suntem siguri că vom birui. Vom birui pentru că nu sunt așa de înalți Carpații cât ne sunt inimile de înalte".
Victor Deleu împreună cu batalionul de voluntari transilvăneni au luat parte în august 1917 la bătălia de la Mărășești.
Marele Cartier General Român a hotărât înființarea Corpului voluntarilor transilvăneni, care se va constitui la 17 noiembrie 1917 sub comanda colonelului Marcel Olteanu cu sediul la Hârlău. În cadrul noului corp au fost înființate trei regimente: "Turda", "Alba Iulia" și "Avram Iancu".
Revolutia rusă din noiembrie 1917 a complicat lucrurile pe frontul românesc și Corpul voluntarilor ardeleni si bucovineni s-a rezumat la misiuni de pază și de menținere a ordinii periclitată de trupele Armatei Roșii, aflate în dezordine, precum și de curățare de structuri militare bolșevice în Basarabia după proclamarea independenței acesteia.
Corpul voluntarilor ardeleni a fost dizolvat la începutul anului 1918 datorită condițiilor complexe în care regatul român a încheiat armistițiul cu Puterile Centrale. După reintrarea României în război, corpul de voluntari s-a reactivat și în trupele care au intrat în București au fost și detașamente de voluntari. La sugestia lui Victor Deleu, prin Marele Stat Major s-a ordonat ca fiecare unitate a armatei române care va pătrunde în Transilvania după desăvârșirea actului Unirii, să aibă în frunte câte un detașament de voluntari ardeleni.
Victor Deleu a participat la Adunarea Națională de la Cernăuți din noiembrie 1918, dar și la cea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie. În Consiliul Dirigent Victor Deleu a fost numit secretar general la resortul de Interne, fiind însărcinat cu siguranta statului, înființarea și organizarea poliției.
O Anabasis românească, după cum se exprima Constantin Kirițescu în lucrarea sa dedicată războiului de întregire a neamului, este acțiunea celui de-al doilea corp de voluntari români care a acționat în anii 1919-1920 în răsăritul Rusiei. Aceștia și-au declarat în martie 1919, la Irkutsk, unirea cu statul român. Era o altă Alba Iulie.
Voluntarii români au luptat împreună cu Legiunea cehoslovacă avându-l in frunte pe colonelul Eduard Kadlec pentru apărarea căii ferate transsiberiane în lupte cu unitățile Armatei Roșii.
Unul dintre protagoniștii acestei misiuni de onoare a voluntarilor români a fost avocatul Elie Bufnea, născut la Runc în Alba, refugiat în Romănia, unde s-a încadrat în armata regală. După al doilea război mondial a fost închis șapte ani în temnițele comuniste din Romănia, iar în deceniul șase al veacului din urmă a predat numeroase fotografii, jurnale de operații, hărți originale și liste, ca și manuscriselele sale despre luptele voluntarilor români în Siberia, sub forma unui fond documentar în colecția Muzeului Unirii din Alba Iulia.
Producător și realizator Radu Găină
