loader

Dr. Mihaela Bilic: „Niciodată nu am putut să mănânc după pofta inimii”

RECOMANDARI  TVR2 

Dincolo de cabinet şi consultaţii, Mihaela Bilic filmează, scrie, călătoreşte prin lume - reţeta perfectă pentru „Mic dejun cu un campion”, sâmbăta, 5 mai, de la ora 10.00, la TVR 2.

 

Daniela Zeca-Buzura
Mic dejun cu un campion

Şi, cu toate astea spune: Încetaţi să vă abţineţi, doriţi-vă!”. Însă, abia de la acest îndemn începe aventura siluetei râvnite şi a sănătăţii, spune Daniela Zeca Buzura în preambulul acestei noi ediţii de colecţie.

Dr. Mihaela Bilic este psihonutriţionist, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice. Are o experienţă de peste 15 ani în alimentaţia sănătoasă a copilului, a femeii însărcinate, a adultului sănătos şi activ şi a pacienţilor supraponderali şi obezi. Este unul dintre cei şapte medici din România certificaţi de Federaţia Mondială a Obezităţii. A urmat numeroase cursuri şi stagii de pregătire în centre de nutriţie, wellness şi anti-aging, atât în ţară cât şi în străinătate – este o carte de vizită pe care o puteţi accesa de pe site-urile multora dintre centrele cu care colaborează. Este o carieră care s-a construit în timp. Cu ambiţie, profesionalism, plăcere şi dedicaţie.

(w882) mic dejun

Mihaela Bilic este un guru al nutriţiei sănătoase, o doctoriţă tânără, convingătoare, plină de şarm, iubită de vedete - ea însăşi trecând drept una dintre ele. Mai nou, prezentă şi pe micile ecrane în formate de succes care-şi propun să îmbine tentaţia gustului cu o dietă sănătoasă care să ne menţină frumoşi, tineri şi în formă.

Mereu cu zâmbetul pe buze, Mihaela Bilic explică fără să complice lucrurile, fără să complexeze pacientul, fiindu-i aproape cu sfaturi utile şi o injecţie de... ambiţie. Chiar dacă nu-ţi plac neapărat toate legumele, ea te face să le consumi ca pe o friptură suculentă.

(w882) mic dejun

Toată viaţa mea a fost o cură de slăbire”. Şi cu toate astea declară că trebuie uitat termenul de dietă în sensul chinuitor al renunţării la plăcerea de a ne hrăni. Că trebuie să mâncăm cu toate simţurile, dar după anumite reguli şi mai ales fără a exagera.

Trebuie să creşti într-un mediu în care să existe reguli: porţie corectă, ritmuri ale mesei. Se învaţă în cei şapte ani de acasă. Şi chiar dacă în copilărie cineva nu a avut parte de aceste îndrumări, se poate dezvăţa de obiceiurile cele rele, cu răbdare şi bunăvoinţă. Ajunge la rezultate. Bineînţeles nu peste noapte. Nu! De aceea trebuie perseverenţă, ambiţie. În fiecare zi trebuie făcut acest exerciţiu.” (afirmă Mihaela Bilic)

Dar viaţa noastră nu înseamnă doar mâncare, ci şi o puternică legătură afectivă. Ne învârtim mereu în cercuri de prieteni, de cunoscuţi, la petreceri sau în concedii. A lua masa este un exerciţiu social, mai explicit decât oricând. Unde, ce şi cum mâncăm ne defineşte personalitatea. Spune multe despre noi ca îndivizi şi despre anturajul nostru profesional şi intelectual. De aceea, „a lua masa” nu presupune doar o farfurie cu mâncare ci şi o conversaţie spumoasă. Oralitatea ne satisface simţurile la fel de mult ca saţietatea papilelor gustative.

„Nu reduceţi întâlnirea voastră doar la o masă garnisită cu sofisticării alimentare. Alături de prieteni putem discuta vrute şi nevrute. Drept pentru care, apare şi eficienţa, pentru că mâncăm mai puţin când suntem în compania cuiva.”

S-a vorbit mult despre miturile alimentare. Dar, medicul Mihaela Bilic spune că această eşuare în mâncare ţine de fapt nu numai de trup, ci şi de minte şi suflet. Spre exemplu, ştim cu toţii că dulciurile dăunează grav siluetei. Dar, abuzul şi pofta continuă de dulce „ascunde o lipsă la capitolul tandreţe, afecţiune, grijă, iubire. E o nevoie de calmare a capului, nu a stomacului.”

