loader
Foto

Horoscopul zilei de 8 ianuarie

RECOMANDARI

Putem să-i spunem alianță strategică, dar și examen de integrare a lecțiilor. Este vorba despre conjuncția Soarelui cu Venus și Marte în Capricorn, care ne ajută în continuare să ne concentrăm pe ce e cu adevărat important, testând în același timp maturitatea cu care ne urmărim obiectivele. Pe acest fundal intens, opozițiile aplicante la Jupiter retrograd în Rac scot la suprafață tensiuni între ambiție și vulnerabilitate, cerându-ne să nu ne mai risipim energia în direcții care nu ne reprezintă emoțional. Luna în Fecioară funcționează ca un filtru critic pentru priorități, iar sextilul ei cu Jupiter retrograd ne oferă suficientă claritate cât să distingem între impuls și necesitate.

 

BERBEC

Prestigiul tău depinde de fapte, nu de promisiuni, așa că preia inițiativa și pune în practică acea decizie pe care ai tot amânat-o. Chiar dacă ai vrea să te relaxezi acasă sau pur și simplu să rămâi în zona de confort, eforturile profesionale pe care le faci acum îți vor aduce stabilitatea la care visezi. Analizează cu atenție pașii următori; precizia este cea care îți garantează succesul pe care îl meriți.

TAUR

Ai ocazia să dovedești că îți bazezi planurile pe o strategie solidă, nu doar pe entuziasm. Nu te lăsa influențat de opiniile celor din jur, chiar dacă par bine intenționate, contează pe propriul discernământ. O idee mai veche poate căpăta brusc un sens nou dacă alegi să o privești din alt unghi și dacă ești atent la detaliile care o pot îmbunătăți.

GEMENI

A venit timpul să faci curățenia de iarnă! Începe cu resursele și proiectele care-i implică și pe alții. Chiar dacă e tentant să te lași pe mâna norocului, a întâmplării sau chiar a promisiunilor altora, nu e cazul acum. Urmărește să devii independent din toate punctele de vedere! Siguranța se construiește prin eforturi proprii, disciplină constantă și seriozitate.

RAC

Universul te îndeamnă să conturezi cu precizie traseul relațiilor tale, astfel încât să nu te pierzi în necunoscut. Și-ți dă și toate indiciile de care ai nevoie: claritate, seriozitate, disciplină, loialitate. Nu va mai fi loc de interpretări și așteptări nerealiste dacă stabilești reguli clare și corecte, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. Chiar dacă simți nevoia de mai multă libertate personală, o discuție onestă va lămuri exact ce trebuie făcut pentru ca lucrurile să meargă.

LEU

Nu te lăsa furat de melancolie sau de alte capcane pe care ai putea să ți se întinzi singur. Dacă evadezi din realitate, oricât de tentant ar fi, nu o să mai poți profita de oportunitatea de a avea succes în tot ce ți-ai propus pentru anul acesta. Fii serios și când ai de administrat sarcini, finanțe, dar și când corpul îți cere pauză! Investește timp în introspecție, s-ar putea să ți se reveleze niște soluții incredibile!

FECIOARA

Începi să vezi cu mai multă claritate ce trebuie să faci concret ca să-ți îndeplinești visele. Eforturile tale creative se duc într-o direcție clară, nu mai pierzi vremea în activități care nu duc nicăieri. Rămâi fidel viziunii tale și nu te lăsa influențat de vechile tipare care te-au ținut până acum pe loc. Calitatea este cea care contează acum, așa că alege să te implici doar în acele activități care te reprezintă cu adevărat.

BALANȚĂ

Prioritatea ta ar trebui să rămână armonia în familie. Nu amâna acele chestiuni administrative sau situațiile ce implică siguranța personală, ai susținere din partea Universului să te ocupi de toate cu succes. Chiar dacă ești tentat să te concentrezi pe evoluția profesională, reușita va depinde în mare parte de cât de solidă e fundația pe care ai construit-o. Analizează ce simți pentru a conștientiza un posibil conflict între siguranța personală și validarea exterioară.

SCORPION

Nu te pierde în detalii, teorii complicate și miraje. Concentrează-te pe planuri concrete, soluții simple și utile, care pot fi imediat puse în aplicare cu resursele existente. Clarifică-ți întâi ție ce vrei să obții, unde vrei să ajungi, la ce servește planul tău pe termen lung și apoi asumă-ți rolul care ți se potrivește în povestea ta.

SĂGETĂTOR

E timpul să vezi, dar și să ceri, valoarea corectă pentru talentele și eforturile tale. Atunci când îți cunoști bine resursele și știi să le apreciezi, nimeni din afară nu te poate influența. Dacă ești tentat să împarți cu ceilalți ce știi că nu ar trebui, gândește-te la independența la care aspiri. Maturitatea cu care îți gestionezi azi veniturile și cheltuielile este cea care îți va garanta libertatea de mâine.

