loader
Foto

Festivalul „George Enescu” se vede LIVE online la TVR

Fii webspectator pe enescu.tvr.ro! Toate concertele de la Ateneul Român şi de la Sala Mare a Palatului vor fi disponibile în direct, online, pe noul site TVR dedicat festivalului

 

TVR lansează site-ul propriu dedicat actualei ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu” – enescu.tvr.ro. Site-ul reprezintă atât o platformă video pentru transmiterea în direct a tuturor concertelor susţinute la Ateneul Român şi la Sala Mare a Palatului şi care vor fi preluate de TVR, cât şi o colecţie de informaţii – articole, materiale video, fotografii de arhivă – selecţionate special pentru iubitorii acestui fenomen muzical unic.

Site-ul TVR dedicat festivalului le oferă internauţilor, pentru ediţia din acest an, posibilitatea de urmări în direct toate concertele pe care Televiziunea Română le va prelua la ediţia a XXI-a. Astfel, atât concertele transmise în direct de TVR 1, TVR 2 şi TVD HD, cât şi concertele care vor fi înregistrate şi care vor fi incluse ulterior în grilele de programe ale TVR, vor fi transmise ÎN DIRECT de la festival pe site-ul enescu.tvr.ro.

Site-ul cuprinde informaţii despre istoria festivalul şi despre viaţa şi muzica lui George Enescu, interviuri cu personalităţi cunoscute ale lumii muzicale care au urcat pe scena festivalului la ediţiile anterioare, dar şi materiale video de actualitate realizate sub genericul „Agenda Festivalului”. Jurnaliştii TVR Marius Constantinescu, Aimee D’Albon şi Cătălin Sava vor deveni bloggeri pe perioada festivalului, pe enescu.tvr.ro şi vor aduce cele mai noi relatări de la festival.

Primul concert care va putea fi urmărit în direct, online, pe enescu.tvr.ro este concertul care deschide ediţia a XXI-a a festivalului - Concertul Staatskapelle Berlin, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim (duminică, 1 septembrie, de la ora 19.30). În program: G. Enescu – Rapsodia română nr. 2 în Re Major op. 11 şi Sir E. Elgar – Simfonia nr. 2 în Mi bemol Major op. 63.

Cei interesaţi vor găsi programul transmisiunilor online disponibile pe site-ul enescu.tvr.ro, precum şi programul complet al transmisiunilor în direct asigurate de posturile TVR 1, TVR 2, TVR HD şi de platforma video a Televiziunii Române – TVR+.

Televiziunea Română, coproducător al Festivalului „George Enescu”, a lansat la ediţia precedentă a festivalului (ediţia a XX-a, 2011), prima invitaţie adresată publicului meloman de a deveni webspectator şi de a trăi experienţa Enescu în versiune online: atunci, TVR a transmis pentru prima oară şi pe platformă online concerte din cadrul festivalului.

FILM.TVR.RO

Logo

 

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

Pr. Emanoil Băbuş:

În aşteptarea Învierii Domnului, echipa "Mic Dejun cu un Campion" a pregătit o ediţie de o complexitate aparte din care nu lipsesc întrebările de ...