loader
Foto

Horoscopul zilei de 27 ianuarie

RECOMANDARI

Cei doi guvernatori ai Scorpionului, Marte și Pluto, sunt în conjuncție în Vărsător. Prin urmare, metamorfoza e tema momentului. Întâlnirea lor va scoate la suprafață tensiunile acumulate, tiparele care ne-au împiedicat să ne exprimăm autentic și fricile care ne-au limitat acțiunile. La nivel colectiv, ies la iveală luptele pentru putere, dar și cele care contestă diferitele forme de autoritate. Această energie evidențiază punctele nevralgice ale structurilor și sistemelor pe care ne-am bazat până acum. La nivel individual, putem fi provocați să conștientizăm ce ne-a ținut pe loc și să ne asumăm pașii necesari pentru schimbare. Influența acestei conjuncții se poate manifesta prin provocări emoționale și conflicte relaționale, dar și momente de claritate care ne schimbă perspectiva. Pe fondul Lunii în Taur și a conjuncției sale cu Uranus retrograd (guvernatorul Vărsătorului) am putea să ne simțim scoși din zona de confort. Cu cât vom rezista mai mult schimbării, cu atât evenimentele ce urmează vor fi mai greu de gestionat.

 

BERBEC

E sesiune de examene și carisma nu mai e suficientă pentru a trece la următoarea etapă. Vrei să schimbi lumea, dar pe ce te bazezi când realitatea resurselor îți dă planurile peste cap? Vei fi nevoit să reflectezi serios dacă „revoluția” ta are și buget sau e doar un vis frumos. E momentul să găsești niște soluții financiare neconvenționale, chiar dacă asta înseamnă să te retragi brusc din grupuri care nu-ți mai servesc sau să-ți rescrii radical strategia de viitor.

TAUR

S-ar putea să uimești pe toată lumea cu o decizie profesională complet atipică, doar pentru a-ți recupera libertatea de a respira. Ceva se schimbă radical în modul în care te raportezi la carieră: poate fi o renunțare la o poziție care nu te mai reprezintă sau, la fel de bine, o demonstrație de forță prin care îți impui propriile reguli de joc. Odată cu aceste alegeri, descoperi că singurul tău reper real este nevoia de independență.

GEMENI

Începi să rescrii manualul de utilizare a vieții. Versiunea ta. S-ar putea să te trezești abandonând brusc niște principii sau direcții de studiu pe care le-ai urmat doar pentru că „așa trebuia”, totul pentru a-ți recâștiga dreptul de a gândi fără filtre. Ceva se schimbă radical în modul în care privești viitorul: poate fi o demonstrație de curaj prin care îți aperi o idee considerate de alții prea îndrăzneață sau o călătorie neplanificată care îți dă peste cap toate convingerile.

RAC

Începi să faci curățenie în sertarul cu atașamente, ți-ai dat seama că versiunea ta actuală nu mai suportă dependența. S-ar putea să transformi radical modul în care îți gestionezi resursele comune sau să tranșezi o situație legată de un împrumut, o moștenire ori un credit, doar pentru a-ți recupera liniștea. Un eveniment neașteptat îți poate răsturna planurile pe termen lung, obligându-te să renunți la vechile strategii de siguranță care nu te prea ajută acum.

LEU

Pe fondul reconsiderării termenilor unei înțelegeri, s-ar putea să provoci singur o schimbare majoră. În urma unei conștientizări de moment, posibil referitoare la reputația sau imaginea ta, vei simți nevoia să te repoziționezi într-un parteneriat. S-ar putea chiar să treci de la diplomație la o demonstrație de forță, ca să-ți impui propria viziune. Constați că nu mai ești deloc dispus să joci un rol ca să păstrezi aparențele, ci vrei să fii tu în toate împrejurările, indiferent ce cred ceilalți.

FECIOARA

Ești provocat de evenimente să faci o revizie drastică a modului în care îți gestionezi timpul și sănătatea. Ți-ai dat seama că nu mai poți să servești o rutină care te epuizează și nu-ți aduce nicio satisfacție. S-ar putea să iei o decizie radicală la locul de muncă, să tai sarcini din lista de priorități, să renunți la colaborări care îți consumau energia, ca să-ți recuperezi controlul asupra propriei vieți. Dă-ți voie să explorezi direcții, idei, filozofii noi și să redescoperi gustul libertății!

BALANȚA

Schimbi regulile propriului joc. Te-ai hotărât să nu-ți mai cenzurezi pasiunile, inițiativele, creativitatea. Nu mai permiți nimănui să stea în calea exprimării tale autentice. E chiar posibil să iei o decizie radicală sau să-ți asumi un risc legat de un proiect personal sau de o relație afectivă, pe fondul nevoii tale de independență. Poate nu te așteptai, dar o să te simți în siguranță doar pentru că-ți descoperi capacitatea de a te reinventa în momente de presiune.

SCORPION

Chiar dacă nu-ți place deloc ideea, trebuie să te pregătești de șantier. Tu ai cerut stabilitate, universul pare că îți trimite exact opusul. Nu e pentru că nu ți-a înțeles dorința, ci pentru că e nevoie să-ți construiești fundația emoțională și materială pe alte baze. În timp ce schimbările pe frontul familial nu încetează să se producă, relațiile, angajamentele, contractele trec și ele printr-un fel de revoluție. Vei fi nevoit să te adaptezi neprevăzutului, să iei decizii atipice și să vizezi independența pe toate planurile.

