loader
Foto

Horoscopul zilei de 18 mai

RECOMANDARI

Venus și Marte, ambele aflate la grad anaretic, formează azi un sextil înainte de a trece în Rac, respectiv în Taur. Anumite situații și relații au ajuns la un punct critic și cer o alegere clară. Sextilul aduce soluții, oportunități și contexte prin care lucrurile se pot debloca rapid. Nu mai este loc pentru complicații sau amânări, iar direcția de urmat devine evidentă. Găsim mai ușor cuvintele potrivite pentru a exprima ce gândim, apare o soluție salvatoare, identificăm susținerea necesară și nu mai tergiversăm. Pot avea loc discuții sincere și negocieri spontane, mesajele par să vină exact la timp și hotărârile vor fi luate aproape brusc, după o perioadă în care au fost cântărite mai multe variante posibile. Pentru că vorbim despre gradul 29, vom avea senzația închiderii unui capitol: poate luăm o decizie definitivă în privința unei implicări, colaborări sau a unui contract, clarificăm ceva esențial legat de rolul sau valoarea noastră într-o relație. Este una dintre acele configurații în care intenția și acțiunea ajung, în sfârșit, să funcționeze în același ritm. Avem curajul să facem primul pas și inspirația de a găsi tonul potrivit, iar asta poate schimba rapid cursul unei situații.

 

Berbec

Pare o zi perfectă pentru a lansa idei, a propune soluții sau a negocia clauze cu aerul cuiva care știe exact ce face, chiar dacă improvizează puțin pe parcurs. S-ar putea să simți nevoia să finalizezi un proiect ori să porți, în sfârșit, acea conversație importantă pe care ai tot amânat-o. Deciziile se leagă firesc azi. Tot ce ține de spiritul tău de inițiativă și de capacitatea de a te adapta din mers are șanse să funcționeze impecabil astăzi.

Taur

E momentul concluziilor mature și al calculelor făcute cu mintea limpede: ai înțeles în ce merită să investești, ce resurse îți sunt cu adevărat necesare și care îți sunt prioritățile reale. Așa că vei acționa strategic și discret pentru a-ți reorganiza timpul, banii și energia într-un mod eficient. Iar dacă tot ai ajuns la această claritate, e posibil să fii dispus să testezi și alternative care îți simplifică viața fără să-ți răstoarne confortul.

Gemeni

Descoperi că oamenii sunt mult mai dispuși să te sprijine atunci când alegi să negociezi, să cauți soluții avantajoase pentru toată lumea și să te adaptezi din mers fără drame inutile. Schimburile de idei pot duce astăzi la concluzii concrete și chiar la decizii importante. E posibil să simți că a venit vremea să hotărăști clar încotro merg planurile tale pe termen lung sau să închei o etapă legată de o colaborare, o asociere ori o relație cu o comunitate.

Rac

S-ar putea să te lupți cu o anumită nerăbdare, pentru că ești extrem de motivat să acționezi în direcția independenței profesionale. Ai traversat o perioadă în care ai analizat atent opțiuni, soluții și strategii care să fie în acord cu valorile și dorințele tale reale. Acum, dacă lucrurile au devenit mai clare pentru tine, vei găsi și instrumentele necesare pentru a transforma intențiile în rezultate concrete.

Leu

Nu mai găsești niciun motiv serios pentru care să nu mergi înainte în direcția convingerilor și planurilor tale. Dorința de aventură, nevoia de expansiune și plăcerea schimburilor intelectuale sunt argumente mai mult decât suficiente. O schimbare de perspectivă, aparent minoră, te poate trimite pe un drum complet diferit și îți poate deschide apetitul pentru proiecte noi, fascinante și poate puțin prea ambițioase — adică exact cum îți place.

Fecioară

Simți că a venit timpul să închizi un capitol care presupune eliberarea de datorii, constrângeri sau tipare care te-au ținut prea mult în expectativă. Situațiile ori relațiile de care depindeai cândva își pierd treptat influența asupra ta. Reușești să găsești o soluție constructivă care îți poate schimba radical direcția, statutul sau chiar reputația. Probabil pentru că, între timp, ai învățat să-ți folosești mai inteligent abilitățile, să-ți gestionezi resursele și mai ales să te apreciezi la justa valoare.

Balanță

Pe lângă spiritul combativ și impulsivitatea care mai ies uneori la suprafață, ai și niște excelente abilități de negociere. Folosește-le pentru a te repoziționa într-un parteneriat fără să transformi totul într-o luptă a orgoliilor. Chiar dacă alegi să închei o etapă într-o relație sau să reziliezi un contract, încearcă să vezi și perspectiva celuilalt, indiferent dacă rezonezi sau nu cu ea. Diplomația îți poate aduce astăzi rezultate mult mai spectaculoase decât confruntarea directă.

Scorpion

Ești hotărât să scapi de toate constrângerile și auto-limitările care te-au împiedicat până acum să ieși din rutină. Interesant este că provocările par să te stimuleze în loc să te obosească. Rezolvarea unor chestiuni administrative sau schimbările legate de stilul de viață pot avea un efect surprinzător de bun asupra încrederii în tine, dar și asupra stării tale generale. Cu alte cuvinte, începi să simți că recapeți controlul.

