loader
Foto

Horoscopul zilei de 11 iulie

RECOMANDARI

Cu Venus și Nodul Sud în Fecioară, putem conștientiza niște tipare de comportament în relații și un anumit mod de a ne raporta la propria valoare. Vom observa dacă tindem să corectăm, îmbunătățim sau salvăm relații pentru a simți că suntem de ajutor și că efortul nostru este apreciat. Chiar dacă unele lucruri nu depind de noi, iar altele nu sunt nici măcar responsabilitatea noastră, vom dori să intervenim, să ajutăm, să ajustăm sau să găsim soluția perfectă. Poate că dorința aceasta de a repara ceva, chiar și în detrimentul nostru, ascunde o convingere mai veche: aceea că trebuie să fim utili pentru a merita iubirea sau respectul celorlalți. Unii vor încerca să controleze excesiv situațiile sau vor deveni mai critici decât de obicei. Alții vor simți că trebuie să demonstreze cât valorează prin efort, grijă sau sacrificiu. Iar mulți își vor lăsa propriile nevoi pe ultimul loc, doar pentru a-i mulțumi pe cei din jur. Opoziția cu Nodul Nord în Pești este o invitație la a înțelege dacă încercăm să fim de folos sau să ne sacrificăm doar pentru a câștiga iubirea și aprecierea celorlalți. Nu este cazul să renunțăm la discernământul tipic Fecioarei. Mai degrabă, este necesar să îl echilibrăm cu încrederea Peștilor de a lăsa viața să curgă atunci când intuim că încercarea de a controla totul ne-ar bloca. Astfel, experiențele trecutului nu mai devin o povară, ci o sursă de înțelepciune care ne ajută să alegem diferit în viitor.

 

Berbec

Nu ignora ideea aceea care tocmai ți-a trecut prin minte că ar fi momentul să te odihnești. Oprește-te măcar pentru o clipă din căutarea perfecțiunii sau din încercarea de a-ți dovedi eficiența. Dacă simți că te epuizezi încercând să fii util sau să repari totul în jur, întreabă-te de ce simți nevoia să demonstrezi ceva. Lasă deoparte listele infinite de sarcini și oferă-ți momente de liniște deplină, meditație sau pur și simplu somn.

Taur

Astăzi e cazul să te oprești puțin din a despica firul în patru. S-ar putea să te surprinzi analizând excesiv un proiect creativ, o pasiune sau chiar primele etape ale unei idile. Ai putea să-ți răpești bucuria sau să dispară entuziasmul dacă insiști să treci totul prin filtrul utilității sau să corectezi ce poate nici nu e greșit. Azi poți să-ți iei timp pentru a visa la ceva fără să verifici dacă visul tău întrunește toate condițiile ca să se îndeplinească.

Gemeni

Dacă ai terminat ordinea în toată casă și tot mai simți nevoia să faci ceva util nu încerca să controlezi dinamica în familie. Poți deveni critic dacă lucrurile nu se aliniază cum vrei tu, așa că evită azi să-i verifici pe ceilalți. Concentrează-te pe aspirațiile profesionale, gândește-te la rolul pe care ți-l dorești, în acord cu ce-ți spune intuiția că ți s-ar potrivi.

Rac

Pari să ai o dispoziție specială pentru corectat erori, despicat firul în patru și contraziceri. Când obosești să mai analizezi toate detaliile și-ți dai voie, ai să ai acces la o perspectivă mult mai largă. Și nu vor mai conta detaliile nesemnificative, ci valorile înalte. Explorează noi teorii, filozofii, credințe și nu te opri la o singură concluzie, continuă să cauți.

Leu

Poate îți faci prea multe griji în legătură cu finanțele, calculezi și recalculezi din teama că nu te încadrezi în planul pe care ți l-ai propus. Este posibil să constați că ești destul de atașat de niște bunuri, de o anume situație care îți oferă confort, de un stil de viață cu care te-ai obișnuit și la care nu dorești să renunți. Nu e ușor, dar încearcă să cultivi încrederea și să nu completezi scenariile care au la bază teama de pierdere.

Fecioară

Nu e nevoie să repari pe nimeni azi, mai ales pe tine. Dacă ai tendința să te critici și să-ți pui la îndoială alegerile, e momentul perfect să te gândești de ce o faci. Idealizarea celorlalți nu e o idee bună, dar nici încercarea de a-i schimba. Bazează-te pe discernământul tău, dar dă voie și intuiției să aibă un cuvânt de spus, mai ales în chestiuni legate de asocieri, contracte, parteneriate.

Balanță

Vei procesa în liniște vechi tipare de relaționare, posibil chiar vei descoperi atașamente nesănătoase de care trebuie să te eliberezi. Trebuie să accepți situațiile trecute așa cum sunt, să înveți din ele chiar dacă nu îți convin și să renunți la analize epuizante. În schimb, poți să-ți aduci atenția și energia în prezent, să te bucuri de ce este bun, fără să încerci să controlezi ce nu depinde de tine.

Scorpion

Începi să observi tendința de a te pune repetat în serviciul unei comunități, unor proiecte sau relații amicale, posibil ca să te simți validat. Renunță să le mai faci altora pe plac din acest motiv, câștigând astfel propria apreciere. Vei începe să-ți descoperi chemarea și pasiunile, în plus vei face loc și conexiunilor autentice.

