loader
Foto

Horoscopul zilei 13 martie

RECOMANDARI

Nu este întâmplător faptul că, în timp ce Marte și Nodul Nord sunt în conjuncție în Pești, Luna ne dă indicații din Capricorn despre cum ar trebui să gestionăm energia momentului. S-ar putea să fim inspirați prin acest aspect să acționăm în direcția visului nostru, să dăm un sens profund faptelor și să credem poate că avem o misiune de suflet de îndeplinit. Va fi la fel de ușor să ne lăsăm păcăliți că avem o chemare înaltă și trebuie să ne lăsăm duși de val, urmărindu-ne scopul până-n pânzele albe. Cu Marte în Pești e posibil, de asemenea, să ne implicăm într-un conflict pentru a ne susține cauza, credința, idealul sau misiunea. Dar deocamdată nu avem claritatea direcției, pentru că Mercur e încă retrograd și e în detriment în Pești. De aceea, Luna în Capricorn ne cere să fim responsabili și maturi, să ne gândim la consecințele acțiunilor noastre. Nu înseamnă că ne vom ignora chemarea sau că nu ne vom urma visele (pentru că trebuie să avem încredere în ce ne spune vocea interioară), ci că trebuie să verificăm motivațiile din spatele lor înainte de a trece la fapte. Intuiția și logica pot lucra bine împreună în acest context.

 

BERBEC

În timp ce te concentrezi pe prioritățile profesionale și îți urmezi ambițiile, simți o nevoie inexplicabilă de retragere. Poate fi oboseală, dar mai degrabă pare că intuiția are ceva de împărtășit. Dacă ești atent, semnele pe care le primești acum îți arată discret direcția în care ar fi bine să acționezi mai departe.

TAUR

Vrei să te implici într-un proiect cu gândul să construiești ceva solid, pe termen lung. Doar că planurile tale nu se potrivesc chiar perfect cu realitatea din teren. Așa că va trebui să te adaptezi nevoilor comunității și să vezi dacă direcția grupului se aliniază cu a ta și dacă oportunitățile sunt chiar atât de interesante pe cât par la prima vedere.

GEMENI

Te-ai putea simți atras de ideea unei direcții noi în carieră. Chiar dacă îți dorești să controlezi în totalitate felul în care îți gestionezi resursele, implicarea și angajamentele, s-ar putea să fie nevoie de mai multă flexibilitate. Noua poziție profesională spre care te îndrepți îți va cere, probabil, să-ți asculți intuiția la fel de mult ca rațiunea.

RAC

Astăzi ești încurajat să ieși puțin din zona de confort și să-ți dai voie să te lași inspirat: să înveți lucruri noi, să călătorești sau măcar să visezi la alte tărâmuri. Ceva îți poate schimba perspectiva asupra vieții și te poate face să-ți stabilești un alt scop sau să pornești pe o altă cale. Urmează-ți pasiunea nou descoperită, dar păstrează pe baze solide parteneriatele care și-au dovedit deja valoarea.

LEU

La finalul zilei te vei bucura că ai ales să te concentrezi pe micile detalii administrative, că te-ai organizat impecabil și ai ținut cont de priorități. Chiar dacă vizezi transformări majore, cu impact pe termen lung, să rămâi atent la sarcinile punctuale e o idee excelentă. Vei descoperi că ai toate instrumentele și resursele necesare pentru a face schimbările pe care ți le-ai propus. În plus, vei ști exact ce te ținea pe loc.

FECIOARĂ

Implici multă atenție, seriozitate, răbdare și determinare în proiectele pentru care ți-ai asumat responsabilitatea. Totuși, nu e cazul să pui și mai multă presiune pe tine sau să muncești peste măsură. Poate că e momentul să înveți și să te bucuri de rezultatele muncii tale. Este posibil să iei o nouă direcție într-un parteneriat, să faci o alegere intuitivă sau să conștientizezi mai clar încotro se îndreaptă o relație.

BALANȚĂ

Agitația de la locul de muncă nu ar trebui să tulbure liniștea din familie. Dacă aduci acasă ambiția, termenele limită și presiunea productivității, s-ar putea să strici atmosfera. Dacă observi un dezechilibru între viața profesională și cea personală sau prea multă muncă îți răpește relaxarea, e momentul să renunți la acele obiceiuri, activități sau tipare care s-au dovedit nocive.

SCORPION

Astăzi s-ar putea să fie nevoie de un pic mai mult efort pentru concentrare. Pe de o parte ești orientat spre obiective concrete și rezultate durabile. Pe de altă parte, simți chemarea proiectelor creative sau a relațiilor de suflet, ghidat de intuiție. Ești invitat să-ți asculți inima și, poate, să-ți asumi și câteva riscuri. Secretul zilei? Găsește calea de mijloc.

