loader

Cristi Mîndru, impresionat de spectaculozitatea Senegalului şi de echipa Croaţiei

RECOMANDARI  TVR1 

Unul dintre moderatorii Studioului Mondial de la TVR 1, emisiunea zilnică de analiză a fotbalului de clasă mondială, a avut drept favorită Argentina la acest Campionat Mondial. Din păcate, echipa lui Messi a plecat acasă. Mondialul de Fotbal se vede în continuare la TVR.

 

Jurnalistul TVR recunoaşte că a ratat câteva meciuri de la Campionatul Mondial FIFA Rusia, dar foarte puţine. Este vorba despre unul dintre meciurile jucate la aceeaşi oră, dar şi partida Coreea de Sud – Mexic. Şi asta tot de dragul sportului: a avut programat să joace un meci de tenis. Tenisul este unul dintre sporturile pe care Cristi Mîndru le practică.

Nu a stat să calculeze, dar e evident că Mondialul îi ocupă mult timp peste zi în această perioadă, fie că este vorba despre vizionarea jocurilor, documentare sau pregătirea Studiourilor. În faza optimilor, Studio Mondial se transmite la TVR 1 de la orele 16.00, 19.00 şi 23.00 (în funcţie de ora la care se termină partida de la ora 21.00).

Până acum, Cristi Mîndru spune ca a fost impresionat de spectaculozitatea Senegalului – „mereu am avut o slăbiciune pentru echipele africane pentru că mi-au plăcut poveştile lor la Mondiale, începand cu cea a Camerunului, în 1990. Ca şi organizare a jocului, Croaţia mi se pare o echipă foarte solidă”, mai spune prezentatorul Ştirilor Sportive de la TVR 1.

„În grupe, exceptând eliminarea Germaniei, campioana mondială, nu au fost mari surprize, până la urmă. Dar au venit optimile, în urma cărora, favorite ca Portugalia, Argentina, Spania au fost trimise acasă. Mi se pare un Mondial spectaculos, cu multe goluri, dar în acelaşi timp, am văzut şi multe echipe, mai ales dintre cele mici, care şi-au propus doar să se apere. Aproape nimic pe plan ofensiv!”, face Cristi o scurtă analiză a meciurilor de până acum din Rusia.

(w882)

În absenţa României şi a Italiei, favorita lui la acest Mondial a fost Argentina. „Pentru Messi, pentru suporterii fenomenali din tribune şi pentru Maradona, care a fost idolul copilariei mele”, mărturiseşti jurnalistul, care ne invită să nu ratăm niciun Studio Mondial din aceste zile „pentru că sunt singurele emisiuni de analiză care oferă telespectatorilor imagini în mişcare de la acest Mondial. Doar la TVR, în aceste emisiuni şi, evident, la jurnalele de ştiri,  telespectatorii pot vedea şi revedea cele mai frumoase momente ale Mondialului din Rusia. În mişcare. Nu poze, nu cartoane, ci imagini în exclusivitate!” (Cristi Mîndru)

Logo

 
Știința hristocentrică și tentația transumanismului (I)

Fizicianul Ștefan Adrian Cârstea este invitatul jurnalistului Rafael Udriște la „Convorbiri spirituale”, pe TVR Cultural. Această ediție ...

Un polivalent al sunetului: pian, clarinet și… dirijat la doar 15 ani! Damian Ciortan, protagonist la „Mâine începe azi”, pe TVR 2

Pasiune dusă la rang de artă, disciplină, maturitate artistică precoce și o listă impresionantă de realizări care uimesc lumea academică și ...

Comisia Lancet identifică cele mai grave amenințări la adresa omenirii

Cel mai recent și intens dezbătut studiu publicat de Comisia Lancet privind Amenințările Globale la adresa Sănătății în Secolul XXI avertizează ...

„Soundscape” – muzica dincolo de ceea ce se aude. Din 15 octombrie, în premieră la TVR Cultural

În fiecare joi, de la ora 19.00, TVR Cultural deschide ușa către lumea din spatele muzicii. „Soundscape”, noua emisiune prezentată de Kyrie ...

“Cântec și poveste” în culisele Festivalului „Ponoare, Ponoare” 2026 | VIDEO

La Ponoarele, în județul Mehedinți, ediția jubiliară a Festivalului Concurs Național de Folclor a adus pe scenă 19 tinere talente din toată ...

Echipa "Cap Compas" propune o călătorie aproape inițiatică în Bulgaria, de la moștenirea regilor traci la realitățile religioase creștine.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, în programe speciale la TVR 1. Documentar și Sfânta Liturghie, în direct de la Iași

Miercuri, 14 octombrie, TVR 1 dedică dimineața uneia dintre cele mai importante sărbători ale spiritualității ortodoxe românești. De la ora 9.00, ...

„Telecinemateca”, la TVR 1: „Legenda rătăciţilor”, o aventură spectaculoasă în nisipurile Saharei!

Giganți ai cinematografiei mondiale, într-un clasic al genului de aventură: John Wayne, Sophia Loren, în „Legenda rătăciţilor”, singurul film în ...

Viziunea holistică în pregătirea sportivă și optimizarea performanței

Abordarea holistică în metodologia antrenamentului susține că performanța sustenabilă este rezultatul unui echilibru fin între factorii mentali, ...

România, în căutarea soluțiilor pentru ieșirea din criza politică. Bogdan Ivan, la „Dialoguri libere”, la TVR 1

Ce soluții există pentru asigurarea guvernării și ce compromisuri sunt posibile? Ce consecințe are instabilitatea politică asupra relațiilor ...

Cucerirea Sucevei: întâi cetatea, apoi farfuria (I) | VIDEO

La festivalul medieval „Ștefan cel Mare”, tobele au dat semnalul. Din bucătărie, chef Constantin Ciurlă a răspuns cu miel, foc și cuțite ...

Performanță, limite și drumul înapoi spre muzică: chitaristul Dragoş Ilie, la „Interviurile TVR Cultural”

Dragoș Ilie face din chitara clasică vedeta sălilor de concerte în care cântă. A cunoscut succesul pe marile scene ale lumii. Și-a construit o ...

Ediții speciale TVR INFO - Negocieri pentru formarea noului Guvern

TVR INFO difuzează luni, de la 13.00 și 15.00, ediții speciale care urmăresc negocierile pentru formarea noului Guvern.

“Stare de bine”: Cine suntem când nu mai avem nimic de demonstrat? | VIDEO

De ce ne comparăm cu ceilalți și ce se întâmplă când succesul lor începe să devină o măsură a propriei noastre valori? Psihologul Leon Festinger ...

TVR Cultural, 11 octombrie, de la ora 20:00. Doru Ionescu vă propune "Remix" 519: Josef Kappl (Phoenix), de la „Meșterul Manole” la „Cantafabule” ...