loader
Foto

Horoscopul zilei de 16 septembrie

RECOMANDARI

Astăzi, Neptun retrograd în Berbec perfectează sextilul cu Pluto retrograd în Vărsător. Planetele transpersonale, cum sunt acestea, au cicluri foarte lungi, iar influența aspectelor pe care le formează este de durată. Ele au impact asupra întregului climat sociocultural. Sextilul este un aspect de susținere; el ne arată potențialul unei situații, însă reușita nu este garantată, pentru că depinde de alegerile noastre. Influența unui astfel de sextil între planetele transpersonale se vede cel mai bine de-a lungul unei perioade îndelungate. Pentru că planetele sunt retrograde, avem parte de o invitație colectivă la reevaluare. Puterea este în ceea ce ne imaginăm, visăm, ne dorim, în motivație, curaj și pasiune, în credință, dar, în egală măsură, și în disponibilitatea noastră de a ne adapta, de a învăța și de a ne schimba. Nu putem clădi pe o fundație care nu este rezistentă, de aceea trebuie mai întâi să ne eliberăm de vechi pentru a face loc noului. Rămâne să descoperim care sunt structurile, sistemele, mentalitățile colective de transformat pentru a crea o lume mai bună.

 

BERBEC

Dacă dimineața ai senzația că știi exact ce ai de făcut și cum să-ți organizezi programul, fiind gata să treci la acțiune, entuziasmul se va tempera treptat. Lucrurile lăsate neterminate, acasă sau la serviciu, îți cer atenția. Poate fi la fel de important să renunți la ceea ce nu te mai ajută. În loc să începi astăzi activități de amploare, ocupă-te de chestiunile de rutină. Seara, gândurile te pot purta spre alte orizonturi, spre ceva care să te îmbogățească și să-ți hrănească dorința de cunoaștere. Îndrăznește să visezi, chiar dacă ceea ce îți dorești pare încă departe. Pe măsură ce te apropii de acel obiectiv, vei înțelege ce trebuie reconsiderat, la ce e timpul să renunți și unde merită să-ți investești efortul.

TAUR

Ai destule idei despre cum ai putea îmbunătăți o relație sau un parteneriat, doar că acum e mai util să le lași să se așeze decât să treci imediat la acțiune. Azi sunt favorizate interacțiunile lejere, nu negocierile importante sau semnarea unor contracte. Treci prin schimbări importante în carieră, poate reflectezi la ajustările pe care le ai de făcut ca să treci la un alt nivel ori să te îndrepți în altă direcție, aliniată cu un vis de-al tău secret.

GEMENI

Dorința de a avea toate responsabilitățile sub control încă de la prima oră a dimineții se va estompa pe parcursul zilei. E mai bine să iei totul cum vine, fără să te grăbești sau să faci mai mult decât poți. Dacă-ți rămâne timp pentru tine, reflectează la felul în care grupurile din care faci parte îți șlefuiesc convingerile, dar și la viziunea care te motivează și la cum ai vedea-o manifestată pe termen lung.

RAC

Pasiunea, creativitatea, ideile nu-ți lipsesc, însă ai nevoie să apelezi și la pragmatism dacă vrei să vezi rezultate clare. Gândește-te bine la instrumentele concrete prin care poți realiza acel proiect la care visezi înainte să acționezi în vreo direcție. Dacă nu ai încă un plan clar, nu ai reușit să te aduni, e un moment bun să vezi măcar în minte direcția de urmat. Mai ales din punct de vedere profesional. Resursele comune pot juca un rol important în evoluția ta, nu ignora susținerea celorlalți, dar nici nu depinde de ea.

LEU

E una din zilele acelea în care ai prefera să te bucuri de confortul căminului în loc să-ți consumi energia în altă parte. Și probabil că intuiția te ghidează bine spre spațiul în care te simți în siguranță. Seara, după ce ți-ai încărcat suficient bateriile și ai stat destul de vorbă cu tine însuți, caută compania prietenilor sau implică-te într-o activitate distractivă. Discret și în timp îți vei revizui convingerile legate de parteneriate, ai să descoperi imaginea de ansamblu a tiparelor tale de relaționare.

