ﾎn 28 august 2021, la TVR 3, de la ora 22:00, se redifuzează in memoriam ediția Remix „DORU STĂNCULESCU: De-alaltăieri și până când ne-om aminti de Prezidente”.
Fără îndoială unul dintre personajele recunoscute… mai puțin cunoscute ale muzicii românești. Și-a împlinit viața artistică acasă, dar nu pot spune că este știut pe de-a-ntregul carierei și portofoliului său de melodii (nu multe, dar una și una). Deși este unul dintre primii noștri folkiști, n-a avut niciodată prea multe concerte (și în nici un caz comparabile cu omologii săi de generație și valoare).
Probabil din cauza firii sale boeme prin excelență, poate și pentru că „nu are stil“, în sensul în care compozițiile sale nu au treabă cu manierismul. Doru nu a cântat niciodată la comanda unui producător, să strângă piese pentru un disc. Dacă a fost convocat să scrie muzică de film, atunci avea deja un cântec potrivit... și ce cântec!
Bijuteria sa „Ai hai“ (una dintre cele mai frumoase melodii ale folkului românesc) este reprezentativă și pentru epoca post-hippy, când fenomenul a ajuns și la noi și a marcat cel puțin o generație. (Să-i zicem generică, cu un termen împrumutat de la Horia Stoicanu, iar cântecului să-i spunem generic, plasându-l în paralel cu un altul definind pentru mine condiția artistului - „Om bun“ semnat Dan Andrei Aldea).
Fotografiile cu el din anii ’70 (de multe ori secondat de flautistul Sorin Minghiat, primul și eternul colaborator muzical), îmbrăcat în ie și blugi, sunt printre cele mai expresive pentru o epocă în care acest gen muzical, cu sau fără Cenaclul „Flacăra“, a luat în România proporții de fenomen cultural în sine.
Imaginile în mișcare păstrate de Mirel Leventer din aceiași ani ’73 – ’74, din Club A, sunt - chiar și fără sunet - mai interesante decât cele descoperite în arhiva TVR (unde era obligatorie ascunderea pletelor și a atitudinii), de unde și insistența realizatorilor emisiunii de a le promova cât de mult s-a putut, suprapunându-le diverse înregistrări ale cantautorului.
Un artist care a refuzat în felul său - mai pe față, mai pe furiș - încadrarea într-o formă sau alta de funcționare.
Ce să spun de Doru, cum să-i laud generozitatea, disponibilitatea, sensibilitatea, dincolo de muzică? Că la primul nostru interviu (de la „Casa Eliad“) nu s-a lăsat până nu l-a adus – aproape cu forța - și pe Sorin Minghiat? Că de fiecare dată când l-am invitat la lansarea unei cărți, a insistat să și cânte, făcând deliciul respectivelor evenimente, redându-le sensul natural?
Că în 2007, când a aflat că mă întâlneam cu soția lui Dorin Liviu Zaharia, m-a urmărit până la ea, spărgându-ne bariera noastră privată, pentru a vorbi și a mai afla câte ceva despre bunul său prieten Chubby? Sau că în 2015, când aveam musai nevoie de un interviu cu el în TVR, despre Dan Andrei Aldea, a venit direct din spital, pur și simplu amețit, după ce fusese supus unor investigații mai complexe?
În 6 iulie 2019, la Green Hours, editura CDPL lansa „Prezidente. Doru Stănculescu în dialog cu Florin - Silviu Ursulescu“, concomitent cu reeditarea celor două CD-uri „De-alaltăieri și până ieri“ pe care i le-a produs fantastic Dan Andrei Aldea. O poveste în serial care mi-a amintit de „O mie și una de nopți“, cu o altfel de Șeherezadă care deapănă povești la ceas de seară și se oprește sfioasă la mijirea zorilor. Autorul fiind nimeni altul decât seniorul jurnalisticii rock & folk românești, de care m-a legat o prietenie unică din primii ani ’90 și până la această carte, la care am avut privilegiul să colaborez, ultimul său semn în lumea muzicii românești.
FSU este unul dintre foarte puținii jurnaliști (dacă nu singurul) care putea să poarte un dialog de la egal la egal cu Doru Stănculescu, cum se poate observa de la primul rând! Contemporani cu emergența genului rock, colegi de fenomen folk din fașa genului! Iar poveștile adevărate din acea vreme și până spre prezent se înșiră precum mărgăritele din basmele românești, mereu însoțite de comentariile lui Prezidente, când calde, când acide. Alături de volumul lui Horia Stoicanu „Prin dimineața unei muzici“, o carte (deși subțire, ca și acela) care așază încă o cărămidă serioasă la fundația a ceea ce s-ar putea numi istoria folkului românesc, cum se vede aceasta din interior, cu obiectivarea fiecăruia dintre autori în context. Încă o piesă la puzzle.
