loader
Foto

Galerie foto

„Destine ca-n filme” intră în magia Crăciunului

Pe 24 decembrie, de la ora 20:10, Iuliana Marciuc a fost gazda unei ediții speciale.

 

UPDATE: Ediția din 24 decembrie este disponibilă pe TVR+.

După zeci de ani petrecuţi în studio şi mii de invitaţi care i-au trecut pragul platoului de filmare, Iuliana Marciuc a simţit nevoia să asculte confesiunile oamenilor obişnuiţi puşi în împrejurări neobişnuite. Astfel s-a născut proiectul „Destine ca-n filme”. Oameni cu cele mai impresionante poveşti au primit-o cu toată inima în viaţa lor, şi-au deschis bucuroşi sufletul şi, de cele mai multe ori, au oferit o lecţie din care am avut multe de învăţat.

„Îmi dau seama că până acum nu am cunoscut viaţa adevărată, cu latura ei dură, cu oameni deznădăjduiţi, pe care destinul i-a pus la grea încercare”, descrie Iuliana Marciuc impresiile pe care i le-au lăsat cazurile prezentate la Destine ca-n filme.

A sosit momentul ca Iuliana Marciuc să-i răsplătească. Pe 24 decembrie, aceste exemple de conduită vor simţi magia Crăciunului în studioul „Destine ca-n filme”, unde fiecare dintre ei va primi cadoul potrivit pentru sufletul lor.

Ediţia specială va avea 100 de minute, iar în platou vor cânta câţiva din prietenii „Destine ca-n filme”: Radu Ille,  Viorela Filip şi Adrian Enache. „De Crăciun vom fi împreună şi vom simţi magia”, încheie Iuliana Marciuc.

FILM.TVR.RO

Logo

 
„Prim-Plan Obiectiv”: Antreprenoriatul cultural | VIDEO

Miercuri, 15 mai, de la ora 16:00, în direct, la TVR Craiova, am discutat despre antreprenoriatul cultural cu conf.univ. dr. Silvia Puiu.

Invitație la spectacolul de teatru de la TVR - „Ciuta

Teatrul Naţional de Televiziune prezintă duminică, 19 mai, la ora 20.00 pe TVR3 și la ora 23.10 pe TVR Internațional, spectacolul cu piesa ...

Cancerele osoase se tratează! Dăruiește speranță copiilor care luptă pentru viață!

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 7:00, la TVR 1 și TVR+, vă invităm să urmăriți o ediție de colecție "Un doctor pentru dumneavoastră".