loader
Foto

Horoscopul zilei de 20 iulie

RECOMANDARI

Opoziția lui Jupiter în Leu cu Pluto retrograd în Vărsător completează astăzi configurația pe care astrologii o numesc „Coșul lui Barbault” sau Leagănul. Într-o structură ca aceasta, dominată de aspecte armonioase, opoziția este cea care va aduce provocarea. Poate este o modalitate prin care Universul ne arată că există și condiții de îndeplinit pentru a crea o viață mai bună pentru toți. Da, Jupiter este considerat Marele Benefic și se spune că amplifică tot ce „atinge”. Dar e la fel de adevărat că acolo unde este prezent, exagerările sunt posibile, la fel ca și depășirea limitelor sau a măsurii. Cu Jupiter în Leu vom observa și aspecte mai puțin plăcute, cum ar fi: grandomania, tendința de supraestimare a unor calități, abuzul de putere, lăcomia, promisiunile fără acoperire, dorința de vizibilitate, recunoaștere sau control asupra altora. Și pentru că în ecuație este implicat Pluto, vom vedea în ce măsură va fi vorba despre exercitarea puterii. Retrogradarea lui Pluto sugerează că adevărata transformare începe în interior, prin revizuirea relației pe care fiecare o are cu puterea și controlul. Leul este semnul regalității, liderilor, nobililor, celor privilegiați, celor cu faimă, iar Vărsătorul vorbește despre colectiv, comunități, oameni obișnuiți. Opoziția poate fi citită și ca o luptă între două tabere cu mentalități diferite. Dar și între două puteri. De fapt, opoziția are scopul de a trezi atât conștiința colectivă, cât și cea individuală, mai ales a celor care dețin puterea, într-o formă sau alta. Este un prilej pentru a ieși de sub stăpânirea ego-ului, din măști și roluri, pentru a da voie sinelui autentic să vină în scenă. Sub influența acestui aspect am putea să ne descoperim adevărata autoritate interioară. Trigonul lui Jupiter cu Neptun retrograd în Berbec este o oportunitate de îmbrățișat. În ciuda tensiunilor și a complexității aspectelor momentului, ni se arată că există speranță și merită să ne urmăm viziunea. Însă nu suntem lăsați să visăm fără rost, trebuie să alegem înțelept direcția. În aceste vremuri tulburi, în care alegerile nu sunt deloc ușoare, expresia „Meden agan” (gr. Nimic prea mult) rămâne un reper valoros.    

 

Berbec

Nu ai nicio scuză să nu-ți transpui viziunea într-un proiect creativ. Oricât de multă presiune ar exista din afară sau câte tentații ai avea să te implici în proiecte ori cauze colective în care riști să-ți pierzi vocea unică, încearcă să le reziști. Mesajul nu este să lucrezi de unul singur la ceea ce te bucură, ci să te exprimi autentic, indiferent ce alegi să faci.

Taur

Ai simțit bine, chiar este momentul să-ți reconsideri prioritățile. Vechile rețete ale succesului sau obiectivele care îți ofereau o formă de siguranță merită puse sub semnul întrebării. Acasă nu este locul cu care te-ai obișnuit, ci locul în care te simți bine cu tine însuți. Ia acele decizii care nu hrănesc doar ambiția sau imaginea succesului, ci îți oferă sentimentul că te întorci la ceea ce te reprezintă.

Gemeni

Începi să-ți pui alte întrebări, iar acest simplu fapt te poate conduce în cu totul alte direcții. Primele concluzii la care ajungi îți vor provoca principiile, valorile sau credințele și te vor determina să le privești dintr-o perspectivă nouă. Posibilitatea de a-ți schimba viziunea asupra lumii este mare. Important este ca, în tot acest proces de filtrare și analiză, să ai curajul să-ți descoperi propriul adevăr.

Rac

Devii conștient de dorința de a fi independent și de a te bucura de resursele tale fără constrângeri, dar și de responsabilitățile care decurg din parteneriate sau înțelegeri. Ar fi bine să-ți reconsideri implicarea și să încerci să păstrezi un echilibru între ceea ce oferi și ceea ce primești. Pe măsură ce îți redefinești ce înseamnă de fapt succesul pentru tine, descoperi și resurse interioare pe care până acum nu le-ai valorificat.

Leu

Se schimbă felul în care te privești, pentru că alegi să fii sincer cu tine însuți. Poate că o relație te provoacă să vezi și ceea ce ai preferat să ignori până acum. Dorințele tale și ale celuilalt nu se întâlnesc întotdeauna, iar provocarea este să găsești o formulă de compromis fără să te pierzi pe tine în proces. Începi să privești altfel unele convingeri sau idealuri și să renunți la imaginea pe care ți-ai construit-o despre anumite situații sau persoane.

Fecioară

În ultima perioadă ai încercat, poate, să faci față tuturor responsabilităților, mai ales celor de la locul de muncă, însă începi să înțelegi că nu este nevoie să te sacrifici, ducând mai multe greutăți decât poți, de fapt. Sunt șanse ca lucrurile să se schimbe pe măsură ce observi fricile sau atașamentele care te-au dirijat din umbră. Este momentul să-ți schimbi radical stilul de viață, învățând să faci diferența dintre ceea ce este responsabilitate reală și ce este sacrificiu inutil.