Unele episoade sunt hazoase, altele dure... Divorțul părinților (pentru ca familia numeroasă să poată locui decent), diversele întâmplări din culisele Cenaclului, intervenția anumitor „organe“ de Miliție și Securitate în unele momente complicate din viața lui Doru (cum a trăit Revoluția, inclusiv arestat la Jilava!). Eu rămân firește la alte întâmplări, cele care descriu de minune personajul boem, înconjurat de prieteni: repetenția dintr-a XI-a (pentru că s-a îndrăgostit), amintirile cu Dimitrie „Picky“ Inglessis (Olympic ’64, mare muzician, orchestrator special, a cărui celebră chitară double six „Grasa“ a ajuns pe mâinile folkistului), dar și cu Dorin Liviu Zaharia, atmosfera de la concertul Blood Sweat & Tears (cu procurarea muzicuței lui Steve Katz!). Episoade comice am zis? Păi să vedeți cum a fost cu Zoia Alecu (care îi datorează lui Doru apariția în branșă, la un moment dat, asta știe toată lumea) în preajma înmormântării bunicii lui Doru de la Craiova („maniera dacică de a te despărți de cei dragi“)...
Sensibil până la... paranoia, cum zice el, Doru are filtre speciale pentru natură, de văzut anumite întâlniri ale sale cu marea... ori cu muntele (episodul de la Cota 1400, iarna). El are metode speciale de a evita să se aștearnă praful pe corzile vocale (în studioul lui Vali Sterian) ori de a întreține celebra muzicuță (în whisky, dar cu ce fundament tehnic, pe bune!).
Arhitect cu patalama... târzie, cantautorul a fost un adevărat personaj printre colegii studenți de la „școală“ plus profesorii lor (și firește de la Club A), a și trăit din această profesie ani buni, în felul său. Neîncadrabil, cu riscul de a mă repeta... Nici în genul folk, cum îmi zicea el odată, nici în jurii... („Vezi cum vin mulți și se tânguie pe scenă. Nu e vorba de muzică sau de text, ci de maniera de-a se prezenta. Au înțeles că dacă au o ghitară trebuie să fie triști. Nu știu de ce-au înțeles asta. E-o tânguială permanentă. Drept care, stai cu pixu-n mână și-ți cade barba pe foaie. Foarte-foarte rar mi s-a-ntâmplat să ridic ochii, surprins c-ar avea careva o sclipire.“), nici în nimic. Doar printre prieteni. Și muzică!
Revenind la înregistrările audio, cele care definesc în primul rând un cantautor, în ceea ce mă privește, e de observat că după un prim CD pe care i l-a produs cu tot ce-a fost nevoie regretatul Valeriu Sterian, Doru a fost (re)descoperit nouă de Dan Andrei Aldea, care și-a pus în funcțiune studioul de la Munchen și toată inteligența sa muzicală, rezultatul se (re)cunoaște!
De altfel, Stănculescu era considerat de către Aldea unul dintre marii noștri compozitori și voi retranscrie declarația pe care mi-a dat-o în preajma revenirii lui Dan în TVR:
„…Când am ajuns la Munchen, m-a luat de la aeroport și pe drum eu l-am întrebat dacă e cetățean german. El a oprit mașina, s-a uitat la mine și mi-a spus: «Doruleț, eu vreau să rămân și să mor român!» (…) Acum avem un proiect mai amplu – desfășurarea piesei mele «Cum se naște un mit», unde eu am un rol limitat ca interpret, doar povestitor; în iulie (2014, n.a.) am fost la el pentru acest proiect, atunci s-a pus la cale întoarcerea sa în țară. Eu altfel nu mai lucrez la piesele mele... pentru că dacă te-ai urcat pe Everest, nu te mai întorci pe Mont Blanc; dar nu e numai atât, amândoi suntem zodii de apă.“
În toamna lui 2019 s-a stins Florin Silviu Ursulescu, urmat în iarnă de Dan Andrei Aldea. Evenimente care l-au marcat din plin pe Doru... În 29 iulie 2021, am fost fericitul moderator al reunirii (cu public) a opt folkiști din Generația Generică în evenimentul „Folk la altar“, rememorându-i și pe cei plecați dintre noi. Gala a fost organizată în Biserica Evanghelică din Râșnov, de Asociația Mioritics care a filmat profesional atât interviurile cât și concertele.
O serie de opt recitaluri vor fi puse în pagină la TVR 3, în emisiunea „Remix“, din această toamnă. Între ele, Doru Stănculescu, acum plutind pe undeva, poate-n Shambala...
***
credite foto identificate: Mirel Leventer, Emilian Urse, TVR, CDPL, Dana Aldea, Daniel Secărescu
Un articol de Doru Ionescu