Săgetător

În sfârșit ai curajul să spui lucrurilor pe nume și, mai important, să acționezi în direcția a ceea ce îți dorești cu adevărat. Totuși, ar fi bine să ții cont și de punctul de vedere al celorlalți, mai ales dacă te afli într-un parteneriat. Poți rămâne fidel pasiunilor și principiilor tale fără să respingi dialogul sau eventualele compromisuri inteligente.

Capricorn

Ceva te face azi să te mobilizezi rapid: poate o situație de familie, o problemă legată de administrarea unei proprietăți, o mutare sau o chestiune domestică. Partea bună este că momentul e favorabil descoperirii unor soluții neconvenționale. Sau poate apare exact acea oportunitate neașteptată care te salvează elegant în ultimul moment. Rămâi deschis alternativelor care pot reduce stresul și complicațiile inutile.

Vărsător

Ai ocazia să pui capăt unor neînțelegeri într-o relație, așa că folosește-ți creativitatea pentru a-ți susține argumentele într-o lumină favorabilă. Evită să îți impui punctul de vedere cu orice preț și mizează mai degrabă pe soluții care îi permit și celuilalt să-și exprime propria viziune. Uneori, conversațiile cele mai productive sunt cele în care nimeni nu simte nevoia să câștige cu orice preț.

Pești

Probabil va trebui să găsești rapid o rezolvare pentru o situație care privește resursele familiei sau administrarea unor cheltuieli comune. O discuție calmă și amiabilă poate ajuta mai mult decât o decizie luată la nervi și fără drept de apel. Nu lăsa presiunea momentului să decidă în locul tău. Există soluții alternative, iar unele dintre ele îți pot simplifica viața mai mult decât crezi.

Foto: Shutterstock_Aris Suwanmalee G / Sundial Zodiac

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
Frumuseţe, echilibru, perle rare în documentarul „Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă”, la TVR Cultural

Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale ...

O noapte imperială sub stele: Concertul de vară al Filarmonicii din Viena se vede la TVR Cultural

Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 21.00, TVR Cultural transmite unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale stagiunii muzicale internaționale: ...

BAC 2026: Soluționarea contestațiilor urcă rata de promovare la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat pentru sesiunea de vară a anului 2026, devansând cu o ...

Universitatea Craiova își adjudecă Supercupa României în urma loviturilor de departajare

Sezonul competițional intern a fost deschis oficial în Bănie prin disputa pentru Supercupa României, un duel de orgoliu care a reeditat ...

Descoperim „Comori uitate din bazinul Mediteranei”, într-un documentar splendid, la TVR 2

Fiecare episod explorează o țară mediteraneană diferită și o lume unică: arheologie, arte plastice, palate, artă religioasă, comori scufundate ...

Libertate și austeritate: Cine e Stăpânul Inelelor ?

Dacă în anii '60 mișcarea hippie vedea în „Stăpânul Inelelor" un manifest pacifist, generația Indignaților de după 2010 ar fi putut reciti cartea ...

„Ecouri”, concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma, la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural vor descoperi teme reprezentative din creația lui Romeo Cozma, reinterpretate într-o manieră orchestrală modernă, ...

Serialul pentru copii „Cireşarii

Vara aceasta este plină de peripeţii pentru copii şi adolescenţi. Începând cu 13 iulie, de luni până vineri, de la ora 10.00 (şi în reluare, de ...

Dincolo de politică, comunitățile au nevoie de soluții - nouă dezbatere la INFO ETNIC

La TVR INFO, Boris Velimirovici și echipa emisiunii propun o dezbatere despre responsabilitatea reprezentanților minorităților naționale, dincolo ...

CM 2026: Franța, calificată în semifinale după 2-0 cu Maroc

Franța își asigură calificarea în semifinale după un duel categoric în fața Marocului.

Adaptarea românilor la presiunea economică

Românii înregistrează o creștere a stresului financiar, dar reiau planurile pentru achiziții majore.

Final spectaculos pentru „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”: TVR Cultural și TVR 3 transmit în direct concertul extraordinar „Opera Crossover”

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” se încheie sâmbătă, 11 iulie, cu unul dintre cele mai ...

PORTRET DE ARTIST | In memoriam Răzvan Ionescu: Teatrul ca drum al devenirii întru Hristos. Arta ca vocație, credința ca rost

TVR Cultural vă invită, joi, 9 iulie 2026, ora 20.30, să urmăriți emisiunea „Portret de artist” dedicată actorului Răzvan Ionescu. Veți putea ...

Cântec, joc şi poveste cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, la TVR 1

Au participat la evenimente importante în mari oraşe ale ţării, alături de alte grupuri folclorice profesioniste de la noi. De fiecare dată, s-au ...

Deciziile Summitului NATO de la Ankara și evaluarea strategică a României privind Flancul Estic

Reuniunea la vârf a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), desfășurată în capitala Turciei, s-a încheiat cu adoptarea unei ...