FECIOARĂ

Deși aparent ești deschis interacțiunilor cu ceilalți, dispus să-ți oferi concret ajutorul, ești probabil cu gândul în altă parte. Dacă pe parcursul zilei ai să vrei să te gândești mai mult decât să vorbești, poate că așa ar trebui să faci. Nu e cel mai bun moment să inițiezi conversații importante. Și dacă tot îți dai ocazia să reflectezi, vezi ce ai putea să schimbi efectiv pentru a-ți îmbunătăți rutina, stilul de viață, sănătatea. Și, mai ales, să observi la ce obișnuințe ar fi bine să renunți definitiv.

BALANȚĂ

Nu-ți lipsesc resursele pentru a evolua profesional în direcția dorită. Gândește-te, însă, în ce merită să te implici și fă o strategie în detaliu. Este o zi potrivită pentru a pune la punct detalii, nu și pentru a investi efectiv în ceva. Seara, ai să fii dornic să schimbi impresii cu cei din comunitate și să faci drumuri scurte. E posibil să ai niște conștientizări în legătură cu un partener sau asociat, să vezi dinamica din spatele unei relații. Poți să-ți reconsideri angajamentele, abordarea față de celălalt, implicarea.

SCORPION

E bine că-ți faci planuri, dar, deocamdată, pune la punct detaliile, nu te grăbi să acționezi. Dacă poți să-ți dai azi o pauză, chiar în mijlocul săptămânii, nu rata șansa. Spre seară, concentrează-te asupra capitolului resurse-valori, fii realist, vezi ce te susține și unde e nevoie de altă strategie. Este o idee bună să-ți reevaluezi activitățile de rutină, programul, stilul de viață, obiceiurile de zi cu zi. Dar fă asta fiind atent la toate condiționările, tiparele moștenite, mecanismele de supraviețuire, temerile. Renunță la tot ce te împiedică să-ți asculți propriul ritm și să-ți alegi prioritățile.

SĂGETĂTOR

Ți-ar fi util azi să nu te grăbești cu deciziile, chiar dacă simți că ai claritate. Revelația pe care o vei avea în legătură cu cariera, rolul public, autoritatea profesională trebuie să fie completată de detalii pragmatice, instrumente reale, resurse concrete. Seara, când Luna intră în semnul tău, ai să vrei să faci ceva senzațional cu toată energia pe care o vei simți. Până reușești să schimbi lumea, concentrează-ți atenția pe ce depinde de tine. Pune gândirea și exprimarea creativă în folosul unui proiect, a unei relații, a unui plan colectiv care are nevoie de amprenta ta.

CAPRICORN

E posibil să ai în vedere o asociere, un parteneriat, o colaborare pe care să te poți baza. Poate încă mai cauți oamenii potriviți, care să-ți împărtășească viziunea sau împreună cu care să simți că evoluezi. Este o zi bună să discuți, să observi, să analizezi, să selectezi, mai puțin potrivită, însă, pentru a semna efectiv un acord. Pe fundal, ești în plin proces de reconstrucție a fundației, atât a celei materiale, cât și a celei emoționale. Schimbi felul în care te raportezi la propria valoare, la resursele tale și la tot ce te face să te simți stabil, dar, în același timp, îți oferă și independență.

VĂRSĂTOR

Nu este exact momentul în care să implementezi o strategie nouă în carieră, dar, în schimb, te-ar ajuta să faci un plan de reorganizare, să-ți revizuiești programul și resursele implicate. Capătă claritate în legătură cu funcția dorită, direcția în care vrei să te îndrepți profesional, recompensa pe care o aștepți, dar și ce trebuie să oferi în schimb. Treci printr-o transformare lentă, dar importantă, a modului în care gândești, comunici, te raportezi la lume. Iar aceasta, deși este de durată, nu va trece neobservată.