***

„Am căutat cu aviditate în librăria Cărtureşti, volumele scrise de Mihaela Bilic. Cât s-a filmat, i-am răsfoit cărţile şi, m-am trezit că timpul se scursese rapid fără ca eu să bag de seamă, atât de surprinzător m-a cuprins plăcerea lecturii. Da! Plăcerea de a parcurge aceste cărţi care vădesc şi un real talent literar. Mărturisesc că faima Mihaelei Bilic o cunoşteam de mai multă vreme. Toate vedetele care se respectă au trecut pe la ea. De ce? Simplu. Pentru că – la fel ca la întâlnirea de astăzi – este extrem de plăcută. Nu face pe doctorul atotştiutor. Conversează, nu impune. Ţi se pare uşor, nu o caznă fără ieşire. Ai greşit, dar te poţi îndrepta. Totul ţine de tine şi tu poţi s-o faci. Acestea sunt sentimentele cu care Dr. Mihaela Bilic îşi apropie oamenii din jur. Şi aşa sunt şi cărţile scrise de ea. Care sunt mereu reeditate pentru că iată... şi o carte de specialitate poate fi un best-seller, atunci când e scrisă cu inima şi mintea apropiate de cititori.” – Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

***

„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine. Pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo, spune Ileana Ploscaru Panait.

Foto: Dănuţ Cristișor, TVR

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 5 mai, ora 10:00luni 7 mai, ora 8:00vineri, 11 mai, ora 5:00

TVR 3: duminică, 6 mai, ora 9:00

TVR Internaţional: duminică, 6 mai, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 12 mai, ora 8:30


Logo

 
Dueluri de foc: finalele de volei, live la TVR SPORT

Duminică, 5 aprilie, TVR SPORT aduce de la Blaj una dintre cele mai importante zile ale sezonului voleibalistic intern: finalele Cupei României ...

Mel Gibson – portretul unui titan căzut și reinventat, la TVR Cultural

O figură care a încins ecranele, a rupt box office-ul și a sfidat convențiile. Mel Gibson a fost iubit, urât, blamat și aplaudat cu aceeași ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

Modelul de gândire iraţională elaborat de Albert Ellis și aplicabilitatea lui în sport

Gestionarea anxietății în sportul de înaltă performanță reprezintă o componentă esențială a pregătirii mentale, fiind strâns legată de modul în ...

Documentarul „Mafii şi bănci”, episodul final al seriei, la TVR INFO

Documentarul în trei episoade „Mafii și bănci” (Mafias et banques, Franța, 2023), realizat sub regia și narațiunea lui Christophe Bouquet după un ...

Cea mai mare „Petrecere... cu cântec!”, de Florii, la TVR 1

Iuliana Tudor ne invită să ne bucurăm de sărbătoarea Floriilor alături de nume mari ale folclorului românesc şi de reprezentanţi ai tinerei ...

2026, un an metal-rock aniversar cu Petre Magdin, Tectonic 40 și gala „We are the Underground 2”

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 23:00, la TVR Cultural

Două noi episoade „Memorialul durerii” - despre elitele încarcerate la Aiud și Jilava, la TVR Cultural

Pe 4 și 11 aprilie, de la ora 18:30, la TVR Cultural, „Memorialul durerii” aduce pe ecrane două episoade în premieră din seria „Uniunea ...

Gigi Căciuleanu la Muzeul MINA – Spectacolul ONIRIUS se vede la TVR Cultural

Telespectatorii TVR Cultural văd sâmbătă un spectacol imersiv de dans, lumină și proiecții, o parabolă despre despărţiri, căutări, regăsiri. Şi ...

Statul român: administrator slab sau partener stângaci pentru economie?

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Adrian MITROI,  profesor de finanțe comportamentale, şi pe ...

Priorităţile în educaţia preuniversitară din România

„Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele” este definiția pe care o ...

Floriile: Intrarea triumfală a Domnului Iisus Hristos în Ierusalim

Sărbătoarea Floriilor ne amintește de Intrarea lui Iisus în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale. B ărbați, femei și copii cu ramuri verzi ...

Constantin Dinulescu, la 93 de ani de luciditate și memorie vie, invitat la „Rețeaua de idoli”

Irina Păcurariu aduce în prim-plan povestea unui destin remarcabil al teatrului și filmului românesc, luni, 6 aprilie, de la ora 20:05, la TVR 2.

Duminică de sărbătoare la TVR: Floriile și Paștele catolic, în ediții speciale și transmisiuni în direct

O zi a credinței și tradiției, reflectată în programe speciale, transmisiuni în direct și ediții dedicate pe toate canalele TVR.

Modificări fiscale cu impact în 2026

La „Info Diaspora”, Angela Avram îl are ca invitat pe Gabriel Gheorghe, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali din România, pentru a ne aduce ...