loader
Foto

Galerie foto

Miercuri, la „8 într-o barcă”, s-au auzit hiturile care au făcut istorie

Concurenții au interpretat piesele unor artiști ca Alain Delon, Adele sau Bon Jovi.

 

UPDATE: Ediția emisiunii din 27 noiembrie este disponibilă pe TVR+.

După ediţia de săptămâna trecută, în care „a plouat” cu note de 10, emoţiile concurenţilor de la „8 într-o barcă” sunt tot mai mari, competiţia pentru marele premiu de 10.000 de euro fiind din ce în ce mai strânsă. Miercuri, 27 noiembrie, de la ora 20.10, telespectatorii vor putea vedea cum au evoluat Alma, Andi, Francesca, Selatin, Ruxandra, Andreea, Cătălin, Andrada, Evelyne şi Noni, în cea de-a opta ediţie a acestei competiţii.

Andi şi Andrada vor interpreta în duet piesa „Parole, parole”, cea care i-a adus alături în anul 1973, pe Dalida şi pe Alain Delon, în versiunea în limba franceză a celebrei piese.
Alma, care conduce clasamentul general după cele 7 ediţii difuzate, a pregătit o interpretare proprie a melodiei „Hometown Glory” a cântăreţei Adele, iar Selatin, care ocupă locul doi în clasamentul general, îşi testează capacităţile vocale pe o piesă compusă chiar de tatăl lui.

 

Adele nu este singura artistă ale cărei piese sunt puse în scenă în ediţia a opta a emisiunii, concurenţii pregătind hituri de colecţie ale lui Jon Bon Jovi, Toni Braxton şi Rihanna, precum şi piese interpretate în duet, trio sau momente artistice de grup.

Ediţia precedentă a emisiunii a fost una norocoasă, notele juriului fiind, de departe, cele mai bune din istoria concursului.

După o ediţie plină de note de 10, clasamentul general a suferit câteva modificări: Alma se menţine pe primul loc cu 204,5 puncte, iar Selatin trece pe locul doi (201 puncte), urmat de Francesca (200 de puncte).

Emisiunea este difuzată simultan pe TVR HD şi online pe TVR+.

Despre emisiunea „8 într-o barcă”

Concurenţii se întrec pentru marele premiu de 10.000 de euro al emisiunii-concurs „8 într-o barcă”, dar şi pentru Premiul de Popularitate în valoare de 1.000 de euro, pe care îl pot obţine prin votul publicului, exprimat pe pagina de Facebook a emisiunii. Internauţii îşi pot vota favoriţii prin intermediul unei aplicaţii realizate special pentru ei.

Lecţiile de dans asigurate de coregrafa Ioana Macarie şi şedinţele de canto oferite de compozitorul Dan Dimitriu îi pregătesc pe concurenţi pentru noi provocări artistice în fiecare ediţie. Juraţii care notează fiecare evoluţie a tinerilor artişti sunt coregraful Cornel Patrichi, interpreta Paula Seling şi jurnalista Simona Catrina.

Informaţii despre prezentatorii emisiunii, despre concurenţi, precum şi regulamentul emisiunii-concurs „8 într-o barcă” sunt disponibile pe pagina de Facebook „8 într-o barcă”.

 

 

FILM.TVR.RO

Logo

 
Abordarea modernă a sarcinii

Abordarea modernă a sarcinii

publicat: Luni, 13 Mai 2024

În ediția de luni, 13 mai, a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră” aflați despre pregătirea sarcinii, etapele-cheie în monitorizarea ...

TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

Recalcularea pensiei în 2024

Recalcularea pensiei în 2024

publicat: Luni, 13 Mai 2024

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 septembrie, dar unele prevederi sunt aplicabile de la începutul acestui an. Detalii, în ediţia de ...