loader
Foto

Galerie foto

De Zilele Porţilor Deschise, un întreg colegiu din Piatra Neamţ a venit la TVR

128 de elevi ai Colegiului Naţional „Gheorghe Asachi” din Piatra Nemţ şi profesorii lor au pornit de la şase dimineaţa spre Capitală ca să vadă cum se filmează în studiourile Televiziunii Publice

 

Studioul 3 al TVR a părut neîncăpător pentru grupul de 128 de elevi veniţi ieri tocmai din Piatra Nemţ, toţi dornici să experimenteze alături de TVR, “Joaca de-a copilăria”. Copiii au mărturisit că sunt obosiţi după şapte ore de drum, dar şi nerăbdători să afle cum se lucrează în televiziune, de la A la Z.  „În fiecare an, când mai e puţin până la vacanţă, mergem cu doamna dirigintă într-un loc important din ţară. Când am auzit de Zilele Porţilor Deschise am vrut să ajung aici. Studioul arată cu totul altfel faţă de cum îl vezi la televizor. Sunt cabluri, ecrane, lumini, camere de filmat şi e palpitant când totul se întâmplă în direct. Tocmai am fost în Carul TV şi am venit şi în studio ca să vedem filmările „pe viu”, explică Sandu Mihai, de 17 ani.

În Studioul 3 începe o transmisiune în direct, iar Liana Stanciu îi cheamă pe adolescenţi alături de ea şi îi implică la filmări. Nu toţi sunt însă dornici să se afle în faţa camerelor. Câţiva stau de vorbă cu operatorii. „E o atmosferă specială într-un studio. Sunt interesată de partea tehnică şi i-am întrebat pe cei care filmează cum fac să iasă totul bine. Am fost şi la locul unde sunt jocurile pe calculator şi am fost impresionată când am văzut că te poţi juca pe console. Este o idee foarte bună”, spune Gabriela, de 16 ani.

Venirea Paulei Seling în platou a fost o surpriză, iar elevilor din Piatra Neamţ nu le-a venit să creadă că artista va cânta chiar acolo, alături de ei. S-au strigat unul pe altul şi s-au adunat repede ca să o asculte înainte de a-şi încheia vizita.

Timp de două zile, pe 1 şi 2 iunie, TVR şi-a deschis porţile pentru a-i primi pe toţi cei dornici să intre în “Joaca de-a copilăria”, dar şi în culisele emisiunilor favorite. Aici au găsit spectacole de teatru, ateliere, cunoscute vedete din TVR, dar şi din sport şi muzică. Peste 5.500  de persoane, copiii, părinţi şi bunici, au trecut pragul Televiziunii Române.

FILM.TVR.RO

Logo

 

Echipa emisiunii „Tradiții” vă invită la o ediție cu gânduri alese, povețe spirituale, cântece pascale și secrete din bucătăria gospodinelor, ...

„Măsura Iubirii este Jertfelnicia!

Pe TVR3, în transmisii directe de la Blaj și Cluj-Napoca, puteți urmări în fiecare zi, în perioada 2-7 mai, liturghiile oficiate în catedrale în ...

Pe „Drumul lui Leșe

Emisiunea „Drumul lui Leșe" aduce sâmbătă, 4 mai, pe TVR3 de la ora 21.00, o nouă ediție în care Grigore Leşe susține un dialog de împăcare și ...