loader
Foto

Cum cumpărăm sau vindem o locuință?

RECOMANDARI  TVR1 

Cum cumpărăm corect un imobil? Care sunt documentele esenţiale, etapele unui antecontract şi ce trebuie să ştim atunci când semnăm un contract de vânzare-cumpărare, fie că este vorba de persoane fizice, fie de profesionişti: dezvoltatori imobiliari, societăţi sau intermediari? Răspunsul, în ediţia de miercuri, 15 octombrie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.

 

Oamenii și Legea

În direct, de la ora 09:00, invitatul Mihaelei OLARU este Mihai Alexandru ALEXANDRESCU, avocat.

(w882) Cum cumpă

Antecontractul reprezintă o promisiune de vânzare şi cumpărare, prin care părţile se obligă ca, la o dată viitoare, să încheie contractul final. Nu transferă dreptul de proprietate, dar creează obligaţii ferme. Nu este obligatoriu ca antecontractul să fie autentificat la notar, dar este recomandat. Un antecontract sub semnatură privată are valoare juridică, însă cel autentificat la notar oferă siguranţă sporită, putând fi înscris în cartea funciară. Un antecontract corect redactat trebuie să conţină datele părţilor, descrierea exactă a imobilului, preţul, termenul de semnare a contractului final, condiţiile de plată, penalităţile şi, foarte important, clauzele privind restituirea sau pierderea avansului. Înainte de semnarea contractului, trebuie verificat extrasul de carte funciară actualizat, istoricul imobilului, existenţa sarcinilor (ipoteci, sechestru), certificatul energetic, procesul-verbal de predare, autorizaţia de construire şi recepţia finală, dacă este un imobil nou.

(w882) Cum cumpă

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

***

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

Logo

 
Între etichete și dialog: Dan Dungaciu, invitat la „Info Etnic”, într-o ediție dedicată reconcilierii sociale

Duminică, de la ora 11:00, la TVR INFO, Boris Velimirovici propune o dezbatere despre diviziunile din societatea românească, prejudecăți, ...

TVR Cultural aduce Bucharest Design Festival pe micile ecrane: patru ediții speciale dedicate creativității contemporane

Din 7 iunie, în fiecare duminică, de la ora 18:30, TVR Cultural difuzează o serie de emisiuni prezentate de Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel, ...

„Sunt singurul copil din lume care face artă din piese LEGO”. Albert Oprea, „Brilliantul” săptămânii, la TVR INFO

Micul artist care a uimit România, copilul care creează emoţii din mii de piese este invitatul realizatoarei Loredana Negrilă la o nouă ediţie a ...

”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional

Despre artă, vise și proiecte dedicate românilor din diaspora, într-un nou episod al emisiunii ”A doua emigrare” – numai la TVR Internațional.

Din subteranul istoriei, la lumina turismului: Renașterea din Banatul Montan, în documentarul „Anina şi Ciudanovița. După 20 de ani”, la „Dosar România”

Cum au trecut Anina și Ciudanovița de la uraniu și huilă, la cel mai curat aer din România. Istoria dramatică a localităţilor din județul ...

„Comorile neamului” – îndrăgite voci ale folclorului românesc, într-un concert ce onorează valorile strămoşeşti, la TVR 1

Tradiția, portul popular și cântecul autentic românesc se întâlnesc într-un spectacol de excepție: „Comorile neamului”, un concert de muzică ...

Vara amintirilor: Voie bună cu Stela Popescu, la TVR 2

Sub genericul „TVR 70”, la TVR 2 ne bucurăm să o revedem pe iubita actriţă Stela Popescu în scenete şi cuplete celebre realizate în anii '80. ...

Final de sezon „Ediţie limitată”, cu un interviu esențial. Sâmbătă, la TVR Cultural

Una dintre cele mai sclipitoare şi analitice minți ale României, publicistul, profesorul și doctorul în filosofie Mihnea Măruţă este invitatul ...

Eugen Tomac, desemnat prim-ministru

Președintele României l-a desemnat oficial pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, deschizând astfel calea procedurilor constituționale ...

Gândirea pozitivă nu este suficientă în pregătirea mentală pentru sportul de performanță

Atunci când se discută despre performanța în sport, probabil primul sfat oferit este acela de a gândi pozitiv.

Despre rock, în toate formele sale, cu Jack of All Trades – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul alternativ se combină perfect cu genuri ca folk, hip-hop sau post-rock. Dovada – succesul trupei Jack of All Trades, de peste 10 ani. ...

“Povestea din ochii lor”, sâmbătă la TVR 1

Sâmbătă 6 iunie, la TVR 1 și TVR+, de la ora 9:15, alături de moderatorii Anca Mazilu şi Bogdan Muzgoci va veni “Doctorul animalelor ...

Comisia Europeană a publicat Raportul de țară pentru România

Raportul de țară dedicat României include și setul de recomandări economice pentru perioada viitoare.

Gala Premiilor „Observator cultural” – ediţie aniversară, la TVR Cultural

Evenimentul ce recompensează meritele scriitorilor contemporani a ajuns la ediţia cu numărul 20. Gala de pe scena Teatrului Odeon din Capitală ...

Gala copilăriei la „Drag de România mea!”

Culoare, bucurie, nostalgie, amintiri, emoție şi cea mai bună muzică pentru copiii mai mici sau mai mari.