loader
Foto

Galerie foto

„Egal e normal”. A început cursa pentru premiile Galei Persoanelor cu Dizabilităţi 4

Cătălin Ştefănescu va fi, pe 21 decembrie, gazda evenimentului difuzat la TVR 1

 

TVR 1 se alătură şi în acest an organizaţiei de drepturile omului ActiveWatch şi Fundaţiei Motivation în organizarea celei de-a patra ediţii a Galei Persoanelor cu Dizabilităţi, alături de Dedeman şi Fundaţia Vodafone. Evenimentul, prezentat de Cătălin Ştefănescu, va avea loc pe 2 decembrie, iar pe 21 decembrie va fi difuzat la principalul post al Televiziunii Române.

Din 25 octombrie până în 20 noiembrie, sunt invitate să se înscrie în competiţie - pentru toate cele cinci categorii - companii, unităţi de muncă protejate, şcoli, comunicatori şi oameni cu dizabilităţi.

Concursul din acest an se inspiră dintr-o propoziţie simplă: „Egal e normal”. E normal să acordăm şanse egale oamenilor diferiţi. E normal să fim împreună, nu separat. Mulţi oameni cu dizabilităţi trăiesc, azi, în universuri izolate, rupte de viaţa comunităţii, pentru că nu sunt consideraţi normali. Gala îşi propune să ne aducă aminte că norma o facem noi. Noi suntem cei care hotărâm dacă este normal sau nu ca un nevăzător să participe la o şedinţă de bloc, o femeie să conducă un consiliu de administraţie dintr-un scaun rulant sau un tânăr cu sindrom Down să fie vedetă rock. După cum tot noi hotărâm dacă e normal ca aceşti oameni să trăiască izolaţi în instituţii speciale, deci în lumi separate. Opţiunea noastră, exprimată prin intermediul Galei, este că e normal să le acordăm oamenilor cu nevoi speciale şanse egale ca să trăiască independent, alături de noi.

De aceea, şi în ediţia din acest an vor fi cinci categorii de premiere: Oameni cu desăvârşire - dedicată persoanelor cu dizabilităţi care au avut împliniri remarcabile în comunitate; Angajatorii abilităţii - deschisă angajatorilor de pe piaţa muncii care contează pe persoanele cu dizabilităţi ca pe o reală resursă umană; Promovează abilitatea - dedicată comunicatorilor – persoane active în media convenţionale şi în noile media - care acordă importanţă capacităţilor persoanelor cu dizabilităţi; Porţi deschise – pentru instituţiile şi companiile care au asigurat - nu doar simulat - accesul persoanelor cu dizabilităţi în sediile lor; Şcoala tututor abilităţilor – pentru a premia eforturile unităţilor de învăţământ de masă în integrarea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi.

Jurizarea va avea loc după data de 20 noiembrie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi. Fiecare categorie va fi evaluată de un juriu separat, alcătuit din persoane care, prin activitatea şi dedicarea lor, au realizări şi competenţă în domeniile respective.

Şi ediţia din 2013 se desfăşoară sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, TVR 1 fiind coproducătorul evenimentului. Cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii pe site-ul www.incluziune.org.

Foto: Cătălin Grădinariu

FILM.TVR.RO

Logo

 
TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

Abordarea modernă a sarcinii

Abordarea modernă a sarcinii

publicat: Vineri, 10 Mai 2024

În ediția de luni, 13 mai, a emisiunii ”Un doctor pentru dumneavoastră” aflați despre pregătirea sarcinii, etapele-cheie în monitorizarea ...

„După 40 de zile”, o dramă românească despre dragoste și drama unei prietenii, la TVR Cultural și TVR 2

Drama românească „După 40 de zile”, o poveste despre iubire și drama unei prietenii, regizată de Andrei Gruzsniczki în 2021, va fi difuzată la ...