loader
Foto

Galerie foto

Despre o anatomie a depresiei, cu Andrew Solomon, la Garantat 100%

O ediţie eveniment despre o carte eveniment: Cătălin Ştefănescu a stat de vorbă la Garantat 100% cu autorul Demonului amiezii , carte recompensată cu Premiul Naţional al Cărţii în SUA. Duminică, 12 octombrie, de la ora 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

S-a născut în 1963 şi a studiat la Yale şi Cambridge. E doctor în psihologie, dar scrie şi despre politică, despre cultură, la fel de bine cum călătoreşte şi la frontiera ficţiunii. Cartea sa  - Demonul amiezii – o anatomie a depresiei – a luat Premiul Naţional al Cărţii din Statele Unite şi a fost pe lista scurtă a finalistelor pentru premiul Pulitzer.

Sosit în România la invitaţia Editurii Humanitas, pentru a participa la lansarea cărţii sale traduse în limba română, Andrew Solomon, autorul Demonului amiezii, a fost invitat la o ediţie specială a emisiunii Garantat 100%, care s-a difuzat duminică, 12 octombrie, de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.


Lucrarea lui Andrew Solomon, Demonul amiezii, a fost inclusă de asemenea în lista The Times a celor mai bune o sută de cărţi ale deceniului. Este o carte care se bucură de un răsunet mondial pe deplin meritat, devenind un reper în discuţiile despre depresie.

„Această privire retrospectivă asupra vieţii unui personaj de o extremă complexitate morală nu e doar o confesiune, adevăratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. M-am simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o mărturie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al faptului că o conştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la Premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un eveniment“, recomandă Mircea Cărtărescu Demonul amiezii, a lui Andrew Solomon. Iar Daniel Goleman o descrie drept „o călătorie de o sinceritate sfâşietoare printr-una dintre cele mai sumbre încăperi ale sufletului omenesc."

Şi cine ar putea prezenta mai bine anatomia depresiei decât însuşi autorul cărţii...

Despre Garantat 100% la TVR:

Garantat 100%, realizată şi prezentată de Cătălin Ştefănescu, a ajuns la al 16-lea an de când este difuzată de TVR. Întreaga colecţie a emisiunilor Garantat 100% poate fi vizionată şi online, pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro. Telespectatorii pot interacţiona cu echipa emisiunii şi pe contul de Facebook Garantat 100%.

FILM.TVR.RO

Logo

 

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

„Petrecere... cu cântec!”, ediţie specială de Paşti! Nicolae Furdui Iancu aniversează 45 de ani de carieră

Iuliana Tudor ne-a invitat să sărbătorim cele patru decenii şi jumătate de cântec ale vocii Ţării Moţilor împreună cu Mariana Ionescu ...

Concert extraordinar „Drag de România noastră

În prima zi de Paşte, duminică, 5 mai, la TVR 2 ați putut urmări, de la ora 14:40, concertul „Drag de România noastră 2" prezentat de Iuliana ...