PEȘTI

Dă credit astăzi nevoii tale de a medita, de a avea conversații pe teme filozofice, de a-ți extinde cumva aria cunoașterii. Ceilalți ar putea să-ți comunice detalii interesante, la care apoi merită să reflectezi. Vorbește mai puțin, ascultă mai mult, lasă subiectele deschise. Seara, ceva te-ar putea face să-ți concentrezi toată atenția asupra aspirațiilor profesionale. Discret, dar sigur, se transformă modul în care îți percepi propria valoare și îți apreciezi resursele, începi să renunți la autosabotaj și la un anume mod de a gândi care era în defavoarea ta.

Foto: Shutterstock_Nigita/ A close up of an hourglass on the table

*Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), acest conținut are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
Valoarea strategică a pregătirii mentale în optimizarea performanței sportive

Cu toate că investiția într-un specialist în pregătire mentală poate fi percepută inițial ca un efort financiar suplimentar, analiza pe termen ...

Economia supraviețuirii și criza morală

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU vă invită la o ediție de colecție "Alchimia banilor". Invitați în ...

“Stare de bine”: Cât curaj cere schimbarea? | VIDEO

În această ediție a emisiunii “Stare de bine” vorbim despre schimbările care nu se produc peste noapte, ci se pregătesc în timp. Despre ...

Povești cu și despre marii artiști care au făcut România să râdă, la „Gala umorului – Campionii comediei”

TVR 1 ne invită în fiecare vineri, de la ora 20:00, să ne reîntâlnim cu personalități care au scris istoria comediei românești. Din 16 ...

„De la Regine, la Domnițe” – povestea iei românești, de la curțile regale, înapoi, în stradă. În premieră, la TVR 1

Costumul popular românesc, purtat cândva de țărănci, prințese și regine, revine astăzi în viața de zi cu zi, ca simbol al identității și ...

Din nou la Blaj de la Festivalul Național de Folclor Strugurele de Aur, ediția cu numărul 22, un eveniment organizat de Compania Jidvei, având la ...

Noul Dacia Duster hibrid, între confortul urban și teritoriul care l-a făcut celebru | VIDEO

Noua generație Dacia Duster. Cum funcționează renunțarea la clasicul cardan în favoarea gestionării electronice și dacă acest sistem livrează ...

Decalaj semnificativ între sistemul educațional și piața muncii în rândul tinerilor

Integrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii reprezintă o provocare structurală majoră pentru societatea românească, evidențiind o mare ...

Echilibrul și fractura compasiunii: orașul multicultural, de la frică la integrare

„Ne pregătim” de o revoltă a mașinilor pe care s-ar putea să nu o vedem niciodată, dar refuzăm să prevenim revolta oamenilor rămași fără glas. ...

Călătorie savuroasă prin România, cu Gianina Corondan. Un nou sezon „Vizită de lucru”, la TVR 1. Poftiţi la masă!

Pâinea, vinul, sarmalele, micii și prăjiturile intră în rolurile principale ale noului sezon „Vizită de lucru”. Din 17 octombrie, de la ora ...

Cine plătește factura spectacolului politic? Daniel Dăianu, la „Dezacorduri de pace”

Academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, este invitatul Monicăi Ghiurco la „Dezacorduri de pace”, joi, 15 octombrie, de la ...

Poftă de țară la Călinești: ciorbă de cocoș, tochitură la ceaun și pâine din cuptorul cu lemne | VIDEO

La doar 20 de minute de Craiova, un loc amenajat în stil texan pune pe masă gustul Olteniei de altădată, cu produse făcute în gospodărie. Vedem o ...

Kyrie Mendél: „Eu și muzica am fost nedespărțiți din acea seară”

Elegant, introspectiv și cu o voce care îmbină sensibilitatea pop cu forța teatrului muzical, Kyrie Mendél a devenit în ultimii ani una dintre ...

Meteoritul, castelul și ardelenii. Călătorie plină de surprize prin județul Cluj, duminică, la „Exclusiv în România”, TVR 1

Istoria, misterele și poveștile oamenilor se întâlnesc în cele mai neașteptate locuri! Duminică, la „Exclusiv în România”, Cristian Tabără şi ...

Analiza recentă de la Moldova Security Forum a scos în evidență o serie de perspective importante privind securitatea regională, cu un accent ...