SĂGETĂTOR

Consolidarea resurselor este astăzi una dintre prioritățile tale. Cauți soluții care să-ți ofere independență pe termen lung. Observă ce decizii sunt necesare în viața de familie, cum poți privi cu mai multă compasiune relațiile cu cei dragi și ce schimbări ar face cu adevărat minuni acasă. Nu este exclus să iei în calcul chiar și o schimbare de domiciliu.

CAPRICORN

Trebuie să găsești echilibrul între a avea grijă de propriile nevoi și a te ocupa de ceilalți. Există riscul să exagerezi din dorința de a păstra relații amiabile. Te-ar putea ajuta mult să comunici mai clar ce simți și să fii mai deschis la emoțiile celorlalți. De asemenea, o schimbare de perspectivă este posibilă, iar noi relații sau experiențe ar putea apărea exact la momentul potrivit pentru a-ți oferi lecții valoroase.

VĂRSĂTOR

Astăzi te-ai putea concentra pe o strategie care să-ți ofere mai multă independență. Gestionarea resurselor urcă direct în topul priorităților. Îți treci în revistă finanțele, abilitățile și talentele de care dispui și vezi în ce măsură te pot ajuta în planurile tale. Să știi pe ce poți conta îți va aduce mai multă claritate în privința direcției.

PEȘTI

Nu-ți mai este teamă să-ți asculți intuiția și vei avea curajul să mergi în direcția în care te simți chemat. Pe măsură ce descoperi că ai mai multă încredere în tine, parcă și viața începe să răspundă cu oportunitățile potrivite și cu oamenii de care ai nevoie. Astăzi ai putea simți mai clar încotro te îndrepți, ca și cum busola interioară îți arată direcția spre destinul sau menirea ta.

Foto: Navă creată după un model din sec. al XVI-lea și steaua Polaris/ Grafică AI 2026

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

Logo

 
Frumuseţe, echilibru, perle rare în documentarul „Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă”, la TVR Cultural

Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale ...

O noapte imperială sub stele: Concertul de vară al Filarmonicii din Viena se vede la TVR Cultural

Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 21.00, TVR Cultural transmite unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale stagiunii muzicale internaționale: ...

BAC 2026: Soluționarea contestațiilor urcă rata de promovare la cel mai ridicat nivel din ultimii 17 ani

Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat pentru sesiunea de vară a anului 2026, devansând cu o ...

Universitatea Craiova își adjudecă Supercupa României în urma loviturilor de departajare

Sezonul competițional intern a fost deschis oficial în Bănie prin disputa pentru Supercupa României, un duel de orgoliu care a reeditat ...

Descoperim „Comori uitate din bazinul Mediteranei”, într-un documentar splendid, la TVR 2

Fiecare episod explorează o țară mediteraneană diferită și o lume unică: arheologie, arte plastice, palate, artă religioasă, comori scufundate ...

Libertate și austeritate: Cine e Stăpânul Inelelor ?

Dacă în anii '60 mișcarea hippie vedea în „Stăpânul Inelelor" un manifest pacifist, generația Indignaților de după 2010 ar fi putut reciti cartea ...

„Ecouri”, concert de jazz dedicat compozitorului și pianistului Romeo Cozma, la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural vor descoperi teme reprezentative din creația lui Romeo Cozma, reinterpretate într-o manieră orchestrală modernă, ...

Serialul pentru copii „Cireşarii

Vara aceasta este plină de peripeţii pentru copii şi adolescenţi. Începând cu 13 iulie, de luni până vineri, de la ora 10.00 (şi în reluare, de ...

Dincolo de politică, comunitățile au nevoie de soluții - nouă dezbatere la INFO ETNIC

La TVR INFO, Boris Velimirovici și echipa emisiunii propun o dezbatere despre responsabilitatea reprezentanților minorităților naționale, dincolo ...

CM 2026: Franța, calificată în semifinale după 2-0 cu Maroc

Franța își asigură calificarea în semifinale după un duel categoric în fața Marocului.

Adaptarea românilor la presiunea economică

Românii înregistrează o creștere a stresului financiar, dar reiau planurile pentru achiziții majore.

Final spectaculos pentru „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”: TVR Cultural și TVR 3 transmit în direct concertul extraordinar „Opera Crossover”

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” se încheie sâmbătă, 11 iulie, cu unul dintre cele mai ...

PORTRET DE ARTIST | In memoriam Răzvan Ionescu: Teatrul ca drum al devenirii întru Hristos. Arta ca vocație, credința ca rost

TVR Cultural vă invită, joi, 9 iulie 2026, ora 20.30, să urmăriți emisiunea „Portret de artist” dedicată actorului Răzvan Ionescu. Veți putea ...

Cântec, joc şi poveste cu Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, la TVR 1

Au participat la evenimente importante în mari oraşe ale ţării, alături de alte grupuri folclorice profesioniste de la noi. De fiecare dată, s-au ...

Deciziile Summitului NATO de la Ankara și evaluarea strategică a României privind Flancul Estic

Reuniunea la vârf a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), desfășurată în capitala Turciei, s-a încheiat cu adoptarea unei ...