Săgetător

Sacrificiile pe care le faci în slujba carierei, reputației sau imaginii fără să ții cont de restul priorităților te vor duce probabil la un dezechilibru. Chiar dacă prin realizările profesionale capeți mai multă încredere în propriile forțe și simți că îți găsești rostul, trebuie să iei în considerare și spațiul familial, locul unde nu e nevoie nici de titluri, nici de funcții sau diplome, ci doar de tine așa cum ești.

Capricorn

Poți să rămâi între limitele propriilor convingeri, să-ți dai valoare prin ceea ce crezi. Sau poți să te gândești că nu deții adevărul suprem, nu trebuie să corectezi părerea nimănui, nici să impui perspectiva ta altora. Când accepți că fiecare are dreptul la opinia sa și vede lumea prin filtrul său, trezești empatia și te deschizi și altor puncte de vedere.

Vărsător

Se pare că începi să-ți vezi condiționările, atașamentele, temerile. Poate ai încercat să controlezi resursele comune sau dinamica unei relații, poate că te-ai definit prin ceea ce ai sau prin relația cu celălalt, dar a venit timpul să te rupi de vechile tipare. Lucrează la aprecierea de sine, conștientizarea talentelor și nu te mai privi prin ochii celorlalți sau în raport cu bunurile pe care le deții.

Pești

E ușor de zis, greu de făcut. Dar merită să încerci. Încetează să mai analizezi în detaliu comportamentul celuilalt, să încerci să corectezi persoana sau acțiunile sale ori să faci totul ca să ai o relație perfectă, sacrificând lucruri importante pentru tine. În schimb, intuiește direcția în care se duce relația, vezi dacă te poți adapta ritmului, mergi acolo unde simți că te regăsești și nu mai renunța la tine.

Foto: Grafică Ai 2026

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
„Dansatoarea din umbră”, un thriller psihologic despre loialitate și sacrificiu, la TVR Cultural

Clive Owen, Andrea Riseborough şi Gillian Anderson fac parte din distribuţia producţiei regizate de James Marsh. O nouă întâlnire cu ...

UNTOLD ONE, la Cluj-Napoca | VIDEO

Între 6 și 9 august 2026 realitatea devine fantezie. În inima Central Park, porțile UNTOLD sunt deschise din nou, iar povestea se va desfășura în ...

Telespectatorii TVR 2 văd comedia „Divorţ din dragoste”, cu Horaţiu Mălăele şi Emilia Popescu

Singura soluţie pentru a rămâne singuri în propria lor casă este... divorţul. Filmul regizorului Andrei Blaier, cu o distribuţie de zile mari, se ...

David Popovici atacă o performanţă istorică la Europene. În direct şi în exclusivitate la TVR

Televiziunea Română transmite ediţia centenară a Campionatelor Europene de Nataţie. TVR Sport şi TVR 1 difuzează competiţia în perioada ...

„Frații Jderi”, superproducția inspirată din opera lui Mihail Sadoveanu, la TVR 1

Duminică, 9 august, de la ora 16.00, TVR 1 îi invită pe telespectatori la o incursiune în Moldova lui Ștefan cel Mare, prin filmul „Frații ...

”Un doctor pentru dumneavoastră” vine cu informații esențiale pentru o stare de bine

Într-o ediţie de colecție a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră”, aflăm că boala nu ține cont de vârstă, de statut sau de nivelul de ...

Serialul „Toate pânzele sus!” ne umple duminicile de aventură, la TVR 2

Peripeţiile legendare ale căpitanului Anton Lupan pe velierul „Speranţa”, în căutarea prietenului său francez Pierre Vaillant, pot fi ...

Piesa „Un actor grăbit” a Laurei Stoica – prima în topul preferinţelor votanţilor în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Cate Blanchett este „Blue Jasmine” – sâmbătă seară, la TVR 1

Alec Baldwin şi Peter Sarsgaard se mai regăsesc în distribuţia dramei a cărei regie e semnată de Woody Allen. Vedem filmul sâmbătă, 8 august, de ...

Spectacol total la TVR: David Popovici și tricolorii luptă pentru aur la Europenele de Natație de la Paris

Cel mai important eveniment al nataţiei în 2026 se vede în direct la TVR Sport şi TVR 1. De 2 X Popovici: David, dar şi Constantin, precum şi ...

Prima câştigătoare a trofeului „Vedeta populară” şi-a aniversat la TVR majoratul carierei sale artistice

Alexandra Chira, un nume important aparţinând tinerei generaţii de artişti ai folclorului românesc, a împlinit 18 ani de la debutul pe scenă. ...

Întâlnire cu jazz-ul autohton, la TVR Cultural: „Contemporan în România”, un concert cu Big Band-ul Radio România şi invitaţii săi

Big Band-ul Radio România dirijat de Simona Strungaru ne încântă cu cele mai noi creaţii de jazz autohtone, dar me vom bucura şi de momentul ...

Piesa „Inimă, nu fi de piatră” a Corinei Chiriac ia argintul în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.

Hora care unește generații | VIDEO

Cahul, un oraș pitoresc din sudul Republicii Moldova, poartă cu mândrie titlul de „capitala horelor”.

Piesa Angelei Similea „După noapte vine zi” – pe podium şi acum în inimile publicului: locul 3 în concursul „Cerbul de Aur Nostalgia”

Perioada de votare a celor 70 de piese ce au cucerit inimile românilor la Festivalul Cerbul de Aur s-a încheiat.