Balanță

Nu te mai lași purtat doar de entuziasm, implicându-te în proiecte sau relații care par minunate de la distanță, dar nu la fel de grozave atunci când le privești de aproape. Deși îți place să strălucești în mijlocul celorlalți, vei înțelege că este mai important să fii autentic decât să te conformezi doar pentru a fi apreciat, susținut sau acceptat.

Scorpion

Cultivă succesul profesional pornind, mai întâi, de la propria validare, departe de ochii lumii. Observă ce te pasionează și ce te motivează dincolo de așteptările celorlalți. Dacă rămâi agățat de vechi scenarii, de o falsă senzație de siguranță sau de contexte care nu te mai provoacă să evoluezi, cel mai probabil îți va lua mai mult timp să ajungi acolo unde îți dorești.

Săgetător

Nu este suficient să crezi într-o direcție sau într-un plan, ci trebuie să verifici dacă sunt întrunite toate condițiile pentru ca ele să poată deveni realitate. Nu te baza doar pe fantezii, idealuri sau vise, oricât de frumos ar suna. În același timp, nu renunța la ceea ce te inspiră doar pentru că drumul îți testează răbdarea, consecvența și disciplina.

Capricorn

Începi să privești diferit felul în care îți împarți resursele, fie că este vorba despre energie, bani sau implicare emoțională. Pe de o parte, îți dorești stabilitate și relații care îți oferă o formă de confort material sau sufletesc. Pe de altă parte, înțelegi că a venit momentul să renunți la atașamente care, în timp, au devenit mai degrabă o povară decât un sprijin.

Vărsător

Cât de mult ești dispus să oferi într-o relație și care sunt nevoile tale, în schimb? S-ar putea ca un conflict sau o diferență de viziune să scoată la iveală exact răspunsurile la aceste întrebări. Observă în ce mod îți sunt testate limitele și unde apare nevoia de control, fie din partea ta, fie din partea celuilalt. Totodată, ai ocazia să descoperi că unele concluzii pe care le-ai tras despre relație sau despre omul din fața ta s-au bazat mai mult pe presupuneri.

Pești

Uneori, fără să-ți dai seama, ajungi chiar tu să-ți pui cele mai multe piedici. De aceea, ocupă-te în această perioadă de reclădirea încrederii în tine, de renunțarea la convingerile care te limitează și de reorganizarea stilului de viață. Schimbarea nu va veni printr-un efort mai mare, ci printr-o raportare diferită la propria valoare.

Foto: Grafică Ai 2026

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
Istoria în direct la TVR Sport: Campionii de aur ai canotajului românesc luptă pentru medalii la CM 2026 de la Amsterdam

Evenimentul care reunește elita mondială din canotajul clasic (atleți de top) și para-canotaj (atleți cu dizabilități) se desfăşoară în perioada ...

„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

“MuzA la Băi” - Redescoperirea Patrimoniului la Băile Govora | VIDEO

Expoziția "MuzA la Băi", organizată de Asociația StudioGovora în colaborare cu Muzeul de Arhitectură din România, marchează o inițiativă ...

Concertul de deschidere a Concursului Internațional George Enescu – un eveniment de gală, în exclusivitate la TVR

Unul dintre marile evenimente ale vieții muzicale internaționale, din nou în lumina reflectoarelor la TVR! Concertul de deschidere a Concursului ...

Muzeul Combinatului Siderurgic Reșița: Piese, fotografii, documente & pasiune | VIDEO

Reșița, un oraș al cărui nume a fost odinioară sinonim cu industria siderurgică, își păstrează vie moștenirea, manifestată la tot pasul prin ...

Turismul, generator de imagine şi accelerator de business

Obiectivele de patrimoniu bine conservate datorită investiţiilor şi puse în valoare prin manifestări care le dau viaţă sunt generatoare de ...

Duminica filmului românesc, la TVR 2: istoria unui triunghi amoros, în filmul „Meandre”, cu Margareta Pogonat

Anda este o femeie frumoasă şi elegantă, ale cărei sentimente se împart între soţul ei, Constantin, arhitect de succes, şi Petru, iubitul din ...

Muzică, talent, tradiție: Festivalul „Mamaia” 2026, în direct la TVR

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20:00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

Sezonul estival, o perioadă a relaxării și a călătoriilor, aduce cu sine și o serie de provocări legate de siguranța personală și a bunurilor. ...

Recunoscut pentru versatilitatea și calitatea interpretărilor sale în zona jazz-ului cu mari orchestre, Big Band-ul Radio România abordează ...

Evenimentul care poartă mai departe numele și spiritul lui muzicianului român: Concursul Internațional George Enescu 2026, în direct la TVR Cultural

TVR - Official Broadcaster al ediției aniversare din 2026 a Concursului Internaţional George Enescu. TVR și ARTEXIM, un parteneriat pentru ...

(P) Povestea Arăbescu: cum a devenit un reper pentru iubitorii de parfumuri orientale

În lumea antreprenoriatului, poveștile care rezistă în timp sunt rareori construite pe succes instantaneu. În spatele fiecărui brand apreciat se ...

TVR Craiova a adus în prim-plan la emisiunea "Tableta de sănătate" din 14 august 2026 o serie de teme medicale esențiale, subliniind importanța ...

Provocarea vremurilor noastre: „Descifrarea schimbărilor climatice”, un documentar în premieră la TVR 1

Împreună cu oameni de ştiinţă specializaţi, încercăm să înţelegem mai bine modificările vremii şi ale climei. De ce susţin savanţii într-un glas ...