De luni până vineri, de la ora 11:00, la TVR 2, TVR HD şi TVR+ aducem sfaturile şi informaţiile de care ai nevoie, din domenii ca sănătate, casă şi familie, societate sau ştiinţă.
Emisiunea La fix vă aduce, de luni până vineri, subiecte de interes într-o abordare diferită: fiecare zi a săptămânii este dedicată unui anumit domeniu, care va avea propriul prezentator. „Ideea de bază a programului este simplitatea și strânsa legătură cu telespectatorul de toate vârstele și preocupările, din mediul urban sau rural”, spune Camelia Boştină, producătorul coordonator al emisiunii.
Prin cele cinci mari teme generale, La Fix oferă o „diversitate și utilitate la modul cel mai simplu. Oamenii vor ști ce le propunem în fiecare zi și vor putea să-și programeze timpul de vizionare în funcție de interesele speciale pe care le au. Zilnic se vor transmite mesaje utilitare, fie prin intermediul emisiunii, fie pe paginile din rețelele de socializare”, adaugă producătoarea.
Prima ediţie din săptămână este dedicată Casei şi familiei, iar moderatoarea Măriuca Mihăilescu ne spune, împreună cu invitaţii săi: cum să ne facem bere acasă, cum să avem grijă de dinţi şi la ce concerte vom putea să mergem în această primăvară. În platou, vor fi prezenţi, Carmen Trufaş şi Ionuţ Paraschiv.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
Ediţia de marţi, 10 aprilie, are ca temă Eu şi societatea, iar gazda Liliana Gheorghiu-Bulat va vorbi cu specialişti în comunicare, psihologi, jurişti, politologi sau medici despre problemele care ne afectează viaţa de zi cu zi. Tema din această săptămână este „Sportul de masă”.
Vom vorbi despre actuala stare a sportului românesc şi vom vedea care-s problemele cu care se confruntă atleţii români, dar şi despre câtă mişcare fac românii. Printre invitaţii ediţiei, se numără: Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului şi Sportului, Leonard Doroftei, fost campion mondial la box, Constantin Sandu, campion european la sabie şi patron club scrimă, Gheorghe Cornel, antrenor patinaj artistic.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+
Dacă e miercuri, e ziua dedicată ştiinţei, iar Cristina Şoloc ne pune la curent cu ultimele noutăţi din domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Pe 11 mai, de la ora 11:00, vom vorbi cu jurnaliştii Bogdan Tudorache şi Oran Mărculescu despre energiile viitorului. În rubrica „Știința distractivă”, Andreea Stoica ne va arăta, printr-un nou experiment inedit, că știința nu se rezumă doar la calcule și halate albe.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Despre Performanță și timp liber ne va vorbi Cristi Mîndru, moderatorul edițiilor de joi, iar în această săptămână, el o va avea invitată pe Maia Morgenstern. Pe Maia, actrița care joacă de 30 de ani pe scenele românești, o știți din filme ca „Secretul lui Bachus”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Triunghiul Morții” sau „Patimile lui Hristos” și „Domnișoara Christina”. Contribuția ei artistică a fost recunoscută în 2012 de statul francez, când a primit distincția Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler. Tot joi, ne pregătim de weekend cu Monica și avem și tradiționalul concurs de cultură generală.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Încheiem săptămâna cu Lucia Toader şi o nouă rundă de dezbateri despre Metehnele și fixurilor românilor. Pentru ediţia din 13 mai, mergem pe urmele metehnelor şi fixaţiilor culturale, iar invitaţii emisiunii vor fi Monica Davidescu, Ovidiu Lipan Țăndărică.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Emisiunea poate fi urmărită pe tabletă sau mobil.
Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!