loader
Foto

Hochei: Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe va găzdui Campionatul Mondial din 2025

RECOMANDARI

Municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui Campionatul Mondial de hochei, Divizia I, Grupa A, la masculin, ce va avea loc anul viitor, a anunţat vineri, Federaţia Română de Hochei pe gheaţă.

 

"Vom găzdui grupa de Campionat Mondial de anul viitor! La Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe se vor juca meciurile Diviziei I/A, echipa noastră naţională urmând a întâlni Marea Britanie, Italia, Polonia, Japonia şi Ucraina. Delegaţia FRHG de la Congresul Anual al IIHF a primit astăzi confirmarea organizării competiţiei din 27 aprilie - 3 mai 2025", se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Hochei.

Sala polivalentă Arena Sepsi, aflată la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, a fost inaugurată în anul 2017, după trei ani de la punerea pietrei de temelie.

Aceasta are o capacitate de 3.000 de locuri în tribune şi circa 450 de locuri de parcare pentru autoturisme şi autocare şi a fost astfel concepută astfel încât să poată găzdui atât competiţii sportive, cât şi diverse evenimente culturale şi artistice. Valoarea investiţiei s-a cifrat la peste 19 milioane de euro, banii fiind alocaţi din bugetul de stat prin Compania Naţională de Investiţii.
Președintele FRHG, Attila Nagy a declarat după vestea grozavă primită la Congresul Anual al IIHF de la Praga, găzduirea la Sepsi Arena a Campionatului Mondial - Divizia I/A: „Ne bucură nespus de mult această veste! Vorbim de o premieră, căci nu au mai fost organizată în România o grupă de Campionat Mondial la acest nivel. Am sperat la un răspuns pozitiv, însă până la a-l obține a fost nevoie de o muncă asiduă în acest sens. Sunt multe detalii care contează într-un asemenea demers, astfel că tot procesul de susținere a candidaturii în fața decidenților din cadrul IIHF nu a fost deloc simplu! Fără lipsă de modestie, putem spune că este un succes de proporții din punct de vedere al diplomației sportive.

 

 

Sursă știre: Agerpres

 
Între cer şi mare sau frumuseţea arcului mediteranean

Din 4 iulie, vă dăm întâlnire pe TVR INFO pentru a urmări documentarul în 14 episoade „Între cer şi mare”.

O poveste despre dragoste şi exil, în filmul „Om Câine”, la TVR 2

Vineri, 4 iulie, de la ora 22.00, TVR 2 le propune telespectatorilor să urmărească drama „Om Câine” (co-producție România, Bulgaria, Suedia și ...

A murit Mihai Leu, fostul campion mondial de box

A murit Mihai Leu, fostul campion mondial de box

publicat: Miercuri, 02 Iulie 2025

Fostul campion mondial la box Mihai Leu s-a stins din viață marți seara, la vârsta de 56 de ani. Legenda sportului românesc era internată de ...