loader
Foto

Horoscopul zilei de 21 iunie

RECOMANDARI

Este cea mai lungă zi din an pentru cei aflați în emisfera nordică. Timpul pare că stă în loc la solstițiul de vară, ca să ne dea răgazul să reflectăm la lunile care au trecut și la direcția în care ne îndreptăm de acum încolo. Soarele a intrat în semnul Racului, acolo unde Luna își are domiciliul. Ceea ce ne sugerează să ne întoarcem atenția acasă, adică spre suflet, onorându-ne sentimentele și nevoile emoționale. În această perioadă vom fi înclinați să ne protejăm spațiul, familia și intimitatea, să ne reconectăm cu valorile tradiționale, cu natura, pământul, strămoșii și energia feminină. Vom căuta ceea ce ne susține emoțional și material. Chiron în Taur formează astăzi un sextil cu Soarele în Rac, oferindu-ne o șansă în plus să descoperim ce ne doare și ce am putea face pentru a iniția procesul de vindecare. Taurul și Racul sunt semnele prin intermediul cărora redescoperim legătura sacră cu corpul și emoțiile noastre. Este posibil ca unele dintre următoarele teme să iasă acum la lumină, pentru a putea fi gestionate pas cu pas: neîncrederea în propria valoare, teama de pierdere, dependențele materiale, insecuritatea, lipsa fundației, atașamentele emoționale, posesivitatea, gelozia, avariția, sentimentele de inferioritate, neglijarea corpului și a nevoilor de bază, credința că meritul sau valoarea de sine depind de condiția materială, avere ori statut.

 

Berbec

Vine o vreme când trebuie să lași deoparte frământările, provocările și ambițiile și să redescoperi relaxarea, conexiunea cu cei dragi, confortul spațiului intim. Începi să-ți amintești care-ți sunt prioritățile, să vezi ce are valoare reală pentru tine. E o zi bună să te apreciezi dincolo de ceea ce ai sau câștigi, să-ți construiești siguranța din interior.

Taur

Ai șansa să comunici ce simți, fiind sincer în primul rând cu tine. Se vor crea contexte prin care să-ți pui în cuvinte vulnerabilitățile și să găsești oameni care rezonează cu ce simți tu. Prin cuvinte vei reuși nu doar să-ți conștientizezi rănile legate de stima de sine, ci să și începi să le tratezi.

Gemeni

Se vor crea oportunități ca să înțelegi mai bine anumite temeri. O să conștientizezi poate că în spatele dorinței tale de a avea mai mult, a fi mai eficient, a fi apreciat, se ascunde o veche nesiguranță. Ai șansa să vezi ce te împiedică să te bucuri de ceea ce ai sau de cine ești și să recunoști că adevărata siguranță nu stă în lucruri materiale.

Rac

Ești cine ești și este suficient. Când Soarele ajunge în sfârșit pe strada ta, vezi că e mai important să te accepți și să te iubești așa cum ești, fără să mai aștepți validarea celorlalți. Dacă încă te mai frămânți în legătură cu integrarea într-o comunitate, e timpul să fii tu însuți ca să poți atrage oamenii care te vor aprecia la justa valoare.

Leu

Iese la lumină un sentiment de nesiguranță legat de imagine, rol social, autoritate profesională, de ideea de succes sau valoare într-un context public. Folosește orice șansă ca să vezi de unde vine această teamă că nu ești apreciat, frustrarea că nu ai o reputație pe măsura așteptărilor. În singurătate, vei descoperi că singura părere care contează e a ta.

Fecioară

Știi că „nimeni nu e profet în țara lui”, dar ți-ai dori să existe și excepții. Probabil îți dorești ca ideile, teoriile, convingerile tale să-și găsească publicul, să fie acceptate, să fie de folos. Pentru că asta ți-ar da ție un sentiment de siguranță, poate și de apartenență, dar și un plus de valoare. Caută să rămâi fidel credințelor tale; oamenii care rezonează cu adevărurile tale te vor susține.

Balanță

Aprecierea propriei valori se reflectă în felul în care te văd și te tratează ceilalți. Descoperă ce te face să crezi că ești mai prejos, că nu meriți, că nu ai suficiente resurse interioare sau materiale, că trebuie să depinzi de ceilalți. Redefinește ideea de valoare, nu prin raportare la ce cred alții, ci prin propriul filtru.

Scorpion

Dacă încă mai cauți să te simți acasă prin relații, prin ceea ce deții sau prin diferite realizări, înseamnă că încă nu te-ai descoperit. Îți vei da seama, lucrând la stima de sine, că nu ai nevoie nici de aprecierea, nici de angajamentul celorlalți, nici de o situație materială bună ca să te simți stabil, sigur pe tine sau împlinit. De fapt, ceea ce te definește sunt convingerile pe care le cultivi, viziunea și alegerile pe care le faci.