CAPRICORN

Ești stăpân pe propria direcție și ai toate atuurile necesare pentru a impune schimbări majore, valabile atât pentru tine, cât și pentru ceilalți. Chiar dacă relațiile pot deveni tensionate din cauza fermității tale, nu renunța la ceea ce știi că este corect pentru tine. O privire mai largă asupra situației tale din acest moment te va ajuta să găsești echilibrul între nevoia de independență și cea de colaborare.

VĂRSĂTOR

Cele mai bune decizii se iau acum în liniște, departe de agitația cotidiană. Nu permite sarcinilor mărunte, care nu se termină niciodată, să-ți consume energia pe care ar trebui să o folosești pentru procesul introspectiv. E poate momentul să închizi un capitol care te ținea pe loc. O analiză atentă, dar mai ales sinceră, a aspectelor care te împiedică să evoluezi, te va elibera de o povară pe care o porți cu tine de ceva vreme.

PEȘTI

Ai vrea poate să revii la starea aceea fără griji și responsabilități, în care erai creativ și entuziast de la prima oră a dimineții. Dar a venit vremea să dai testul realității, așa că lasă visatul cu ochii deschiși pentru altă ocazie! Acum e nevoie să dai structură tuturor planurilor și parteneriatelor tale, să rămâi conectat la real și să construiești ceva rezistent pe termen lung.

Foto: Shutterstock/ Triff/ Elemente ale acestei imagini furnizate de NASA

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
„Omul și timpul”, un nou sezon la TVR Cultural, cu o dezbatere despre „sfârșitul istoriei”

Un nou sezon al emisiunii „Omul și timpul” începe duminică, 20 septembrie, de la ora 17:00, la TVR Cultural. Invitatul jurnalistului Rafael ...

Ștefan Câlția, invitatul Irinei Păcurariu la „Rețeaua de Idoli”

Luni, 21 septembrie, de la ora 20:00, la TVR 2, Irina Păcurariu ne invită la o întâlnire cu o personalitate a lumii artistice și culturale. ...

„INFO ETNIC”: Democrație, minorități și un premier desemnat, într-o toamnă politică fierbinte

Duminică, 20 septembrie, de la ora 11:00, INFO ETNIC îi invită pe telespectatori la o nouă ediție a emisiunii, la TVR INFO.

Reportaj la Gala „BeatAgora” cu Zoli Toth (ArCuB) / Carte de vizită: Imund (Timișoara) la lansarea albumului de debut „Noi suntem alții” / ...

Pelerinaj la Cacica -

Pelerinajul de la Cacica reprezintă, an de an, un reper spiritual esențial pentru mii de credincioși, un veritabil far de speranță și comuniune ...

România – Ucraina, în direct la TVR 1. „Tricolorii” luptă pentru sferturile Euro Volley

Naționala masculină de volei a României continuă aventura la Campionatul European 2026 cu un meci important în optimile de finală, împotriva ...

Ediția emisiunii „Tradiții”  dedicată maestrului Ștefan Câlția oferă o incursiune profundă în universul artistic și filosofic al unuia dintre cei ...

Banii, azi: Promovarea educației financiare și a analizei economice în spațiul public

Emisiunea „Banii, azi”, difuzată în direct de luni până vineri de la ora 16.00 pe TVR INFO și realizată de jurnaliștii Cătălin Deacu, Mădălina ...

„JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC” – o călătorie în lumea în care apa vindecă, învață și păstrează memoria

Documentarul „JENŐ, SCAFANDRUL ROMANTIC”, scenariul și regia Ana Preda, va avea premiera la TVR 1, marți, 22 septembrie, de la ora 21:05.

De 60 de ori Adrian – O singură energie”: muzică, familie și emoție, într-un concert aniversar la TVR 2

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 15:00, TVR 2 va difuza concertul aniversar „De 60 de ori Adrian – O singură energie”, un spectacol în care ...

„Povestea din ochii lor” revine la TVR 1! Din 19 septembrie dăm startul unui nou sezon cu povești emoționante, oameni care fac diferența și ...

Alin Panc, primul invitat al noului sezon „Interviurile TVR Cultural”

Ioana Pavel reia seria „Interviurilor TVR Cultural” și îi invită pe telespectatori să descopere poveștile unor artiști români și străini. Primul ...

Ediții speciale TVR INFO - Consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru

Președintele Nicușor Dan a convocat joi partidele și formațiunile politice parlamentare la Palatul Cotroceni, pentru consultări în vederea ...

Documentarul „Compania de dans Martha Graham”, în premieră la TVR Cultural

Călătorim în jurul lumii alături de dansatorii trupei new-yorkeze devenite reper mondial al dansului modern. Partea a II-a a filmului, producţie ...

Închiderea Concursului Enescu are loc sâmbătă, cu Finala de pian, live la TVR

Concursul Internațional George Enescu 2026 ajunge la final. Sâmbătă, 19 septembrie, aflăm laureații Secțiunii Pian, în cadrul ultimei finale a ...