SĂGETĂTOR

Fără filtru. Cam asta e eticheta stilului tău de comunicare azi. Ești hotărât să rescrii regulile de interacțiune cu ceilalți. În primul rând vrei să fii ascultat, să ai și tu un cuvânt de spus, să-ți rostești adevărul fără teama că ai putea fi judecat sau că vei intra în dispute. Îți asumi faptul că nu mai vrei să faci compromisuri. Va trebui să faci față unor posibile situații neprevăzute legate de locul de muncă, activitățile de rutină sau starea de sănătate, găsind soluții neconvenționale.

CAPRICORN

Reconsideri ce înseamnă pentru tine „a avea valoare”, cauți o formă de control asupra resurselor care să nu mai depindă de condițiile altora. S-ar putea să iei o decizie financiară drastică, dar, în egală măsură, te poți trezi în fața unei răsturnări de situație care te face să alegi între vechea siguranță și un risc pe care trebuie să ți-l asumi. Poate fi nevoie să găsești soluții de avarie complet atipice pentru a-ți proteja interesele și independența.

VĂRSĂTOR

Planetele din semnul tău te fac să vezi lucrurile cu totul altfel. Nu mai vrei să faci parte din niciun spectacol, lași acasă măștile, ești hotărât să nu mai joci niciun rol. S-ar putea chiar să iei o decizie radicală legată de propria persoană — de la o schimbare de imagine, la un fel de a fi autoritar și serios. Ce-ți tulbură sentimentul de siguranță are rolul de a te face să găsești soluții curajoase croite pe măsura propriei libertăți.

PEȘTI

Închei socotelile cu trecutul, cu fricile, dependențele, grijile, auto-sabotajul. Și pentru că ai înțeles că răspunderea pentru propriile decizii îți aparține, te ocupi întâi de ordinea interioară. Dacă îți asculți intuiția, vei decide să renunți definitiv la anumite obiceiuri, la un mod de a gândi sau acționa. Neașteptatul poate apărea sub forma unor drumuri pe care nu le aveai în vedere, unor conversații care te vor face să vezi situațiile într-o lumină nouă sau unor întâlniri care-ți schimbă brusc intențiile.

Foto: Shutterstock-Triff/ Lună și Marte deasupra planetei Pământ/ Elemente ale acestei imagini furnizate de NASA.

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
Cum a fost salvat un spectacol aproape dispărut: Victor Rebengiuc și emoția unei recuperări unice la TVR Cultural

Producții de arhivă, spectacole imposibil de văzut în altă parte și o recuperare emoționantă din patrimoniul TVR, într-un proiect special TVR ...

Mihail: „LIVE... În felul meu”, un concert unic, la TVR 1

Dincolo de prejudecăți sau limitări, pentru prima dată în România, o melodie a unui artist schimbă pentru totdeauna percepția publicului asupra ...

TVR Internațional dedică o zi specială românilor de pretutindeni, pe 31 mai

Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, sărbătorită anual în ultima duminică a lunii mai, TVR Internațional pregătește duminică, 31 mai, o ...

Dați boxele la maximum! Grupul Underwaves, din zona metalcore, face impresie la „Rock Maniac”

Un semnal sonor puternic, venit din zona metalcore, răsună din Brașov. Grupul Underwaves are multe de spus, nu doar în underground, ci și în ...

Eda Marcus: „M-aş întoarce să îmi văd sora mică, să mai stau o clipă cu colegii din generală, să-mi văd părinții tineri, bunicii care nu mai sunt…”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

Ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, după prăbușirea unei drone la Galați

Administrația Prezidențială a anunțat convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru vineri, la ora 11:00, în urma unui ...

„Peleşul Transilvaniei

Itinerar bogat în povești, motoare și istorie! Cu asta ne tentează Cristian Tabără şi echipa sa la „Exclusiv în România”. Incursiunea prin ...

„The Living Legend” - Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România

Sâmbătă 30 mai, de la ora 21:00, la TVR Cultural, nu ratați un concert „incendiar”: „The Living Legend – prezentat de Big Band-ul Radio România ...

Sâmbătă, 30 mai, de la ora 20:30, la TVR 1 și TVR+, vă invităm la o nouă ediție "Breaking Fake News!".

Maşini de pompieri, cai, câini antrenaţi, sport şi ateliere creative, de 1 Iunie în curtea TVR

De 1 Iunie, curtea TVR se transformă într-un spaţiu spectaculos de joacă şi aventură pentru copii. La sediul Televiziunii Române din Bucureşti, ...

Proteste și un val de critici privind legea salarizării

Legea salarizării reprezintă una dintre cele mai importante jaloane asumate prin PNRR, de care depinde obținerea a 700 de milioane de euro.

„Glasuri mici, tradiții mari” – o celebrare a copilăriei și a sufletului românesc, duminică, la TVR 1

În preajma Zilei Copilului, cei mai tineri păstrători ai folclorului românesc devin protagoniștii unei povești autentice despre rădăcini, ...

Mihai Rădulescu: „Nu e nevoie să mă întorc în timp ca să mă simt copil”

1 Iunie nu este despre vârsta din buletin, ci despre starea de spirit. Este un memento că, indiferent cât de complicată devine viața, undeva, în ...

De 1 Iunie, Banu Manta devine un spațiu al jocului și al tehnologiei

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, autoritățile locale organizează, între 30 mai și 1 iunie, programul „Sectorul 1 Animat”, o serie ...

Economia supraviețuirii și criza morală

Sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe dl. Vasile BĂNESCU, teolog și analist al spațiului ...