Săgetător

Cât timp încă mai crezi că efortul prelungit, asumarea mai multor responsabilități și neglijarea propriilor nevoi în favoarea altor situații sau persoane te vor ajuta să te simți util, te vei învârti în același cerc vicios. Cultivă doar ceea ce te face să te simți în siguranță din punct de vedere emoțional și ascultă-ți corpul. El îți va da primele semne când ai încetat să te mai tratezi ca o prioritate.

Capricorn

S-ar putea să te îndoiești de valoarea lucrurilor pe care le creezi, te temi poate că vei fi criticat dacă te exprimi cum simți sau îți blochezi, cu bună știință, spiritul ludic și creativitatea pentru că nu știi cum vor reacționa ceilalți. O soluție ar fi să înveți să primești atenția, aprecierea și dragostea celor din jur sau să oferi fără să te gândești la asta ca la un schimb. Profită de oportunitățile zilei ca să te bucuri de viață fără să conteze părerea altora.

Vărsător

Poate cauți să te simți în siguranță prin conservarea valorilor materiale, prin sporirea confortului sau întărirea relațiilor cu familia sau colegii. Probabil că nu e nevoie să cultivi tot felul de atașamente ca să ai mai multă stabilitate. Descoperă cum te simți atunci când acorzi mai multă atenție obiceiurilor zilnice, când ai mai multă grijă de tine, eviți stresul și încerci să menții armonia din mediul familial sau profesional.

Pești

Ceea ce gândești și afirmi are valoare. Nu trebuie să cauți confirmări, nu e nevoie de o a doua opinie. Îți vindeci nesiguranțele prin creativitate și relaționare, prin acele lucruri care îți bucură sufletul indiferent de ce cred ceilalți. Comunică pe orice cale, așa cum simți, atâta vreme cât ești fidel adevărului tău și nu rănești pe nimeni.

Foto: Grafică Ai 2026

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
„Dirijorul” ridică bagheta în „Filmul de artă”, la TVR 2 şi TVR Cultural

Duminică, 30 august, de la ora 22.00, vedem la TVR 2 o producţie laureată cu Premiul Ursul de Argint şi cu Premiul FIPRESCI, semnată de regizorul ...

Tensiuni, complicaţii şi... „Promisiuni”. Filmul cu Maria Ploae, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Mircea Diaconu se vede la TVR 1

Două familii, una din Bucureşti, alta dintr-un oraş de provincie, descoperă că între ele există legături din trecut care tulbură viaţa celor ...

Festivalul

Pe 25 august, în cadrul emisiunii "Vară pentru voi", transmisă în direct pe TVR3 și TVR Craiova, au fost abordate două subiecte de o importanță ...

Documentarul „Cabana filozofiei”, despre şcoala de gândire de la Păltiniş, la TVR Cultural

În filmul documentar realizat de Radu Găină, filozoful Florin Călian ne prezintă școala de gândire de la Păltiniș din deceniul al nouălea al ...

Economisire defensivă și credite de consum sub presiunea inflației în România

Datele oficiale ale Băncii Naționale indică o creștere semnificativă a sumelor totale economisite de populație și companii, depozitele bancare ...

Sărbătoare la „Mamaia” Folclor: Paul Surugiu-Fuego marchează 50 de ani cu un spectacol în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Festivalul Cepei Roșii la Castelul Nopcsa și Revigorarea Țării Hațegului | VIDEO

Festivalul Cepei Roșii, găzduit de istoricul Castel Nopcsa din Sântămăria Orlea, reprezintă mai mult decât o simplă celebrare gastronomică; este ...

Micșorarea sarcinilor și construirea rutei spre performanță în sportul juvenil

De cele mai multe ori, blocajele cu care se confruntă tinerii sportivi nu își au originea în lipsa de motivație sau în absența dorinței de a ...

Concursul Internațional George Enescu: Două seri despre viitorul muzicii, în direct la TVR Cultural

Două dintre evenimentele speciale ale Concursului Internațional George Enescu 2026 - Concertul final dedicat Secțiunii Compoziție și Concertul ...

Concursul Internaţional George Enescu: Revedem concertul de deschidere la TVR 1

Orchestra Naţională Radio interpretează Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13, de George Enescu. Dirijor: Cristian Măcelaru. De la ora 22.00, ...

Comisia Europeană recomandă constituirea de rezerve de numerar pentru situații de urgență

Dependența tot mai mare de plățile electronice determină instituțiile europene să readucă în atenție importanța numerarului în gestiunea ...

Edița "Vară pentru voi" din 24 august oferă o oglindă fidelă a preocupărilor esențiale ale societății actuale, îmbinând armonios sfatul ...

Festivalul de folclor „Mamaia”, la 25 de ani. Trei seri de spectacol, în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

Misteriosul „Gene Kelly – un american la... Hollywood”. Documentar despre un simbol al dansului, la TVR 2

Facem o călătorie prin lumea lui Gene Kelly, dansator de geniu, coregraf şi regizor pentru care dansul a fost un angajament politic. ...

„Nicolas Cage, savantul nebun al Hollywoodului”, un documentar portret al actorului la TVR 2

Cercetează neobosit arta actoriei, este hotărât să dezvolte noi formule și își folosește fiecare film pe post de laborator! Despre un actor cu ...