loader
Foto

Horoscopul zilei de 21 august

RECOMANDARI

Venus şi Saturn fac echipă bună împreună, chiar şi când sunt în opoziţie. Ne provoacă astfel să ne uităm prin ochii adultului la relaţii, plăceri, standarde şi valori. Prezenţa lui Saturn retrograd în Berbec ne cere să rămânem autonomi în orice formă de colaborare ne-am afla şi vine cu responsabilităţi şi limitări, în timp ce Venus în Balanţă tinde să evite conflictele, să niveleze asperităţile, să accepte variante de compromis. Totuşi, nu putem păstra la nesfârşit un parteneriat sau nu putem să rămânem într-un context doar ca să salvăm aparenţele. Opoziţia va provoca pentru unii discuţii serioase pe tema angajamentelor, răspunderii, obligaţiilor, independenţei, pentru alţii reevaluări şi reorganizări la capitolul resurse. Va deveni clar unde nu există reciprocitate, cine nu-şi asumă angajamentul şi dacă lipseşte ordinea, corectitudinea, disciplina, măsura. Parteneriatele, profesionale sau emoţionale, au nevoie de o structură construită pe respect, loialitate, consecvenţă, încredere reciprocă. Iar Saturn se asigură că toate aceste condiţii vor fi întrunite pentru ca parteneriatele să reziste. Va scoate la iveală relaţiile bazate pe codependenţă, va da teste de maturitate şi în privinţa gestionării finanţelor sau a felului în care ne apreciem valoarea.

 

Berbec

Cu intenție sau fără, îți reconsideri parteneriatele și modul în care relaționezi. Observă azi dacă există echilibru între dorințe și nevoi, între ce oferi și ce primești într-o relație. E timpul să evaluezi obiectiv implicarea ta și răspunsul celuilalt. Concluziile pot impune restricții, limite, decizii de a schimba dinamica.

Taur

Pentru că îți dorești să ai echilibru pe toate planurile, trebuie să privești cu maturitate modul în care chiar tu ți-ai încălcat promisiunile, nu ai fost disciplinat, ți-ai asumat mai multe decât puteai face, te-ai suprasolicitat. Este un moment bun să-ți revezi prioritățile, să faci lista obiectivelor, să ai curajul să pui sănătatea și liniștea ta pe primul loc.

Gemeni

Începi să te uiți altfel la grupurile din care faci parte, cu gândul la roluri și răspunderi, obligații și limitări. E posibil să nu te simți în largul tău, să nu crezi că te poți exprima liber, să ai de susținut o anume imagine sau de menținut un statut. Dacă responsabilitățile au ajuns să cântărească prea mult și ai început să te pierzi pe tine, vei fi nevoit să pui niște limite.

Rac

Te-ai putea trezi tras simultan în două direcții; pe de o parte cariera îți cere atenție, asumare, timp, dar pe de altă parte vei simți că nu mai poți să te dedici cum ai vrea vieții de familie. Ori poate că îți dorești să duci o viață liniștită și confortabilă, dar viața profesională se dovedește a fi foarte solicitantă. Concentrează-te pe echilibru și rezistă tentației de a te sacrifica, oferind mai mult din energia ta unei singure direcții.

Leu

Ceva te face azi să-ți reconsideri fie planurile de călătorie sau studii, fie convingerile sau perspectiva. O întârziere, o nepotrivire sau chiar o conversație dificilă pot fi o ocazie să te repoziționezi. Ia o pauză pentru a examina felul în care te raportezi la o situație, cum comunici ce gândești, dar și cum primești ce ți se spune.

Fecioară

Oferă azi atenție aspectelor care îți oferă siguranță. Urmărește dacă există un echilibru în planul resurselor pe care le împarți cu ceilalți. În cazul în care un angajament, o relație, un contract îți epuizează resursele sau te constrâng, e momentul să stabilești niște limite care să te protejeze. E un moment bun să te uiți și la felul în care ți-ai apreciat până acum propria valoare.

Balanță

Ai ajuns într-un punct în care reevaluezi cu obiectivitate o relație sau o implicare contractuală. Nevoia ta de armonie poate nu a fost împlinită, răspunderile sau limitările sunt mai mari decât te așteptai. Te-ai putea simți blocat, restricționat, constrâns de un parteneriat în care până acum poate ai apelat mai mult la diplomație, evitând să spui lucrurilor pe nume.

Scorpion

Nu poți evita responsabilitățile de zi cu zi, dar nici să te prefaci că nu ai nevoie de o pauză. Adevărul este că trebuie să gândești cu totul altfel rutina, să faci ordine în priorități, să pui mai multe limite în situațiile care te suprasolicită. Vei recăpăta echilibrul dorit atunci când vei pune pe primul loc propria stare de bine.

Săgetător

S-ar putea să te trezești că perspectiva ta nu a fost realistă, că ai investit într-un proiect care nu se îndreaptă în direcția dorită de tine. E momentul ideal să observi dacă planurile, relațiile, activitățile în care ești implicat te reprezintă, îți oferă o stare de bine sau doar te epuizează. Investește-ți energia în comunități care îți oferă sprijin real, în locul unei validări superficiale.

Capricorn

Nu poți mulțumi pe toată lumea. Încercând să faci asta descoperi că tu ești cel mai mare nemulțumit. Poți constata că nu e deloc ușor să menții în echilibru axa familie-carieră, oricât ai vrea să fii cel care salvează situația de fiecare dată. Responsabilitățile familiale ar putea fi copleșitoare, motiv pentru care nu mai poți să te dedici cum ai vrea profesiei. Nu este cazul, însă, să sacrifici nicio parte a vieții tale, doar să te reorganizezi, fiind atent la ce e cu adevărat important.

Vărsător

Anumite planuri pot fi întârziate, unele discuții reluate și niște perspective reconsiderate. Poate va fi nevoie de mai mult efort sau de răbdare din partea ta ca să reușești ce ți-ai propus. Verifici cu ocazia aceasta dacă ai fost realist în așteptări și dacă ce-ți dorești e fezabil. Blocajele nu sunt menite să te facă să renunți, ci doar să încetinești și să-ți regândești strategia.

Pești

Neînțelegerile într-un parteneriat pe tema contribuției fiecăruia ar putea să te facă atent nu doar la echilibrul dintre a oferi și a primi, ci și la cel de dependență - independență. Vei privi cu mai multă responsabilitate resursele și implicarea emoțională, poate chiar te vei uita puțin altfel și la propria valoare. Posibilele restricții financiare îți arată exact unde s-a creat dezechilibrul.

Foto: Pixabay - Saturn/ TheSpaceway

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
„Lun(e)a de teatru” oferă telespectatorilor TVR 1 capodopera lui Camus, „Caligula”

TVR continuă să valorifice comorile dramaturgiei universale din Arhiva de Aur și propune telespectatorilor un eveniment cultural excepțional. ...

„Tezaur folcloric” deschide un nou sezon la TVR 1: o călătorie în inima tradițiilor și a poveștilor din vatra satului românesc

Duminică, 6 septembrie, de la ora 13.00, prima ediție aduce în fața telespectatorilor TVR 1 un moment special prezentat de Ansamblul Folcloric ...

O reinterpretare magică a Hollywoodului anilor 1930, în clasicul „Ginger şi Fred”, la TVR Cultural

Nominalizat la premiile Globul de Aur şi BAFTA 1987 pentru cel mai bun film străin şi recompensat cu Premiile David di Donatello pentru cel mai ...

 Cupa României la fotbal: rezultatele de joi, din faza grupelor

Ziua de joi a adus pe teren echipe precum Rapid București și deținătoarea trofeului, Universitatea Craiova, ambele reușind să își adjudice toate ...

Stela Popa: „Am făcut carte românească, aşa cum şi-au dorit ai mei”

„Anul acesta, «Ora de ştiri» împlineşte fix zece ani de când este difuzată la ora 18.00 zilnic, pe TVR 2, în acelaşi format. Sunt mândră că am ...

Tabloul rezultatelor de miercuri din faza grupelor Cupei României la fotbal

Cea de-a doua zi programată în faza grupelor din Cupa României la fotbal a adus victorii clare pentru favoritele la calificare, meciurile fiind ...

Deteriorarea educației publice și provocările structurale ale sistemului de învățământ

Studiul realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP în perioada august 2025 – iunie 2026 indică faptul că aproape jumătate dintre români ...

Obiceiuri mici pentru o sănătate mentală mai bună în fiecare zi

Cu toții putem citi cărți de dezvoltare personală sau asculta speakeri motivaționali ce dezbat tema stării de bine în încercarea de a afla mai ...

Toamna vine cu un nou sezon „Simplu și rural” la TVR 2

Sâmbătă dimineață pornim într-o nouă călătorie în mediul rural, acolo unde munca, pasiunea și respectul pentru natură se transformă în roade. ...

Orașul Iași devine, pentru un weekend, epicentrul unei competiții automobilistice de anvergură, "Raliul Iașului", ediția cu numărul 42, ...

Ediție specială „Universul credinței”, la TVR 1: Sfânta Liturghie ce încheie ITO 2026, în direct de la Catedrala Națională

Joi, 3 septembrie, de la ora 10.00, TVR 1 transmite în direct, în cadrul unei ediții speciale „Universul credinței”, slujba Sfintei Liturghii ce ...

Heal the World: The Music of Michael Jackson. Un concert energizant, cu Big Band-ul Radio România şi Romanian Youth Jazz Orchestra, la TVR Cultural

Proiectul dedicat celor mai cunoscute piese ale legendarului artist american - „Heal the World – The Music of Michael Jackson” – se vede ...

Cupa României la fotbal: marți a debutat faza grupelor

Faza grupelor din Cupa României la fotbal a debutat cu meciuri spectaculoase, în prima zi fiind consemnate 17 goluri în cele cinci partide ...

Platforma digitală „eSănătateaMea”, blocaje majore

Debutul platformei digitale „eSănătateaMea”, concepută pentru a centraliza online documentele medicale ale pacienților, a fost marcat de ...

De ce anonimatul este cea mai puternică operă a lui Banksy? Documentarul „Cine este Banksy?”, la TVR Cultural

Poliţişti, jurnalişti, oameni de ştiinţă, pasionați de artă … toți visează să descopere, cândva, identitatea acestei vedete planetare a Street ...